*Editura „Măiastra” din Târgu-Jiu tipăreşte, în condiţii grafice de excepţie, cartea de poeme „restanţier la primul meu mileniu”, autor Adrian Frăţilă, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Restitutio: debutează în 1970, în 1977 i se acordă premiul pentru poezie al revistei „Luceafărul”, alte volume publicate: „Echinocţiul de fiecare zi” (1978), „Vânător înzăpezit” (1983), „La arat văzduhul” (1996). „Adrian Frăţilă face parte din rândul poeţilor – tot mai puţini – pe care îi preocupă, în primul rând, grija de a-şi perfecţiona discursul şi de a-şi aprofunda, progresiv, universul poetic. Puţinii poeţi din această categorie sunt imuni la politica culturală a celor ce îşi asumă riscul de a ridica postmodernismul la rangul de adevăr al literaturii” – Mircea Bîrsilă. „Adrian Frăţilă ar fi putut fi un poet optezecist, postmodern. El se menţine şi se manifestă totuşi, consecvent şi remarcabil, ca aderent fidel la variantele/ipostazele neoclasiciste şi neomoderniste din poezia noastră postbelică…” – Ion Trancău. Cartea este ilustrată cu 7 lucrări grafice de Viorel Surdoiu (excelent!) şi o fotografie de Vasile Pleşa. Iar cronicarul depune giuvaier: „Fetiţa mea, pe degetele tale/ Îşi află ochii tatei cald culcuş,/ aşa cum astă-noapte-ntre petale/ Arcaşii lunii au căzut supuşi// Tot aurul încearcă să se ascunză/ În părul tău înmiresmat şi sfânt/ Nu tresări, a fost numai o frunză/ Care şi-a pus obrazul pe pământ.” – O frunză. Şi tot cronicarul depune mărturie că Adrian Frăţilă scrie după muzica lui Antonio Lucio Vivaldi – cu brânduşi albastre –  având parfumuri pentru toate anotimpurile.

*Editura amintită tipăreşte şi „Din drag de Gorj, din drag de ţară”, de Viorel Gârbaciu. „(…)Domnul Viorel Gârbaciu e unul din frumoşii nebuni ai micilor oraşe, graţie cărora ne dăm seama că poezia supravieţuieşte” – Gheorghe Grigurcu.  Însă, de această dată, scriind pentru copii, Viorel Gârbaciu a considerat că-i tocmai momentul să scrie pentru ţară, iar când a dorit să dea viers de poezie patriotică s-a gândit la copii.
*A apărut minilunarul cultural, literar artistic „Ceaşca de cafea”, anul 8, decembrie 2011, nr.96, 12 pagini, socotit până la urmă de drept aparţinător revistei UNU, redactorul responsabil fiind poetul George Drăghescu. Din sumar: Pericle Patocchi (Elveţia) – „Barba lui Brâncuşi” (poem în traducerea lui Ion Caraion); Adrian Popescu – „Un fel de poveste nescrisă”, din care citez: Ai ieşit pe coline să cauţi ramuri de măcieş/ scaieţi insomniaci, petale noctambule/ crengi de pin, ferigi ruginind în ierburi/ ca piesele unui motor abandonat (…); Virgil Ierunca – „Urme…”; Nicolae Dragoş – două poeme; Ion Popescu-Brădiceni – „Sonet regal”: Şi eu, şi tu, şi Tu şi Eu/ ne-am rugat la Dumnezeu./ Cu ochiul său, solar, din frunte/ lucra, din deal, să facă Munte (…); Nichita Stănescu – „Subit”: Timpul se strânse într-un singur punct,/ soarele şi plantele erau răzleţe amprente,/ piatra era amprentă de timp,/ amprentele lăsate pe geam de mâna mea/ erau amprentele timpului,/ dar el are gravitaţie/ şi asta îl curbează şi îl pierde (…).

*Primesc de la Dan-Stelian Bura o foaie A4, „Şpaga”, supliment săptămânal, adică supliment la ce?, la şpagă, poate, asta e. Să parcurgem împreună, în fragă, un lung paragraf: „Ţ-am povestit mai deunăzi că după nemernicia nimurucelor de la Etno faţă de Lătăreaţa şi faţă de noi toţi, mi-am dat întâlnire a treia zî cu Ion de la judeţ, de cu zâuă, la el în cabinet. Am plecat de la oliţele de noapte ale prinţeselor mele triplete, că doar ştii că de ceva vreme sunt <<tataie-sâter>> , şi i-am povestit tovarăşului Ion cum vine treaba. A fost bucuros să îmbrăţişeze – nu pe mine – ideea de a trimite din partea Consiliului Judeţean Gorj, ca instituţie coordonatoare a activităţii Şcolii Populare de Artă, un comunicat de presă către Antena1 şi TVR 1, 2, 3 şi chiar şi TVR Cultural. A chemat-o pe colega noastră Gina de la biroul de presă şi a însărcinat-o corespunzător – de parcă ar mai putea săraca… de atâtea sarcini – cu menţiunea de a vedea şi eu comunicatul înainte de a merge la semnat şi parafat (la măritul împărat). Şi l-am văzut. După alte trei zile; când a fost gata. Şi l-am şi îmbunătăţit pe ici, pe colo, în punctele esenţiale. Şi pentru că nu mergea sângur, săracul, la semnat, l-am dus şi i l-am prezentat eu tovarăşului Ion de la judeţ. Şi aşa a rămas(…).” Cu siguranţă, pentru cunoscători, moment din seria Alexandru Monciu-Sudinski.