Comandantul Poliției Municipiului Târgu Jiu, comisar șef Constantin Negrea, se afla într-una dintre mașinile implicate în data de 16 septembrie a.c., în accidentul din zona Rasova – Gorj. Negrea stătea pe ”locul mortului”, în autoturismul condus de o altă polițistă, Livia Leoampă, care activează în cadrul Poliției Telești. Atât la nivelul IPJ, cât și la nivelul Poliției Municipiului Târgu Jiu, se știe că Negrea are o relație extra-conjugală cu Leoampă, de mai mult timp. De altfel, Leoampă e doar una dintre polițistele care figurează în ”palmaresul” actual al comandantului poliției municipale. Ca tabloul să fie complet, Leoampă e și ea căsătorită, cu un angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
În urma accidentului, Negrea a suferit o serie de leziuni și a raportat imediat, ierarhic, șefilor din IPJ. Întrucât Negrea se numără printre protejații comandantului interimar al IPJ Gorj, Daniel Fețanu, în comunicatul de presă inițial, emis de IPJ, după accident, nu s-a spus că au fost implicați și doi polițiști. Iată cum arată textul original al comunicatului trimis de IPJ către reprezentanții presei locale:
”O autoutilitara condusa. de un bărbat de 44 ani, pe DN 67 Rasovita, a efectuat manevra de viraj la stânga fără să se asigure corespunzător, iar un auto care venea pe sens opus a evitat coliziunea, a patruns pe contrasens si a intrat în coliziune cu un autoturism condus. de un bărbat de 45 ani. 2 victime în al 3 le-a auto și 1 în al 2 le-a auto, ușor.”
Este evident că șeful Poliției Municipiului Târgu Jiu nu suferă în fiecare zi leziuni și nici nu e implicat zilnic în tamponări. Cele întâmplate în zona Rasova ar fi trebuit redate cu nume și prenume, de Biroul de Presă al IPJ. Conducerea Inspectoratului a ascuns, însă, inițial faptul că Negrea s-a ales cu capul spart și că a fost transportat la spital, pentru a ascunde, de fapt, relația lui extra-conjugală. Din informațiile noastre, Negrea nu putea fi în misiune cu Leoampă, cei doi nu sunt nici prieteni de familie și nici rude.
În plus, mai multe polițiste, majoritatea subordonate ale lui Negrea, s-au plâns ierarhic, în ultima perioadă, că sunt hărțuite sexual de comandantul Poliției Municipiului Târgu Jiu. Din păcate, nu s-a luat nicio măsură, deoarece Negrea este un pion important în confreria de ”oameni ai legii” care concură la asigurarea aparenței de legalitate din ”orașul liniștit”, în care avem scandaluri, înjunghieri și tot felul de alte incindente extrem de frecvent.
De altfel, curvăsăria pare a fi o notă definitorie pentru mediul polițienesc din Gorj. Recent, GORJNEWS a probat că o polițistă a primit favoruri concrete de la șeful unei structuri publice din Târgu Jiu, chiar în timp ce-l ancheta penal. Din păcate, polițista n-a pățit nimic, tocmai pentru că era foarte ”darnică” cu mare parte dintre superiorii ei ierarhici. Între timp, s-a căsătorit.