În vreme ce semeni de-ai noştri mor de foame şi de boli uşor tratabile, pe fondul unei sărăcii generalizate, statul român – în plină modernizare, dacă e să – l credem pe Traian Băsescu – continuă să plătească din bani publici salarii imense unor contingente de bugetari specializaţi în tăiat frunză la câini.
Nici nu s-au stins bine ecourile scandalului „sexual” de la APIA Gorj, cu prilejul căruia a văzut toată lumea cum un nene se dădea cât e ziulica de mare, în timpul serviciului, pe site-uri cu homosexuali. În contrapartidă, statul român îl plăteşte regeşte. Ancheta internă, un fâs, pentru că nenea cu pricina ştie prea multe şi există riscul iminent să înceapă să măcăne mai mult decât prevede legea, despre apucăturile „sexuale” ale unora dintre colegi şi superiori, deloc departe de ale lui.
Deunăzi am descoperit cum unul dintre inginerii plătiţi cu zeci de milioane de lei vechi de Tiberiu Trotea, director general uns în funcţie de PDL la Complexul Energetic Rovinari, îşi petrece plictisitoarele şi angoasantele ore de serviciu înjurând în nume propriu pe preşedintele României, Traian Băsescu, guvernul României, PDL-ul şi adulând, fireşte, PSD, TSD şi liderii marcanţi ai acestor structuri politice.
Dacă Tiberiu Trotea dă jos sigla Complexului Energetic Rovinari şi pune o alta pe care să scrie, mare „Sediu de campanie electorală a PSD finanţată din bani publici”, e în regulă. Până să schimbe firmele de pe sediu, Trotea trebuie să facă o anchetă internă pe bune, care să nu se soldeze cu o prosteală de sancţiune. Deşi, va fi greu: mămicuţa şi tăticuţul ingineraşului prestează tot la Complexul Energetic Rovinari, şi familia nu poate fi destrămată. Dumnezeii mamii ei de ţară!
Zamfir Mircea Cătălin este inginer la Complexul Energetic Rovinari şi prost de bubuie. Ca să n-avem vorbe la proces, facem proba verităţii în cele ce urmează.
Dacă e s-o luăm cronologic, în ultimele două ediţii ale Ziarului de Investigaţii GORJNEWS am demonstrat cum, temându-se că nu va mai pupa alt mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu a inventat licitaţiile de zeci de miliarde de lei vechi, cu contracte pe 4 ani. Carevasăzică, duşmănos faţă de posibilul său succesor, Călinoiu încearcă să-şi ia acum şpaga pe următorii 4 ani. În GORJNEWS aţi putut citi cum s-a dat de ceasul morţii să atribuie Întreprinderii de Drumuri şi Poduri, din subordinea Consiliului Judeţean, un contract de 52 miliarde lei vechi, pe următorii 4 ani. Cum, sesizând şmenul, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) întâi a anulat licitaţia şi apoi a suspendat o a doua licitaţie, organizată pentru atribuirea aceluiaşi contract. Cum CNSC a reproşat Consiliului Judeţean că a inclus în caietul de sarcini termeni pe care nu i-a explicitat, de tipul „IGCTI” şi „RSVTI”.
Miercuri, 18 mai a.c., plictisindu-se grav de tot la serviciul în care a fost angajat de mămicuţa şi tăticuţul cu acceptul domnului director general, inginerul Zamfir Mircea Cătălin a postat pe pagina de facebook a Ziarului de Investigaţii GORJNEWS următorul comentariu: „articol de 2 lei, dacă nu ştiţi ce înseamnă IGCTI şi RSVTI, căutaţi pe google, scrie acolo, nu mai folosiţi termeni pe care nu îi cunoaşteţi şi de care nu aveţi habar!!!”.
Repetăm, nedumerirea faţă de aceşti termeni aparţine unei instituţii guvernamentale, adică CNSC-ului, nu redactorilor GORJNEWS. „Impresionaţi” de retorica putredă a „comentatorului”, am vrut să vedem cine e, că un prost care să bubuie aşa de rău, mai rar. Iată ce am aflat: e inginer la Compartimentul Desulfurare din Complexul Energetic Rovinari, coleg de seviciu cu tatăl, Zamfir Constantin, angajat la Compartimentul de Urmărirea Calităţii în Construcţii, şi mama, Zamfir Titina, contabilă. E membru al Tineretului Social Democrat, apropiat al liderilor structurii judeţene, şi foarte plin de el. Dictonul său preferat sună cam aşa: „cei care nu au loc de mine să stea înghesuiţi”. Am aflat mare parte dintre aceste lucruri lecturând datele pe care şi le inserase în contul său de facebook. Tot acolo am văzut că îşi petrece majoritatea timpului de la serviciu publicând pe internet fotografii de tipul celor pe care le inserăm alăturat.
De exemplu, avem o fotografie trucată cu echipa guvernului Boc, în care fiecare ministru are capul lui Traian Băsescu. Apoi, un articol preluat de Zamfir Mircea Cătălin, despre beţiile lui Traian Băsescu. Un alt trucaj, tot cu Traian Băsescu, însoţit de sloganul „acest om este duşmanul tău”.
Apoi, limbi peste limbi destinate deputatului PSD Mugurel Surupăceanu, materiale despre acţiunile TSD ş.a.m.d.
Zamfir Mircea Cătălin e prost de bubuie pentru că: 1. postează în nume propriu astfel de materiale în timpul orelor de serviciu. Pe facebook rămân inserate clar data şi ora fiecărei postări. I-am cerut „generalului” Trotea o copie după fişa postului după care funcţionează ingineraşul, ca să ne edificăm dacă sunt trecute acolo, ca sarcini de serviciu, propaganda politică şi electorală. Sperăm să o primim în termenul legal, împreună cu celelalte documente solicitate. 2. pentru că s-a apucat să înjure în timpul programului de serviciu, în nume propriu, echipa unuia dintre puţinele ziare de investigaţii din ţară care, coincidenţă, asta face: investigaţii!
Anticipând că, fiind prost de bubuie, îşi va şterge imediat contul pesonal de facebook, incriminându-se şi mai tare, am făcut câteva capturi şi i le-am înaintat „generalului” Trotea. Punctul de vedere a sosit destul de repede şi destul de la obiect, deşi din el transpare faptul că se va face o cercetare la caterincă şi se va aplica o sancţiune „de doi lei”, ca să folosim vorbele domnului inginer. În acelaşi document se spune că postările respective s-au realizat de pe laptop-ul personal al lui Zamfir, întrucât în Complexul Energetic accesul la anumite site-uri este restricţionat, şi că, la nivelul directorului general este în lucru o dispoziţie prin care se va limita accesul cu echipamente informatice în unitate.
La poarta Complexului Energetic Turceni aşteaptă zeci de ingineri tineri, competenţi, neîndrăgostiţi de ei înşişi, apţi să se ataşeze de un proiect managerial şi să genereze prestaţii profesioniste. Spre deosebire de Zamfir, preferatul lui Trotea, lor le lipsesc pilele. Părinţii lor sunt şi ei şomeri sau în prag de şomaj, pensionari amărâţi sau nu mai sunt deloc. Şi, era să uit: ei nu sunt proşti şi nici nu bubuie.
Notă: una dintre aripile PDL Gorj ce par să-l fi încălecat pe senatorul Ion Ruşeţ îşi doreşte asiduu înlocuirea lui Trotea cu un fost director general. Acum, devreme ce din C.E. Rovinari se face propagandă politică în favoarea PSD, Ruşeţ are un motiv în plus să-l menţină în scaun pe Trotea, în semn de recunoştinţă faţă de partidul lui Victor Ponta, care l-a infiltrat preşedinte la PDL Gorj.