Energia Rovinari şi-a încheiat evoluţia în sezonul 2010-2011, odată cu meciul patru din play-out, disputat şi câştigat de gorjeni în deplasare în faţa celor de la Politehnica Iaşi.
Cu chiu, cu vai, Energia a încheiat cu bine confruntarea cu Politehnica Iaşi, deşi o începuse cât se poate de prost, cu o înfrângere la Târgu Jiu şi cu accidentarea lui Louis Darby. Trupa lui Slobodan Nikolic s-a adunat din mers, a câştigat greu meciul doi de la Târgu Jiu şi foarte lejer pe celelalte două disputate sub Copou, astfel încât nu a mai fost nevoie să intre în turul doi din play-out pentru a evita retrogradarea, şi nici măcar de jucarea meciului cinci cu echipa ieşeană.
Tot pe locul 10
Începutul sezonului tocmai încheiat găsea echipa gorjeană în plină schimbare, Marius Vlaicu tocmai preluase scaunul de preşedinte de secţie de la Dan Cumpănaşu, iar acesta îl desemnase pe Slobodan Nikolic antrenor al Energiei, după ce două sezoane fusese condusă de americanul Theo Evans. Vlaicu venea cu promisiuni mari, deşi recunoştea că bugetul va fi puţin mai mic. Critica, într-un fel, vechea conducere, impunându-şi un parcurs mai bun pentru Energia în acest sezon şi spunea că, dacă nu va fi mai sus de locul 10, îşi va da demisia la finalul campionatului. Ulterior, Vlaicu a retras această promisiune, încercând s-o mascheze prin plecarea lui Andrei Căpuşan.
Vinovatul fără vină
Ceea ce nu a fost menţionat este faptul că Andrei Căpuşan nu a dorit să plece, ci a fost pus în situaţia de a pleca, el fiind singurul căruia i-a fost propusă diminuarea salariului, iar când s-a dus la club să negocieze a fost întrebat unde trebuie pusă semnătura şi ştampila pe dezlegarea sa. Ceea ce nu trebuie uitat este faptul că, deşi i-a plecat un om important de la echipă, Marius Vlaicu nu a făcut nimic pentru a umple golul lăsat, aşa că vina pe care încearcă să o evite şi pe care se străduieşte să o transforme într-o motivare este doar a lui şi trebuie să şi-o asume în totalitate.
Dincolo de ceea ce s-a întâmplat cu Căpuşan, lui Vlaicu i se impută mai multe lucruri în actualul sezon. Vlaicu nu a reuşit să se impună ca manager în faţa antrenorului pe care tot el l-a numit, vezi cazurile Kalanj şi Oluic, jucători plătiţi degeaba de club, având în vedere aportul lor la rezultatele echipei. Tot lui Vlaicu i se pun în spate, poate pe bună dreptate, din cauza lipsei de atitudine şi reacţie vis-a-vis de federaţie, arbitrajele mai mereu ostile echipei. Şi, nu în ultimul rând, tot Vlaicu este cel care este arătat cu degetul de jucătorii echipei gorjene pentru sezonul ratat.
În aceste condiţii, o singură variantă îl poate face pe Marius Vlaicu să fie privit cu îngăduinţă de iubitorii baschetului gorjean. Acceptarea greşelii făcute şi îndreptarea ei cu o demisie de onoare.
