Război pe locuinţele de serviciu, în IPJ Gorj
Război pe locuinţele de serviciu, în IPJ Gorj
Investigatii3 aprilie 2011

14 familii ale unor cadre active sau în rezervă ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, foşti sau actuali poliţişti, jandarmi sau pompieri, se află pe punctul de a fi evacuate din locuinţele de serviciu ce le-au fost închiriate în 2004, în blocul de lângă Autogara Târgu Jiu, ca urmare a unor tertipuri financiare puse în seama fostului inspector şef, Constantin Nicolescu, şi a deciziei actualului comandant, Viorel Salvador Caragea, de a le transforma în locuinţe de intervenţie. De ce nu a fost posibil ca familiile respective să cumpere locuinţele de serviciu, aşa cum au procedat toate celelalte cadre ale MAI, aflaţi din investigaţia alăturată.
Cei trecuţi de treizeci de ani îşi amintesc că evenimentele din decembrie 1989 au apucat mai multe blocuri din Târgu Jiu nefinalizate. Este şi cazul imobilului de lângă Autogara Târgu Jiu, la parterul căruia îşi are acum sediul Inspectoratul de Stat în Construcţii.

Deşi aşa-numita revoluţie l-a prins în picioare, „la roşu”, au mai fost necesari 13 ani pentru finalizarea lui. La 5 decembrie 2003, o comisie a IPJ Gorj a semnat „Procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor”, blocul devenind unul cu locuinţe de serviciu pentru cadre MAI.

În mai 2004 sunt repartizate cele 20 de apartamente şi se încheie contractele de închiriere.

Nu au inventariat blocul ca să poată fura bani publici

La 7 decembrie 2004 se aprobă Legea 562, prin care instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională erau autorizate să vândă personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le aveau în administrare la data intrării în vigoare a legii.
Deşi blocul fusese recepţionat, după cum puteţi vedea în facsimilul alăturat, de IPJ Gorj, la 5 decembrie 2003, deşi în mai 2004 se încheiaseră contractele de închiriere şi cadrele MAI se mutaseră în imobil, la 7 decembrie 2004, data intrării în vigoare a legii care reglementa vânzarea locuinţelor de serviciu, blocul MAI era, scriptic şi juridic, al nimănui, nefiind înregistrat, încă, în administrarea IPJ Gorj!!! Prin urmare, blocul nu era în administrarea MAI la data intrării în vigoare a legii, deci locuinţele nu pot fi vândute! Atunci, în ce bază încheiase ex-inspectorul şef Constantin Nicolescu contracte de închiriere cu 7 luni înainte, dacă nu el gestiona blocul?
Ce motiv a avut fosta conducerea IPJ Gorj să omită includerea în inventarul instituţiei a blocului cu pricina? Răspunsul e înfiorător: deşi semnase recepţia finală a blocului la 5 decembrie 2003, conducerea IPJ Gorj a continuat să facă plăţi către constructor, până la finele anului 2004! Cum constructorul nu a mai efectuat lucrări suplimentare după recepţionarea blocului, plăţile respective sunt total nejustificate şi profund ilegale. Spre exemplificare, numai la finele lui 2004, Constantin Nicolescu a aprobat virarea a 800 milioane lei vechi către constructorul S.C. CITEX S.A.!
Abia la 30 decembrie 2004, după apariţia legii, blocul este trecut şi scriptic în administrarea IPJ Gorj.

Chiriaşii, discriminaţi şi amânaţi la infinit

În condiţiile în care ceilalţi colegi ce deţinuseră locuinţe de serviciu în alte locaţii procedaseră la cumpărarea lor, cei 20 de chiriaşi din blocul de lângă Autogara Târgu Jiu, evident discriminaţi, au primit ani în şir doar promisiuni şi amânări din partea conducerii IPJ Gorj, ajungând acum în situaţia de a fi evacuaţi.
Când s-au lămurit că sunt duşi cu vorba, au început să se adreseze eşaloanelor superioare din MAI şi instanţelor de judecată. Într-un răspuns emis de Inspectoratul General al Poliţiei Române, în 2009, se certifică faptul că, la data intrării în vigoare a legii ce autoriza cumpărarea locuinţelor de serviciu, blocul cu pricina nu era înregistrat în inventarul IPJ Gorj şi al MAI.

Pe de altă parte, pentru a putea fi vândute locuinţele de serviciu, blocul trebuia trecut din proprietatea publică în proprietatea privată a statului. La numeroasele petiţii primite de la chiriaşii care întrebau dacă s-au iniţiat demersuri pentru schimbarea încadrării juridice a blocului, atât fosta cât şi actuala conducere a IPJ Gorj a răspuns că “nu a luat încă hotărârea de a vinde locuinţele respective” şi, prin urmare, trecerea din domeniul public în domeniul privat nu se justifică!
De altfel, Tribunalul Gorj a respins acţiunea intentată de chiriaşi împotriva IPJ Gorj, prin care solicitau ca instituţia să fie obligată să treacă blocul în domeniul privat.

Caragea i-a liniştit definitiv

Colac peste pupăză, recent, ca să-i pună definitiv cu botul pe labe, lui Viorel Salvador Caragea i-a venit ideea, materializată imediat, de a transforma locuinţele de serviciu în locuinţe de intervenţie.

Potrivit Legii locuinţei (114/1996), „locuinţa de intervenţie este destinată cazării personalului unităţilor economice sau bugetare, care, prin contractul de muncă, îndeplineşte activităţi sau funcţii ce necesită prezenţa permanentă sau în caz de urgenţă în cadrul unităţilor economice.” Deci, potrivit legii, locuinţele de intervenţie sunt destinate exclusiv cadrelor active. Prin urmare, toţi pensionarii cărora le-au expirat şi nu le-au fost prelungite contractele de închiriere trebuiau deja evacuaţi până la momentul actual! În blocul respectiv locuiesc patru pensionari, trei proveniţi din poliţie şi unul din jandarmerie. Până în prezent, nici nu le-au fost prelungite contractele de închiriere expirate, nici nu au fost iniţiate demersurile de evacuare lor, cu toate că, este limpede, locuinţele şi-au modificat statutul şi acum sunt destinate exclusiv cadrelor active.
Chiriaşii au contestat în instanţă, fireşte, şi această transformare a locuinţelor de serviciu în locuinţe de intervenţie, dar nu li s-a dat câştig de cauză. Se pare că unele norme interne ale MAI permit ca cel mult 10% din totalul locuinţelor administrate de IPJ Gorj să poată fi transformate în locuinţe de intervenţie. Or, Caragea le-a transformat pe toate! În plus, Legea locuinţei spune clar: “locuinţele de intervenţie se realizează o dată cu obiectivul de investiţie şi se amplasează în incinta acestuia sau în imediata apropiere.” Blocul respectiv nici nu a fost realizat odată cu sediul IPJ şi nici nu este situat lângă acesta. Şi, totuşi, decizia de transformare a locuinţelor de serviciu în locuinţe de intervenţie a rămas în picioare, tranşându-se, astfel, definitiv, şi problema vânzării celor 20 de apartamente, întrucât legea interzice categoric vânzarea locuinţelor de intervenţie.

Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă

Curios este că din cei zece poliţişti activi ce locuiesc în blocul respectiv, doar şase au încheiat contracte locative cu IPJ Gorj, situaţia celorlalţi patru fiind incertă. Este vorba de Surupăceanu Valeriu, Brătuianu Constantin, Panduru Vasile şi Grigorescu Nicolae.
În disperare de cauză, o parte din poliţişti au depus plângeri penale la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, împotriva fostei şi actualei conduceri a IPJ Gorj, acuzată de săvârşirea unor fapte de natură penală. Astfel, s-a cerut procurorilor să constate:
1.abuzurile în serviciu săvârşite de ofiţerii care aveau obligaţia legală să înregistreze în evidenţele IPJ Gorj blocul respectiv, după recepţionarea lui şi înaintea adoptării Legii 562/2004 privind vânzarea locuinţelor de serviciu;
2. infracţiunile de delapidare, fals şi uz de fals, săvârşite de cadrele care au facturat şi achitat circa 800 milioane lei vechi în decembrie 2004 către S.C. CITEX S.A., deşi blocul fusese finalizat şi recepţionat în 2003.

Termopanele, unde sunt termopanele?

În plângerile penale adresate procurorilor se mai arată că unele materiale de construcţie specificate în documentele de recepţie finală şi în cele de predare a apartamentelor către chiriaşi nu se regăsesc la faţa locului. Astfel, deşi se precizează că toată tâmplăria exterioară este din dur-aluminiu, cu geamuri termopan, în realitate toate terasele sunt închise cu fier şi geam de sticlă. Apoi, în interioare nu există niciunde gresia care, conform documentelor, s-ar fi folosit pentru diverse placări. Fără minime cercetări şi verificări, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au respins, la finele anului trecut, toate plângerile penale depuse de chiriaşi!

Fără altă ieşire din această situaţie, locatarii blocului respectiv s-au adresat, recent, ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, şi Secretarului General al aceluiaşi minister, Laurenţiu Mironescu, în speranţa că li se va face dreptate.

Poliţişti infractori sau cu mai multe case

Ca de fiecare dată, adevărul şi dreptatea se află undeva la mijloc. Astfel, potrivit unor surse, unul dintre poliţiştii care locuiesc în blocul cu pricina a trecut în rezervă din motive imputabile lui, pentru luare de mită. În astfel de situaţii, contractul de închiriere încetează automat. Despre alţi poliţişti se spune că deţin, deja, în proprietate câte unul sau două imobile. Atunci, de ce nu li se ia apartamentele pentru a fi alocate poliţiştilor tineri care locuiesc cu chirie?
Oricum, una peste alta, scandalul blocului Ministerului Administraţiei şi Internelor, de lângă Autogara Târgu Jiu, reflectă foarte bine bulibăşeala şi comportamentele abuzive şi discreţionare care dăinuie de ani buni în poliţia gorjeană şi în multe dintre instituţiile fundamentale ale statului de drept.
Notă: După ce statul român, prin IPJ Gorj, a investit foarte multe miliarde, bani publici, în achiziţionarea şi amenajarea după ultimele răcnete şi tendinţe a unui apartament de protocol, imobilul cu pricina a ajuns să fie cumpărat – mai degrabă ilegal şi la un preţ de nimic – de către fostul comandant Constantin Nicolescu. Vom cere IPJ Gorj toate documentele aferente acestei tranzacţii. Dacă le vom primi – lucru de care ne îndoim – le veţi citi în GORJNEWS.

4 COMENTARII
  • Bogdan 05.04.2011 la ora 21:12 pm
    Si pe timpul lui Nicolescu, Caragea de cand a venit adjunct a facut toata treaba la Tg Jiu. El stie tot ce se misca in judetul acesta, si sa ii fim putin recunoscatori pentru linistea care o avem. Aici e hotia domnului Nicolescu si Voinescu.
  • gorjanul 07.04.2011 la ora 17:40 pm
    Da Bogdan , ai dreptate . Ca Caragea , sic , nu e nimeni. Dar ai uitat sa i lauzi si pe zecile de sefi de servicii , de adjuncti care pun suflet in cea ce fac iar Caragea ii injura si ii umileste .
  • gorjanul 07.04.2011 la ora 21:33 pm
    Aaa, am uitat . Dar si ei ce il mai injura pe Caragea,,,,,,,Nu il mai spala nici Jiul
  • Bogdan 07.04.2011 la ora 21:39 pm
    Nu poti fii intotdeaunu numai respectat. Stii vorba respectat de multi, iubit de putini.
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *