„Generalul” de la SNLO, Daniel Burlan, acoperă un prejudiciu de 900 milioane lei vechi
Angajaţii SNLO prestează, în ultimele luni, mai mult la domiciliu decât la serviciu, datoriile sunt tot mai sufocante, colacul de salvare numit ELECTRA – din ce în ce mai îndepărtat. Cu toate acestea, la nivel de management nimeni nu are nicio apăsare, în unele societăţi din subordinea SNLO domnind o bulibăşeală de nedescris.
Deşi o parte a staff-ului S.C. MEDSERV MIN S.A. a dat – din pură prostie sau mai degrabă cu rea-credinţă – un gol de 900 milioane lei vechi în bugetul societăţii, „generalul” Daniel Burlan e lipsit de orice reacţie. O posibilă explicaţie, mai jos.
În iulie 2008, între S.C. MEDSERV MIN S.A. Tg-Jiu şi S.C. ROMAR DIAGNOSTIC CENTER S.R.L. BUCUREŞTI se încheie un contract de asociere pentru participarea la o licitaţie – pe care aveau să o şi câştige -organizată de Complexul Energetic Turceni, având ca obiect realizarea controlului medical periodic pentru salariaţii de pe platforma Turceni şi de la exploatarea minieră Jilţ. Lider de asociaţie a fost desemnată firma din Bucureşti, stabilindu-se să-i revină 60 la sută din veniturile aferente contractului, restul de 40 la sută fiind destinaţi S.C. MEDSERV MIN S.A. Tg-Jiu.
După derularea integrală a contractului şi încasarea de către firma bucureşteană a peste 6 miliarde lei vechi de la beneficiar, printr-un concurs de împrejurări ciudate şi cu evidente nuanţe penale, S.C. ROMAR DIAGNOSTIC CENTER S.R.L. BUCUREŞTI a refuzat plata a 900 milioane lei vechi către S.C. MEDSERV MIN S.A. Tg-Jiu. Deşi prejudiciul nu pare foarte mare, suma reprezintă circa 10 la sută din bugetul anual al firmei gorjene.
În urma cercetărilor interne efectuate în prima parte a anului 2010, au fost identificaţi salariaţii responsabili de producerea acestui prejudiciu, situaţia a fost prezentată în detaliu conducerii SNLO – acţionar majoritar la S.C. MEDSERV MIN S.A. Tg-Jiu, dar directorul general Daniel Burlan nu a avut nicio reacţie conformă cu atribuţiile sale manageriale şi cu starea de fapt prezentată. O posibilă explicaţie, în rândurile următoare.
Deşi în joc era un contract cu o valoare totală de peste 6 miliarde lei vechi, raporturile comerciale dintre firmele ce constituiseră asocierea au fost reglementate pe genunchi, în mod similar fiind întocmite şi documentele contabile! Astfel, contractele de asociere dintre părţi nu au fost înregistrate la niciuna dintre părţi, nu se specifică cine este prestatorul şi cine este achizitorul şi nu se enumeră obligaţiile părţilor. O parte dintre procesele verbale de recepţie nu au fost semnate de reprezentanţii celor două firme şi au fost elaborate după întocmirea facturilor corespondente (!). La fel, mai multe facturi nu au fost avizate corespunzător de firma gorjeană şi nu s-a semnat de primirea lor de către reprezentanţii S.C. ROMAR DIAGNOSTIC CENTER S.R.L. BUCUREŞTI. O bulibăşeală greu de imaginat, de descris şi de explicat.
Prejudiciul de 900 milioane lei vechi s-a produs în perioada când la conducerea S.C. MEDSERV MIN S.A. Tg-Jiu se afla Adrian Zamfirescu, promovat (!), între timp, ca şef al Corpului de Control al SNLO, calitate în care ar putea, dacă ar şi dori, să stabilească exact cauzele „golului” cu pricina. Până una – alta, verificările interne au evidenţiat vinovăţia clară a directorului medical Speranţa Bălan şi a actualului contabil şef Dan Viaşu, pe atunci director economic în S.C. MEDSERV MIN S.A.
Tărăşenia a devenit foarte interesantă când am aflat că ambii copii ai lui Dan Viaşu sunt încadraţi cu contract de muncă exact la S.C. ROMAR DIAGNOSTIC CENTER S.R.L. BUCUREŞTI, firma ce a generat prejudiciul de 900 de milioane lei vechi firmei conduse de tatăl lor! Înţelegem acum de ce majoritatea documentelor ce au circulat între cele două firme au fost făcute pe genunchi, favorizând producerea prejudiciului.
Înţelegem, de asemenea, de ce Dan Viaşu nu a păţit nimic. Fratele său, Nicolae Viaşu, este contabil – şef la SNLO, mâna dreaptă a „generalului” Burlan.
Speranţa Bălan doarme, la rându-i, liniştită, soţul ei, medicul Vasile Bălan, fiind medicul de familie al lui Daniel Burlan.