Sindicalistul care a stat cu un picior în cerneala roşie a PSD şi apoi a schimbat brusc macazul, alegând să rămână la PD-L cu preţul scaunului de preşedinte, a început aşa-zisa reformare a organizaţiei. De fapt, mai mult o epurare a echipei lui Manţog, concomitent cu aducerea în prim plan a aghiotanţilor lui Ruşeţ, liderul interimar care a început schimbările în partid, înlocuind întâi toate broaştele uşilor de la sediul PD-L.
Schimbarea la faţă a PD-L se dovedeşte a fi mai mult o formă fără fond. Ajuns senator democrat liberal, după ce Ionel Manţog l-a pus pe liste pentru a scăpa de Cornel Vişoianu, noul lider Ion Ruşeţ face mai degrabă o furtună într-un pahar cu apă. Chiar dacă a cochetat cu social democraţii şi era pe punctul de a se îmbrăca în costumul roşu al PSD, Ruşeţ a tras frâiele până când caii au mers pe drumul dorit de el, adică i-au oferit caşcavalul suprem, postul de preşedinte al PD-L.
La scurtă vreme de la ungerea pe funcţie, sindicalistul a făcut marea schimbare, dând ordin să fie înlocuite toate yalele de la uşile din sediul PD-L pentru ca niciunul dintre aghiotanţii lui Manţog să nu mai intre cum are chef în partid. Asta nu a fost însă singura modificare de substanţă, deoarece Ruşeţ a tras concluzia că nu doar broaştele de la uşi scârţâie, ci şi oamenii care se ocupau de întreţinerea lor şi a sediului. Urmarea s-a concretizat prin scoaterea pe uşa partidului a celor doi oameni de casă ai lui Manţog, adică Şipoteanu şi Cucu, cei doi fiind înlocuiţi fără preaviz.
Schimbarea de la vârful PD-L a scos în relief şi faptul că unii directori l-ar aplauda şi pe ursul de la circ dacă asta i-ar ajuta să rămână pe fotoliile de tip canapea, unde pot cucăi fără a avea nevoie de pernă. Aşa a reieşit şi la şedinţa în care Ruşeţ s-a întâlnit cu doamnele din organizaţia de femei. Aici s-a remarcat prin aplauze Simona Dumitraşcu, o pedelistă amestecată în mulţime care a fost ridicată la rang de director de către Manţog. Conştientă că deocamdată fostul protector nu o mai poate susţine, directoarea a ţinut neapărat să-şi arate simpatia faţă de noul lider, după cum relatează pedelistele ce au flancat-o la şedinţa cu pricina.
Reforma lui Ruşeţ continuă, iar noul lider cu termen de valabilitate interimar îşi întăreşte poziţia. Din acest motiv a amânat alegerile în PD-L, pentru a avea timp să-şi pună oamenii de încredere şi să-şi plaseze aghiotanţii în posturile cheie. Următorii vizaţi sunt preşedinţii de organizaţii de partid din teritoriu, care acum sunt strânşi cu uşa pentru a-şi plăti cotizaţiile. Până la înlăturarea celor care îndrăznesc să cârâie, Ruşeţ îi readuce alături pe cei care răspund comenzilor sale. Carevasăzică, unul dintre cei care s-au aşezat în poziţia de drepţi este Lucian Medar, iar acestuia i se va alătura în curând Ion Răuţ. Din acest triunghi al bermudelor portocalii lipseşte, deocamdată, Daniel Gorgotă, iar pedeliştii cred că dacă vine şi acest traseist, cercul va fi complet, iar partidul se va învârti în jurul axei lui Ruşeţ…