După ce, mai multe săptămâni la rând, GORJNEWS a prezentat cum movilele de gunoaie puseseră stăpânire pe Rânca, cum sunt evacuate direct în natură apele menajere din pensiuni, cabane şi hoteluri, cum se înfiinţase o groapă de gunoi ilegală pe terenul unei obşti din zonă, comisarii Gărzii de Mediu Gorj au făcut câteva descinderi în zonă, au aplicat unele sancţiuni şi lucrurile par a intra, încet – încet, în normal. Din păcate, GORJNEWS a descoperit zilele trecute un nou depozit ilegal de gunoi, „amenajat” la doar 300 de metri de sediul Primăriei Novaci, în buza râului Gilort.
În luna iulie a.c., GORJNEWS a demonstrat că Rânca devenise staţiunea din vârful muntelui de gunoaie.
Urmarea? Primăria Baia de Fier a fost amendată de Garda de Mediu cu 500 milioane lei vechi, a contestat sancţiunea în instanţă şi primarul Constantin Mihuţescu îşi ia în aceste zile tot felul de măsuri asiguratorii că sentinţa îi va fi favorabilă. Primăria Novaci a fost amendată cu 150 milioane lei vechi şi a achitat deja suma respectivă. Trei proprietari de pensiuni au primit câte 30 de milioane lei vechi, amendă.
La cumnatul lui Mitescu s-au terminat procesele verbale
Aşa cum era de aşteptat, comisarii Gărzii de Mediu au trecut cu vederea groapa de gunoi ilegală înfiinţată pe terenul Obştii Berceşti – Vlădoi, al cărui preşedinte, Ion Chiriac, este cumnatul liderului PDL Gorj, Gheorghe Mitescu. Actualul comisar – şef al Gărzii de Mediu, Ovidiu Ilie, a revenit la conducerea instituţiei graţie susţinerii de care beneficiază din partea PDL.
Depozit de gunoaie ilegal, în buza Gilortului
Zilele trecute, la circa 300 de metri de sediul Primăriei Novaci, chiar în buza Gilortului, am descoperit un nou depozit ilegal de gunoaie. Este limpede pentru toată lumea de ce a falimentat depozitul ecologic realizat cu câteva milioane de euro de societatea austriacă UEG Mediu în zona Bârseşti. Dacă ar fi ştiut că gorjenii continuă să adune gunoaiele în albiile râurilor, austriecii nu ar fi pus niciodată piciorul în acest judeţ.