Într-o tabletă despre primăvara aceasta românească, lui Ovidiu Popescu nu-i ies la numărătoare boii: „(…) până şi boii s-au împuţinat… În funcţiile lor de răspundere au fost promovaţi măgari, dar ăştia, deşi stau bine la răgete, sunt deficitari la tracţiune… (…)”
S-a epuizat de mult stocul de metafore pentru întâmpinarea primăverii… Cum să mai scrii despre primăvară fără să rişti căderea în derizoriu, ce cuvinte noi să mai inventezi ca să nu râdă scriitorii de tine?
În primul rând că tot ce-i legat de natură, flori, păsărele şi gâze a fost folosit până la suprasaturaţie. Agricultura, plugurile, tractoarele nu mai impresionează pe nimeni de când cu Codex Alimentarus şi roşiile de la turci… Primăvara la ţară nu mai este idilică, tractoarele ar zumzăi, dar, de unde bani de motorină?!? La pluguri, cu greu se mai adună câte doi boi, până şi boii s-au împuţinat… În funcţiile lor de răspundere au fost promovaţi măgari, dar ăştia, deşi stau bine la răgete, sunt deficitari la tracţiune… Arta de primăvară s-a plafonat la aceleaşi două note muzicale, “cu-cu”, cântate acum de pupeze, ciocârliile rămânând, probabil să onoreze contractele de peste hotare.
Ploile, asteniile, răcelile de primăvară, şi astea au fost bătute şi răzbătute, ce, se mai compară cu H1N1? Ia să fi prins Bacovia virusul ăsta…
Şi-atunci, cum să cântăm renaşterea naturii? Eventual, cu un îndemn la scos hainele de fudulie, gata cu izmenele, cu fularele şi cu băştile!
Aşa că singurele motive de bucurie ar fi urzicile, ştevia, macrişul şi postul paştelui care, cu siguranţă va avea mulţi adepţi anul ăsta… Aa, şi bucuria de a nu mai face focul… În rest, primăvara asta, totuşi, nu-i decât o copie alb-negru, şi aia cu reducere…