Audio. Orgie bahică la Muzeul Curtișoara. Directorul Hortopan, beat mort
Audio. Orgie bahică la Muzeul Curtișoara. Directorul Hortopan, beat mort
De cititInvestigatii24 aprilie 2018

Așa cum am relatat pe larg aici, luni după amiaza, în jurul orei 17.00, am avut surpriza să găsesc curtea Muzeului de Artă din Târgu Jiu închisă cu lanț și lacăt, ca nu cumva să intre cineva să fure agentul de pază care stătea în curte cu burta la soare, sau, mai rău, să facă mizerie după ce angajatele Muzeului abia reușiseră să scoată acea curte la lumină.

Uitându-mă șocat la acel lacăt, care mă despărțea de unul dintre cele mai frumoase locuri de promenadă din Târgu Jiu, am scos telefonul și l-am sunat pe directorul Muzeului Județean Gorj, Dumitru Hortopan.
Distinsul mi-a răspuns, vizibil deranjat, și dacă nu mi-ar fi confirmat că e chiar el, n-aș fi băgat mâna în foc, deoarece vorbea indescifrabil, din cauza alcoolului îngurgitat la cheful din care tocmai îl întrerupsesem.
Luați de ascultați și dumneavoastră, și vă mai scriu după …

Ca să înțeleg dacă Hortopan e chiar beat sau doar suferind de vreun retard mental de dată recentă, mi-am sunat câteva surse din Muzeu, care mi-au spus că sunt la un mare chef, la Muzeul Arhitecturii Populare din Curtișoara, care din punct de vedere legal numai loc de chefuri și orgii nu este. Mai exact, Hortopan sărbătorea cu câteva rude și cu o parte din colegi onomastica lui Gheorghe Calotoiu, una dintre fosilele care face în continuare umbră, pe bani publici, prin Muzeul Județean Gorj, deși s-a pensionat de ceva timp.



Pe Hortopan îl basculase omul lui de încredere, Ciucă Aristică, pe care l-a angajat ca fochist, chiar la scara culei în care se desfășura orgia bahică, și din care l-ar fi prelevat cel mai probabil în patru labe, dacă n-ar fi apărut un ghinion de neșansă.

Bineînțeles că am informat purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean, care și-a pus în temă șefii, care l-au sunat pe Hortopan și s-au lămurit că directorului nu-i funcționa deloc – deloc subtitrarea. Cu părere de rău trebuie să vă spun că petrecăreții s-au răspândit ca potârnichile, argumentul hotărâtor fiind că eu sunt fie la poarta Muzeului, fie în drum spre Curtișoara.
Vicepreședintele Consiliului Județean, Gheoghe Nichifor, care are în coordonare Muzeul Județean Gorj, a avut azi, în exclusivitate pentru GORJNEWS, o reacție stupefiantă, pe care urmează să o găsiți tot aici, în ziar.
Astăzi, pe trezie, Hortopan nu ne-a mai răspuns la telefon.
Note: 1.În apărarea directorului Hortopan, despre care înțeleg că unii subordonați obișnuiesc să-l îmbete frecvent, ca să râdă de el, mi s-a spus că are probleme personale care l-au împins să cadă în patima alcoolului. Din punctul meu de vedere, acasă la el, sau în birturi, Hortopan poate să-și pună și-n cap. Dar e inadmisibil să organizezi astfel de petreceri la Muzeul Curtișoara, care adăpostește o serie de bijuterii ale arhitecturii populare, în jurul cărora se cuvine să umbli în vârful picioarelor.
2.Deși e inexistent ca manager al Muzeului Județean Gorj, pentru activitatea lui managerială din 2017 o comisie anume desemnată l-a evaluat pe Hortopan cu nota 9,96!

Citește și …

Foto. Cum am convins niște GUNOAIE să strângă gunoaiele din curtea Muzeului de Artă din Târgu Jiu

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *