Șase sculpturi, realizate în cadrul taberei internaționale ”Atelierele Brâncuși”, evaluate oficial la circa un milion de euro, au fost abandonate de autorități pe malul Jiului, în orașul lui Brâncuși. Timp de 10 luni, șefii Primăriei Târgu Jiu și ai Centrului Brâncuși n-au reușit să ridice sculpturile de la locul de desfășurare a taberei. Acele opere ar fi trebuit puse în valoare, iar orașul Târgu Jiu ar fi trebuit să manifeste respect și recunoștință pentru autorii lor, astfel încât acei sculptori să devină adevărați ambasadori culturali ai orașului lui Brâncuși.
În doar câteva zile este programată să înceapă ediția din 2017 a ”Atelierelor Brâncuși”, dar deocamdată locul de desfășurare a taberei este ocupat cu operele de anul trecut. Lipsa totală de implicare a viceprimarului pe probleme de cultură Adrian Tudor dovedește că-l interesează doar deturnarea, înspre buzunarul personal, a unor sume importante din bugetul alocat acestor manifestări. Potrivit documentelor oficiale postate pe site-ul Primăriei Târgu Jiu, pentru ediția din 2017 s-au alocat aproape 4 miliarde de lei vechi. Desigur că Adrian Tudor își va trage din nou partea și, imediat după vernisaj, va abandona și noile lucrări.
Este cât se poate de clar că această tabără de sculptură are legături din ce în ce mai vagi cu ceea ce ar trebui să fie o manifestare culturală de cinstire a lui Brâncuși, și de primenire spirituală a Târgu Jiului. Orașul e sufocat de lucrările din ultimii ani care, între timp, s-au înnegrit și au un aspect general respingător.
Dacă șefii Primăriei și ai Centrului Brâncuși n-au reușit, timp de 10 luni, să ridice sculpturile de la locul de desfășurare a taberei din 2016, și să le pună în valoare, singurul sens al organizării unei noi tabere ține de nevoia viceprimarului Adrian Tudor de a mai șterpeli alte și alte sume de bani din bugetul manifestării.
GORJNEWS a cerut autorităților încă din luna ianuarie, a.c., să se ocupe de ridicarea și punerea în valoare a sculpturilor. În ancheta de presă publicată atunci, am inserat discursul viceprimarului Adrian Tudor, de la vernisarea taberei, în care domnia sa se plângea că aproape nimeni, dintre localnici, nu frecventează acțiunile lui culturale.
Tot atunci, criticul de artă Pavel Șușară, ca să justifice valoarea onorariului primit de la Primărie pentru cele câteva cuvinte rostite la vernisaj, a decretat că fiecare dintre sculpturile realizate în tabăra de astă-vară valorează între 100.000 și 150.000 de euro! Așadar, toate șase fac aproape un milion de euro! Totuși, absolut nimeni nu s-a mai interesat de acele opere, nici măcar creatorii lor, care se dovedesc și ei, în cele din urmă, interesați doar de bursele pe care le primesc în urma participării la tabăra de sculptură.
Iată în ce hal arată acum sculpturile de un milion de euro …
Potrivit informațiilor oficiale obținute de noi de la Ministerul Culturii, Centrul Brâncuși a solicitat aprobare de amplasare a acestor sculpturi abia la sfârșitul lunii ianuarie a.c., după ce noi am publicat ancheta de presă disponibilă aici.
Ministerul Culturii a emis autorizațiile de amplasare la începutul lunii mai, dar viceprimarul Adrian Tudor refuză să mute sculpturile, fiind extrem de ocupat să calculeze câți bani va șterpeli și anul acesta, din bugetul de 4 miliarde al noii tabere, și ce ”frați” de-ai lui, din masonerie, va invita la ”Atelierele Brâncuși”, pe banii noștri, sub atenta super-vizare a maestrului său, mason și el, Mihai Țopescu.
Dacă tai porcul de Crăciunul din 2016 și-l lași să se-mpută la soare, așa cum a făcut Adrian Tudor cu sculpturile vernisate în august, anul trecut, trebuie să fii cel puțin dus cu pluta ca să cheltui încă 4 miliarde, bani publici, pentru altă tabără, pentru încă un porc, ce urmează în mod cert să fie și el abandonat la soare. Căci, e clar pentru toată lumea: după ce feliază bugetul și-și trage partea, pe Adrian Tudor nu-l mai interesează decât bugetul de anul viitor!
În aceste condiții, GORJNEWS solicită public primarului Marcel Romanescu să propună Consiliului Local anularea ediției de anul acesta a taberei de sculptură. În același timp, solicităm să fie făcute publice urgent toate cheltuielile prilejuite de ediția din 2016 a taberei.
Nu în ultimul rând, primarul Romanescu trebuie să răspundă dacă aceste sculpturi, evaluate la un milion de euro de un expert plătit cu bani publici de Primăria Târgu Jiu, au fost introduse sau nu în domeniul public al orașului Târgu Jiu, și cu ce valoare de inventar. Dacă aceste opere chiar valorează un milion de euro, cum de-și permit acești idioți să le lase răsturnate fie în nămol, fie-n zăpadă, fie în iarbă timp de 10 luni? Sau Pavel Șușară a făcut o evaluare la mișto, fiindcă și pe el, mai nou, îl interesează doar banii primiți pe astfel de discursuri, și absolut deloc ceea ce scoate pe gură?