GORJNEWS publică o înregistrare audio autentică, în care Aurel Popescu, viceprimar al municipiului Târgu Jiu, confirmă dezvăluirile potrivit cărora sistemul de iluminare a Coloanei Infinite este defect, de mai mult timp. Popescu a recunoscut existența acelor defecțiuni miercuri, la circa două ore după ce Adrian Tudor, celălalt viceprimar al municipiului Târgu Jiu, a susținut o conferință de presă, chiar în sediul Primăriei, pe parcursul căreia a afirmat oficial, răspicat, că GORJNEWS dezinformează și că nu este niciun fel de problemă la Coloana Infinită. Mințind toți ziariștii prezenți, viceprimarul Adrian Tudor a mințit, de fapt, locuitorii orașului Târgu Jiu, care îi plătesc salariul lunar, din impozitele lor, și cărora le este dator cu un minim de respect. Mai mult, în orice societate democratică, un oficial care acuză pe nedrept un ziar sau un ziarist că minte, trebuie să demisioneze imediat. A spune că un ziarist minte, fără a proba acest lucru, echivalează cu a minți că în pâinile produse de o brutărie sunt ascunși șobolani.
După ce am probat aici că opera fundamentală a lui Constantin Brâncuși, Coloana Infinită, este iluminată deficitar, de mai mult timp, viceprimarul ”pe probleme de cultură” Adrian Tudor a convocat imediat o conferință de presă în care a afirmat, oficial, din sediul Primăriei Târgu Jiu, că GORJNEWS a mințit și că nu este niciun fel de defecțiune la sistemul de iluminare a monumentului:
”Eu și aseară am fost în parcul de la Coloană, și funcționează. Sistemul de iluminat la Coloană funcționează, nu sunt probleme în acest sens. Nu înțeleg ce trebuie să facem. Să montăm reflectoare? Chiar n-am înțeles exact despre ce e vorba. Eu am fost aseară la Coloană. Eu merg la Coloană aproape în fiecare seară și vă spun că dacă sunt probleme le remediem imediat, da? Trimit acolo echipe, a doua zi dimineața, a doua zi pe zi…”
Siderat, l-am apelat telefonic pe primarul Florin Cârciumaru, nașul lui Adrian Tudor, care bineînțeles că a refuzat să răspundă.
Imediat după aceea, l-am sunat pe celălalt viceprimar, Aurel Popescu. Deși este coleg de partid cu Cârciumaru și cu Tudor, Aurel Popescu a reușit să recunoască existența unor defecțiuni la sistemul de iluminare a Coloanei Infinite. Mai mult, Aurel Popescu a spus că imediat după apariția dezvăluirii din GORJNEWS, a fost convocată o ședință în Primăria Târgu Jiu, cu mai mulți șefi de servicii, pentru a se identifica modalitățile optime de soluționare a defecțiunilor. Aurel Popescu îl contrazice flagrant pe Adrian Tudor, care, repet, a spus oficial, cu două ore înainte, că defecțiunile respective sunt doar niște invenții, niște minciuni, că el personal a verificat cu o seară înainte și că totul funcționează perfect. Aurel Popescu, în schimb, chiar a detaliat despre natura defecțiunilor și despre măsurile întreprinse pentru remedierea lor.
”În ceea ce privește problemele care sunt acum, pentru că sunt ceva probleme acum, astea se datorează unui cablu împușcat. Este o defecțiune pe care sperăm noi să o rezolvăm cât se poate de repede. Așteptăm o echipă PRAM care să localizeze zona în care a apărut acest defect și să fie reparată această defecțiune. Eu cred că Serviciul de Gospodărie Locală și domnul Marius Ionescu s-au ocupat în dimineața asta de această problemă pentru că ieri după amiază am purtat discuții cu cei doi șefi de aici, din primărie, și deja era programată întâlnirea pentru astăzi cu cei de la PRAM. Îmi doresc să o rezolvăm cât se poate de repede, și bine ar fi să nu fie nevoie de lucrări mai mari, să facem o intervenție – Doamne ferește! – în mijlocul străzii. Eu sper să nu fie o problemă atât de mare, și să o rezolvăm rapid.”
În continuarea discuției, l-am întrebat pe Aurel Popescu:
-”Domnule viceprimar, dar eu, ca cetățean, nu ca ziarist, ca cetățean, ce pot eu să gândesc când dvs., viceprimar, îmi spuneți că e o defecțiune, iar celălalt viceprimar, Adrian Tudor, spune că mint și că fac atacuri politice, și că bat câmpii și că alea sunt fotografii vechi?!”
-”Dați-mi voie să nu vă dau acum un răspuns.”
-”A spus lucrul ăsta oficial, într-o conferință de presă, din Primăria Târgu Jiu, nu de la el din coteț, de-acasă!”
-”Da, nu știu, îmi pare rău, eu v-am spus care e situația reală, acum, la Coloană.”
În cursul zilei de miercuri, mai multe echipe de specialiști s-au aflat în Parcul Coloanei Infinite, în încercarea de a remedia defecțiunile existente la sistemul de iluminare.
În contextul celor probate mai sus, în orice societate democratică Adrian Tudor ar putea să mai mintă, pe viitor, cel mult de la el de acasă, din coteț. În niciun caz din Primăria Târgu Jiu, ca viceprimar și responsabil (???) peste Ansamblul Sculptural ”Calea Eroilor”, capodopera sculpturii moderne.
Citește și:
http://www.gorjnews.ro/investigatii/36824.html
http://www.gorjnews.ro/investigatii/cei-mai-smecheri-prosti-adi-tudor-si-doru-strimbulescu-au-blocat-pe-lumina-web-cam-ul-de-la-coloana-infinita-ca-sa-nege-bezna.html