În soluționarea litigiului dintre soții Surupăceanu, Judecătoria Târgu Jiu a demonstrat, deja, că ține cu fostul deputat cunoscut cu probleme penale. Deși Bianca Aida Surupăceanu a fost separată brusc de fiul ei, Judecătoria Târgu Jiu n-a catadicsit să dea termen de judecare a cerererii de ordonanță președințială pe care mama a depus-o în 20 martie a.c., solicitând să i se încredințeze copilul. În schimb, aceeași instanță a dat deja termen unei solicitări similare, depuse de Mugurel Surupăceanu șase zile mai târziu, în 26 martie a.c.!!! Potrivit Codului de Procedură Civilă, ordonanța președințială este o acțiune civilă cu caracter de urgență, la care se apelează pentru a se preveni producerea unor prejudicii ireversibile. Cum ar fi, de pildă, traumatizarea unui minor despărțit de sora și de mama lui.
Bianca Aida Surupăceanu și Mugurel Surupăceanu s-au adresat Judecătoriei Târgu Jiu, cerând fiecare, întâi ea, apoi el, desfacerea căsătoriei lor. În acest context, fostul deputat, cunoscut cu multiple probleme de natură penală, a decis brusc că mama trebuie separată, instantaneu, de fiul lor, după ce ani de zile nu lipsise nicio zi de lângă el. Un demers cât se poate de traumatizant, atât pentru copil, cât și pentru mamă. Potrivit unor surse, Mugurel Surupăceanu l-a luat într-o zi de la grădiniță pe minor și i-a interzis mamei să-l mai vadă. Alte surse confirmă că nici măcar cei de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului nu au fost primiți în imobilul din Preajba, în care este ținut copilul. În schimb, soții Surupăceanu au fost văzuți în urmă cu două zile, într-un restaurant din Târgu Jiu, ocazie cu care mama și-a putut întâlni copilul pentru câteva minute. Se pare că Surupăceanu a făcut această ”concesie” în încercarea disperată de a o convinge pe Bianca Aida Surupăceanu să accepte continuarea mariajului, doar de ochii lumii, situație care ar fi cât se poate de benefică pentru imaginea publică a fostului deputat, care se pregătește intens să reintre în politică.
Despărțită de fiul ei, Bianca Aida Surupăceanu a cerut Judecătoriei Târgu Jiu, printr-o ordonanță președințială înregistrată la 20 martie a.c., să i se încredințeze copilul (cel puțin) până la soluționarea cererilor de divorț. Nici până astăzi, 31 martie a.c., nu a primit termen de judecare a solicitării ei.
În literatura de specialitate, se spune așa:
”Cateodata se ivesc situatii cand procedura parcursa intr-o judecata obisnuita, prin durata mare de timp scursa pana la pronuntarea unei hotarari, poate produce anumite prejudicii ireversibile uneia dintre partile implicate in proces. Pentru astfel de situatii leguitorul ne pune la dispozitie o procedura rapida, cu efecte temporare, denumita ordonanta presedintiala.”
Totuși, se pare că Judecătoria Târgu Jiu are o optică total diferită. Chiar dacă o mamă a fost despărțită brusc de fiul ei, după ani de conviețuire neîntreruptă, soluționarea ordonanței președințiale poate să mai aștepte, deci nu s-au învrednicit nici măcar să dea un termen. De ce să nu contribuie și Judecătoria Târgu Jiu la amplificarea coșmarului trăit de o tânără care se luptă pentru proprii copii cu un fost deputat cu probleme penale? Dacă confrunarea e disproporționată, de ce să nu o facă Judecătoria Târgu Jiu și mai disproporționată?
De-a dreptul scandaloasă devine această stare de fapt, în momentul în care constatăm că Mugurel Surupăceanu a depus, la rându-i, o acțiune civilă de același tip, tot la Judecătoria Târgu Jiu. Deși acțiunea lui Surupăceanu este înregistrată șase zile mai târziu, în raport cu aceea a soției sale, fostul deputat a primit deja termen de judecare a cererii sale. Soția, repet, poate să mai aștepte.