Combinațiile dintre Rîsu și Cârciumaru țin piețarii în ger încă o iarnă   
Combinațiile dintre Rîsu și Cârciumaru țin piețarii în ger încă o iarnă  
Investigatii5 decembrie 2014


Combinațiile de natură penală dintre multimiliardarul Constantin Rîsu și primarul Florin Cârciumaru îi obligă pe comercianții din Piața Centrală să îndure și iarna aceasta gerul năprasnic, în aer liber. Odată cu ei, au de suferit și ceilalți târgu – jieni, care vor găsi pe tarabe legume și fructe înghețate bocnă. În condițiile în care hyper-market-urile deschise în Târgu Jiu constituie un concurent serios pentru piețari, Cârciumaru pune umărul ca aceștia să rămână și fără bruma de venituri cu care abia își duc traiul de pe o zi pe alta. Căci vor fi din ce în ce mai puțini cei care vor cumpăra produse semi-înghețate. Iată că dacă nu se pricepe să creeze locuri de muncă, primarul este mare specialist în a le desființa pe cele existente și în a lăsa familii întregi fără venituri.

ingheata-de-frig
Este greu de crezut, dar deși se screme și minte de trei ani că va da în folosință un corp B modern, la Piața Centrală, în care piețarii să vândă în condiții civilizate produse agro-alimentare, Cârciumaru n-a reușit acest lucru nici în acest an electoral.
hala-piata-centrala-2
În noiembrie 2011, Raul Chiriac, responsabil de Investiții în Primăria Târgu Jiu, și Alexandru Zaharia, directorul S.C. EDILITARA PUBLIC S.A. anunțau că acea clădire va fi realizată în 9 luni de zile și că din iarna dintre 2012 și 2013 piețarii nu vor mai sta cu marfa în ger.   
licitatie-1 licitatie-2
În data de 22 mai 2012, Primăria Târgu Jiu anunță că a atribuit fără licitație, deci pe ochi frumoși, în virtutea prieteniei dintre Cârciumaru și Rîsu, un contract de 24 de miliarde lei vechi, pentru realizarea Corpului B al Pieței Centrale. De altfel, S.C. TEHNOINSTAL S.R.L., firma patronată de Rîsu, a primit mai multe contracte fabuloase în acel an, de la Primăria Târgu Jiu, S.C. EDILITARA PUBLIC S.A. și Complexul Energetic Oltenia.
lucrari-tehnoinstal
Dacă ați uitat cumva, 2012 a fost an electoral, și Rîsu a cotizat din greu, la PSD, ca să fie reales Cârciumaru primar, Ponta deputat ș.a.m.d.
Desigur că imediat Cârciumaru a mințit din nou că piețarii mai au de îndurat gerul o singură iarnă.
N-a fost să fie. Când te tragi de șireturi cu constructorul, e normal ca el să nu dea doi bani pe tine, ca beneficiar, și pe contractul ferm care vă leagă. Așa se face că în octombrie 2013, Cârciumaru a promis din nou, și iar a mințit! ”Vă promit că la anul pe vremea aceasta, poate că o mică parte din sărbătoarea dedicată celor care muncesc în agricultură o vom desfășura și în hala respectivă”
Nici poveste! A mai trecut un an, Cârciumaru și-ar fi dorit, e drept, să inaugureze Corpul B înainte de alegerile prezidențiale, dar cum nu mișcă și nu suflă în fața lui Rîsu, a mai amânat cu încă o iarnă finalizarea construcției.
hala-piata-centrala-1
Să ne amintim că în doar câteva luni la Târgu Jiu s-a construit imensa clădire a mall-ului. Penalii din Primăria Tg Jiu nu sunt în stare să recepționeze în trei ani o chichineață. De ce îi tratează așa constructorul, v-am explicat deja.
Cel mai greu sunt de lămurit băbuțele care stau în ger zile întregi, ca să se întoarcă în odăile lor cu câțiva lei.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *