Din păcate noi, gorjenii, îl cunoaștem mai bine și mai dureros pe Ponta decât restul românilor. Pe 28 noiembrie se împlinesc 10 ani de când își încasează ilegal salariul nemeritat de deputat de Târgu Jiu. În cei 10 ani a fost printre cei mai puternici oameni în stat, dar n-a adus în Târgu Jiu niciun investitor și n-a creat niciun loc de muncă.
Neavând ce altă panglică tăia, a inaugurat mall-ul, deși contribuția sa a fost nulă. În rest, nu se sfiește să joace în piese de teatru cât se poate de stupide, ca aceea a inaugurării lucrărilor la centura de sud a Târgu Jiului. Adică se adună niște utilaje, se întinde o panglică, vine Ponta și ziariștii lui libidinoși, o taie, îi fac poze și apoi pleacă și Ponta, și utilajele, și nu se mai întâmplă nimic.
Cel mai derbedeu procuror, după ce nu mai profesează, rămâne cu aversiune față de infractori și fărădelegi. Fostul procuror Ponta a venit, în 2004, în Gorj, și de atunci se complace în postura de răsfățat și întreținut al lighioanelor de la vârful instituțiilor publice.
În loc să facă curățenie și să promoveze oameni capabili și nepătați, Ponta și-a făcut în Gorj rezervație de dinozauri. A dezertat din breasla procurorilor și s-a înhăitat cu infractorii.
Ponta n-a făcut de mult timp o baie de mulțime în Gorj, pentru că gorjenii nu-l mai suportă. La ultima apariție în fața unei mulțimi, pe 1 decembrie, în Piața Prefecturii, a fost huiduit copios. Totuși, 95 la sută dintre organele de presă din Gorj ne povestesc de dimineața până seara cât de mult îl iubim noi, gorjenii, pe Ponta. Probabil că la descinderile sale, în Târgu Jiu, sunt mobilizate batalioane de SPP-iști, jandarmi și polițiști, pentru a-l proteja de ”iubirea” noastră.
Aversiunea față de Ponta este atât de mare încât nici la concertele cu cele mai în vogă staruri, plătite de PSD, nu participă mai mult de câțiva localnici. Luni după amiaza ar fi fost pustiu pe insuliță dacă PSD-ul n-ar fi scos, ilegal, de la cursuri, minori din școli generale și licee, și nu i-ar fi trimis la o manifestare electorală destinată exclusiv adulților. Ponta a fost incapabil să le asigure manuale. Ponta nu are bani de vaccinuri și lapte praf. Dar strânge minorii, cu arcanul, la manifestările lui electorale.
Comparativ cu Gheorghe Tătărăscu, întâiul prim-ministru gorjean, corcitura de Ponta e doar un palavragiu iresponsabil. În 2013 a mințit în fața presei că va restaura Coloana Infinită. Apoi a uitat, dar și-a permis nesimțirea de a și-o asuma ca simbol electoral.
Fiindu-i foame de bani publici, a falsificat documente guvernamentale, mințind oficial că Mânăstirea Tismana nu are trapeză, deși avea, și a alocat 25 de miliarde lei vechi unui SRL de apartament, din București. Lucrarea nu costă mai mult de 5 miliarde, restul de 20 de miliarde ajungând în buzunarul lui Ponta, pentru campania electorală. Mergeți la Tismana și închinați-vă (și) la lucrarea de 25 de miliarde. Furt pe față, fără ca Ponta să țină seama că pătează, cu combinațiile lui penale, imaginea Sfintei Mânăstiri și a înaltelor fețe bisericești de acolo.
Și-a făcut o gașcă de bagabonți în fruntea instituțiilor publice din Gorj. Surprinși în plină zi de lucru în sediul PSD, la instructaje electorale despre cum să-și terorizeze subordonații care nu votează cu Ponta, cei mai mulți dintre ei s-au adresat birjărește ziariștilor, nesfiindu-se să spună că ei se duc unde, când și cu cine vrea mușchii lor. Că doar fac parte din echipa lui Ponta, nu?
Zeci de ziare tipărite din bani negri, al căror singur rost pe lume e să aducă elogii PSD-ului, au fost pline în aceste săptămâni cu poze cu șefi de instituții publice aflați prin județ, în campanie, la ore când trebuiau să se afle la birou, în slujba cetățenilor care-i plătesc. Unii dintre ei mint că sunt în concedii, deși nimeni nu poate avea două luni de concediu într-un an. Aceiași bagabonți s-au ținut, în mai, încă o lună și după Mihnea Costoiu, în campanie. Să te lauzi prin ziare că tu chiulești de la serviciu, lăfăindu-te în DUSTERE pe banii statului, este o culme a nesimțirii atinsă zilnic, în această perioadă, de unii nesimțiți de la PSD.
Deși Gorjul e județ monoindustrial, nu s-a sfiit de la a-l impune la conducerea CE Oltenia, pe Ciurel, fostul vicepreședinte al PSD Gorj, riscând astfel viitorul profesional și securitatea materială pentru un număr de 19.000 de angajați. Ciurel a reinstaurat sclavagismul în CE Oltenia, bazându-se pe susținerea lui Ponta, căruia i-a încărcat conturile când activa ca avocat în Casa Șova. Deși este cercetat în Dosarul Șova, Ciurel n-a avut decența de a face pasul înapoi. Din păcate, se retrag definitiv, prin accidente de muncă, din ce în ce mai mulți angajați ai CE Oltenia. Cam o dată la trei săptămâni un angajat moare sau rămâne cebăluit. Niciodată staff-ul managerial nu e găsit vinovat. Doar morții și cebăluiții.
Prin artificii legislative demente, Ponta a deschis porțile PSD-ului pentru aleșii locali ai celorlalte partide. Opoziția și așa șubredă, e în curs de desființare. Odată cu opoziția, din România va dispărea și orice urmă de democrație. Ponta nu numai că ne întoarce în comunism, dar inovează anulând doza de patriotism și de atașament față de țară a comuniștilor și înlocuind-o cu practici de tip mafiot. Azi, PSD-ul înseamnă comunism plus mafie.
Azi, în Gorj, nu mai ai voie nici să intri în greva foamei, dacă nu primești aprobare de la Cârciumaru. Tot el a anulat esența protestelor de masă, caracterul lor public, vizibilitatea, dispunând să se desfășoare pe insuliță, acolo unde protestatarii n-ar fi văzuți și auziți de nimeni.
Dinozaurii lui Ponta – Cârciumaru și Călinoiu, n-au participat la nicio dezbatere de ani de zile. Ei își plătesc așa-ziși moderatori de televiziune, niște lingăi extrem de triști, care nu permit nici măcar intervenții telefonice în emisiunile în care sunt prezenți. Realitatea indusă de aceste televiziuni nu are nicio legătură cu realitatea propriu-zisă. Trăim într-o minciună fără margini, alimentată și păzită permanent.
Ponta a promovat tineri. Un fost angajat la cazinoul de la Hotel Gorj a fost făcut prefect, în urma unei proceduri ilegale, prin fraudarea unui concurs. Mă refer la Alin Văcaru. Pe Radu Teodorescu l-a urcat pe a cincea poziție din Ministerul Justiției, deși el nu e pregătit nici pentru statutul de consilier juridic, la o instituție din provincie. Nu putem uita angajamentul public al lui Teodorescu, potrivit căruia, împreună cu Ponta, va face tunel prin munți, de la Sadu la Petroșani. Adică megalomanie bazată pe multă prostie, și-atât.
Pe unsa lui, mă refer la Iulia Vână, a impus-o viceprimar la Târgu Jiu. Pe altă unsă a lui, Georgiana Porumbel, a parașutat-o în Consiliul de Supraveghere al CE Oltenia, adică șefă peste Ciurel. Deci Ponta nu are limite, nu are rușine, nu are nimic. Greața devine maximă când îl vezi pe actualul soț al Iulie Vână, pe Daniel Bondoc, susținându-l electoral pe Ponta… O fi făcut treabă bună, mă rog…
Ponta n-a avut nimic împotrivă ca PSD Gorj să distrugă fosta vicecampioană a României, Pandurii Târgu Jiu, prin intermediul vicelui Mihai Prunariu. Un ins care se laudă non-stop cu sms-urile pe care le schimbă el cu … Ponta. Atât de bine conduce PSD-ul această echipă, încât Ponta n-a avut curajul să vină vreodată la vreun meci, de teamă să nu i se dea de dulce. E o realitate: PSD-ul elimină, una câte una, toate bucuriile gorjenilor. Pandurii se duce înspre Divizia ”B”, acompaniată politic de niște habarniști în materie de management sportiv.
Un ins care n-a făcut nimic pentru un oraș, ca deputat, nu poate face mai mult decât nimic pentru o țară, ca președinte.