Cepoi: mai grețos, mai superior
Cepoi: mai grețos, mai superior
InvestigatiiUltra - Scurte16 septembrie 2014


Ieri, pe la 10 trecute fix, patriarhul culturii de partid din Gorj, Ion Cepoi, încă director al unei instituții încă semi-inexistente, își căra sacoșa pe rotile și soția, fosta-i subordonată, înspre Piața Mare, ca-ntr-un cortegiu aproape funerar destul de reușit, din pricina repetițiilor aproape zilnice, de la ore identice.
sotii cepoiCâtă vreme este încă apt să spună, cu cuvintele lui, că Călinoiu e un luceafăr nepereche al culturii și civilizației contemporane, Cepoi are voie să chiulească zilnic de la serviciu, ore în șir, și să se plimbe „mai superior” până la Piața Mare și înapoi, fără nicio escală în propria-i conștiință.
Cepoi lipsește
cu desăvârșire, de ani de zile, poate dintotdeauna, de la toate întâlnirile cu problemele grave, de fond ale culturii gorjene. cepoi la vernisarea bustului lui sergiuÎn schimb, Cepoi a fost mereu disponibil să ceremonieze vernisarea unor porcării greu digerabile, cum este bustul „dedicat” lui Sergiu Nicolaescu, la Târgu Jiu.
Cu atâtea escapade subculturale în cazier, Cepoi n-are nicio greață să se plimbe, în timpul programului său de director bugetar, în interes strict personal,  fix printre aceia care-i plătesc salariul.  Călinoiu îl tolerează pentru că un lăudător atât de dezinhibat și de complet este greu de înlocuit.
Dacă am fi de acord cu toții și n-am mai pune niciunul la îndoială faptul că Călinoiu e, într-adevăr, luceafărul nepereche, atunci Cepoi ar deveni perfect inutil și abandonabil, și i s-ar oferi nemeritata șansă de a îmbătrâni frumos.
bust sergiu nicolaescu
Până atunci, însă, va continua să-și consume tabieturile sale aproape omenești, în timpul programului său de director bugetar cu soție fostă subordonată, pe banii noștri.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *