Când un ziarist de investigații descoperă un căcat, polițiștii și procurorii vin, ia căcatul și-l duc la locul lui, între alți căcați. Asta în țările civilizate, cu democrație consolidată, în care funcționează statul de drept. Acolo, ziaristul de investigații este, independent de voința lui, una dintre epidermele libere și extrem de sensibile ale instituțiilor interesate să nu existe căcați în libertate.
În România, foarte puținii ziariști de investigații rămași la datorie sunt sufocați de căcații pe care i-au descoperit și de care nu-i deposedează nimeni. Căcați în paginile ziarelor, în arhivele electronice, în dosarele din dulapurile redacțiilor. Colecții nesfârșite de căcați. Ca să ajungi să fotografiezi și să demaști un căcat nou, trebuie să jalonezi printre căcații vechi. În afară de aer și de spațiu, ziaristul de investigații are nevoie să știe că ceea ce face are sens.
În “județul lui Ponta”, la fel ca în toată România, sunt polițiști, procurori și judecători care protejează încrengăturile de căcați. Ierarhia formală din poliție, parchete și instanțele judecătorești pălește dacă o raportezi la ierarhia informală, în care puterea, influența și, paradoxal, prestigiul unui polițist, procuror sau judecător sunt date de salba de căcați de ‘jde karate pe care-i protejează și de la care primește, la rândul lui, protecție.
În acest context, este perfect natural ca căcații și ocrotitorii lor din instituțiile publice să parafeze, cu jurături pe Biblie, tot felul de planuri comune de acțiune împotriva ziariștilor care manifestă lipsă de respect față de grupările infracționale ce au ajuns, la Gorj, ca „șaorma cu de toate”: interlopi, oameni de afaceri, șefi de instituții publice, polițiști, procurori și judecători.
La fel ca ziariștii indisciplinați pățesc și polițiștii, procurorii și judecătorii care merg cu legea până în pânzele albe, și nu înțeleg nevoia de liniște și stabilitate a mormanelor de căcați. La Gorj, o duc bine cei care înțeleg care-i mersul și acceptă să vâslească în direcția agreată de mafia locală. Restul sunt doar niște licurici care pâlpâie până când căcații decid că e timpul să-i acopere total, să-i înece. Se întâmplă asta pentru că majoritatea resurselor sunt centralizate în buzunarele căcaților, și pentru că la Gorj căcații stabilesc ce este legal și ce nu, cine este vinovat și cine nu.
Acest sistem diareic n-ar funcționa atât de bine dacă nu s-ar baza și pe căcații din presă. Ei nu au o agendă proprie, ci lucrează doar după agenda autorităților. Dacă mafia stabilește că un polițist trebuie dat afară, ei se țin zile în șir după el, îl fotografiază în timp ce bea o apă plată în timpul serviciului, îl dau în ziar și apoi comanditarul investigației numeste o comisie de cercetare disciplinară care conchide că în sticla de apă plată era alcool rafinat. Dacă o procuroare reține 24 de ore pe asociatul cui nu trebuie, căcații din presă se screm, și se tot screm să-i găsească ceva, orice, cât se poate de nasol, să pregătească opinia publică pentru ce va urma, o arestare în compensație, ceva…
Oameni de afaceri ce au pus monopol până și pe aerul din „județul lui Ponta” hăituiesc, cu ajutorul acestor ziariști de succes, ultimii buticari rămași în viață, până-i sufocă definitiv.
Toate acestea nu se întâmplă haotic, ci cât se poate de organizat. Uitați-vă cine sunt proprietarii televiziunilor, radiourilor și ziarelor din Gorj, de cine sunt finanțate și veți înțelege de ce vă ia mai puțin de un minut să le frunzăriți aproape pe toate.
În ultimii ani, doar câteva anchete de presă au devenit dosare penale și au determinat încarcerarea unor căcați. Nu s-a întâmplat asta pentru că ziariștii au lucrat profesionist, pentru că infracțiunile dovedite erau abominabile sau pentru că oamenii legii s-au încăpățânat să-și facă treaba. Explicația este cu totul alta: fiecare arestare de răsunet s-a bazat înainte de toate pe voința politică a unui căcat mai mare care a ordonat ca un căcat mai mic să dispară din peisaj.
E greu să continui să vânezi căcați când ai podul plin și din tavan ți se prelinge zeama pe creier. Jurnalismul de investigație a devenit ridicol și inutil, o îndeletnicire nocivă pentru cel care o practică.
Am scris aceste rânduri ca o justificare pentru ce (nu) o să fac de acum înainte.
