Greu, bă, tot mai greu… Trăim într-o țară a nebunilor în care, culmea, toți ne considerăm zdraveni și, pe deasupra, inteligenți de crapă lumea de ciudă! Greu… Ce să te faci cu atâta inteligență, cu atâta deșteptăciune, cu atâția oameni zdraveni?! De ce or mai pune unii pancarda cu medic psihiatru pe la porți, nu știu, chiar nu mai înțeleg! Păi, no, România e țara aia cu oamenii ăi mai viteji, cu munți și păduri, cu ape line curgătoare și lanuri ce se unduie în bătaia vântului. Parcă și nea Nicu tot asta ne învăța… Noi suntem ai mai breji ca nație, ca regiune în parte, ca individ… Nuuuuu, să nu puie dracu pe cineva să ne spună că suntem corupți, că suntem lepre, că suntem curve, că suntem hoți și lași, pe deasupra, că nici mama dracului nu-l mai salvează din mânuțele noastre. Dacă nu putem acum, pe moment, mergem la sală să facem brandul mare, sau ne apucăm, neică, de lipit afișe, și atunci o să vadă ăia care au îndrăznit să ne spună că suntem cam nașpa… Mai exact…, nu prea suntem, nu prea reprezentăm nimic. Revoltătoare, grozav de impertinentă o astfel de ipoteză! De deștepți… ce mai vorbă… nu știm care sunt vecinii Gorjului, câte orașe sunt în județul ăsta, da’ palme peste ochi și șuturi în cur ce – o lua ăla de ne zice proști, numai noi știm, că la de – astea ne duce bibilica bine de tot.
Dar ce îmi veni mie cu vecinii Gorjului, cu orașele lui, că mai alaltăieri am fost la un pas să o mușc… Ete, colea, la doi pași de bătătură, la o terasă. Îndrăzni, neică, să-i zic unuia care zice că e dascăl, dar nici măcar profesor într-un oarecare domeniu nu este, că școala nu e o fabrică, nu e întreprindere, nu e mall, nu este o instituție care creează și asigură locuri de muncă. Fraților, să-l fi văzut pe entelectual… Mă, se făcuse roșu și, din el, intelectualitatea se strânsese în falangele ce se încordaseră, pregătite să facă un plici pe obrăjorul meu nevinovat, așa cum făcea pliciul lui Prigoană pe, să zicem, fundulețul Adrianei. Belea mare, ce să mai, noroc cu unii care îl domoliră pe entelectual și ziseră că rușinea, deja, e prea mare ca să mai comită încă una. Cum rușinea? Poate care rușini!
Elevi analfabeți, oameni ce primesc lefuri, dar nu se gândesc nicio clipă la soarta elevilor, entelectuali ajunși direct din „școli profesionale“ la catedră… Poate și rușinea de a te prezenta la concursul de titularizare cu un zece cât Casa Poporului obținut la examenul de licență, iar la titularizare să obții nota doi… Situția e valabilă în mai toate domeniile. E greu de priceput, chiar dacă suntem atât de deștepți, că școala este o instituție de educație și instruire pedagogică, nu o clădire care asigură locuri de muncă.
Entelectualii noștri scot, de la o vreme, deștepți de deștepți, și îmi vine să vomit când mă gândesc cum un dascăl de talia Elenei Roată, profesoară cu rezultate de excepție la Colegiul „Tudor Vladimirescu“, a găsit de cuviință să îl laude în direct și în reluare la TV pe fostul turnător și UTC-ist, Mihnea Costoiu. Bravo, tovarășa profesoară! Un bun exemplu sunteți! Tocmai v-ați învățat elevii să respecte perversitatea, lipsa de caracter și nesimțirea. Ca să fiu mai înțeles, hai să o zic pe aia mai grea. Tovarășe profesoară (nu pot să spun altfel unui om ce apreciază un individ ce a făcut cerere cu mânuța sa să fie turnător încă din clasa a X-a), v-ați gândit vreodată că perversul pe care îl tot complimentați a dat cu ciocu’ la secu’ cum că… tovarășele se plângeau că au stat trei ore la coadă la vată, pentru că, de… tampoanele…? Probabil că nu! Și, uite așa, din negândire, o tot dăm în fericire!
Suntem atât de fericiți, trăim o stare de beatitudine de nedescris încât, atunci când mațele iau pauză în strigătul lor disperat după un colț de pâine, începem să-l aplaudăm ba pe Ponta, ba pe Băsescu și, mai mult decât atât, să facem planuri de răzbunare.
Că eu n-am crezut nicio clipă faptul scris prin manuale cum că Ștefan cel Mare cu 10.000 de oșteni a măcelărit 100.000 de păgâni, l-am mai spus, este cunoscut. Că m-am săturat de atâția conducători zurbagii, știți deja, dar nu mă satur să culeg tâmpenii după tâmpenii de pe unde apuc. Un mare jurnalist craiovean ne trimitea pe toți din redacție la origini, destul de des, zicându-ne: „Bă, fi-v-ar mama a dracului, lepre ordinare ce sunteți! Sunteți vedete, ai? Sunteți ziariști! Sunteți un CĂCAT, bă, vă spun eu! Habar nu aveți ce gândește omul, voi vă puneți curul pe scaunele hoților și, uite așa, deveniți tot una cu ei. Bă, plecați prin cârciumi, mergeți în piață, iar, la stadion, lăsați darcului masa presei și mergeți în tribună! Atunci o să fiți ziariști mă, atunci când o să știți oamenii, iar ei o să vă știe pe voi! Așa sunteți doar niște nume scrise în ziare, niște chipuri ce apar pe la televizor, doar voci auzite de urechi pricepute sau nu! Atunci nu o să mai scrieți după dictarea hoților cu funcții, fiindcă o să vă apese și grija sărmanului, care vă salută în fiecare zi.“ Doamne, câte înjurături ți-oi fi tras, maestre, dar mare dreptate îți dau acum!
Parcă altfel ar fi dacă ne-am cunoaște ca oameni, nu ca funcții dobândite pe drept sau nu. Cu siguranță, scara valorică a respectului s-ar cam răsturna cu curul în sus prin țărișoara asta unde a ajuns bine, în mare parte din cazuri, doar cel ce n-a avut demnitate și omenie.
Suntem deștepți, dar nu ne-am gândit nicio clipă să facem plângere penală unui spital, pentru că nu respectă Legea Sănătății… Bubuim de istețime, dar nu avem curajul să îi dăm de înțeles dobitocului ce tot se laudă că face parte din clasa inferioară a regnului animal. Asta e, suntem deștepți.
Acum, pe lângă deșteptăciune, ne mai lovi și naționalismul în cap, deși pe la WC nu ne mai ducem cu zilele de atâta foame. Nu, domne, ce căutăm noi în NATO, ce caută militarii noștri prin Afganistan… Fire-a dracu Uniune Europeană, cu regulile tale ce ne dai bătăi de cap… Nu mai avem nevoie nici de tine! Iote, mă, ajunseră ăia să-mi spuie mie ce să fac la mine în bătătură. La mine! Păi, neică, să te văd naționalist așa cum ești, când oi vedea cât, din tot Ardealul, mai rămâne la români că, de, cum ți-ai măsurat dumneata tarlaua, așa a dat și ungurul cu capra pe pământul lui ta-su. Și, măi deșteptule, ăsta care îmi dai în cap pentru Ponta și prietenii lui, stau și te întreb ce dracu te-ai face cu aproape trei milioane de români goniți de prin Europa, de pe unde muncesc? Ce le mai dați să mănânce și lor că, bag de seamă, că foamea e mare pe acilea? De NATO, tot așa! Ce mișto ți-ar sta cu rusnacul în bătătură, și bine ți-ar mai fi cu cartela de pâine pusă lângă icoana Maicii Domnului.
Ne duce capul, bre, dar bubuim de proști și chirăim de foame! V-ați gândit dumneavoastră, intelectualii, și cei deștepți, că România a dat ochii cu ălă, cu cornițe, tocmai când a dat-o pe chestia cu naționalismul? Țărișoara asta a dus-o bine, foarte bine, și cu nea Nicu până când și pe ăla l-a apucat damblaua și le-a aruncat în nas americanilor „clauza națiunii celei mai favorizate“. Ei, citiți, aduceți-vă aminte și o să vă dați seama că din acel moment am început să ne călcăm în picioare pentru un pachet de unt sau o pungă de vată. Nea Nicu le-a dat o palmă americanilor că, de, orgoliul de român îl obliga să facă asta, iar rușii i-au aranjat o petrecere de rămas bun de tot haiul în decembrie 1989.
Deștepți mai suntem, fraților!