SEMNAL – La Editura “Măiastra” a apărut, de curând, cartea “Supliment de existenţă/Supplemento di esistenza” a poetului gorjean Spiridon Popescu – edizione romena – italiana, a cura di Mirela Tingere. “Spiridon Popescu este un poet aparte, cu o tonalitate rar întâlnită. Pentru cine nu-l cunoaşte în carne şi oase, este poetul care, prin lirismul său firesc, reuşeşte să estompeze orice moment prosaic al vieţii. Viaţa lui este, de altfel, un poem unic, o trăire în interiorul acestuia, până la extazul pe care îl poate crea poezia ca drag. (…) Grija lui faţă de cuvântul scris este precum grija râului care-şi lustruieşte pietrele, pentru că – nu-i aşa? – nu se poate prezenta în faţa mării cu pietre imperfecte” – apreciază de dincolo de munţi criticul şi poetul Ion Hirghiduş. De la Târgu-Jiu, scriitorul Ion Cepoi, remarcă: “…Rar mi-a fost să aud un strigăt mai cutremurător decât cuvintele cărţilor lui. Nonconformistul, teribilul, ironicul, mereu juvenilul poet este, de fapt, cea mai complicată structură tragică din câte am cunoscut. Şi o astfel de structură nu o au decât cei care intuiesc originea lumii. Pentru că ei înşişi sunt origini. Adică Poeţi. Adică Spiridon Popescu”.

Indiferent dacă e jad şi e crudă, poezia lui Spiridon Popescu pare scrisă pe toate laturile unui poliedru cu lini-lumini înăuntru. Şi e dusă până la capăt de sunete desferecate din reliefurile unei stranii nostalgii. O vibraţiune propriu-zisă de muzicalitate creştină cu frământări pe mai departe, tot mai departe. “Mi se făcuse propunerea să mă nasc pasăre,/ însă copacii mi s-au părut atât de înalţi,/ încât m-am temut că sora mea, iarba,/ n-o să-mi audă cântecul niciodată.// Astăzi regret că n-am ascultat de propunerea zeilor/ şi m-am născut greier,/ fiindcă iarba a devenit atât de afurisită,/ încât o aud peste tot trăncănind/ că boturile armăsarilor negri/  îi sunt cu mult mai dragi decât cântecul meu.” – Mi se făcuse propunerea. Spiridon Popescu a purces poemul la forma organică a simplităţii şi la acel oval de miresme şi ţipete frânte. Un prim pas: “Fereşte-te să cazi din tine – / E înălţimea de la care/ Cel ce alunecă, iubito,/ Aproape totdeauna moare.” – Sfat. Rănit şi însingurat şi-nspăimântat, Spiridon Popescu se regăseşte astfel: “Doamne, nu mai e decât/ Un biet petic de pământ!…/ De s-ar pune pe murit – / Aşa cum le-ai poruncit – / Toate vieţile mele,/ Unde cad stâtea stele?” – Baladă. Iar în miezul tuturor acestor zbateri, după legile unei revărsări atât de fascinante, se află doar Spiridon Popescu. În italiană, poemul său “Doamne, dacă-mi eşti prieten/Dio, se mi sei amico” a luat următoarea sonoritate: “Dio, se mi sei amico,/ Come dici ai santi puri,/ Scrivi un ordine alla morte/ Di portarsi il mio cavallo, non i miei genitori.// (…) Scrivi un ordine alla morte,/ Quando affilera il coltello,/ Che trafigga me Signore,/ E risparmi il mio cavallo.” Şi asta graţie Mirelei Tingere, pedagogistă, formatoare, traducătoare, născută în anul 1974 la Segarcea, în Oltenia – aflăm din scurta prezentare interioară. În prezent MT locuieşte în Italia, în oraşul Brescia, fiind cercetătoare în cadrul Centrului “Observatorul Voluntariatului”, din cadrul Universităţii Catolice din Brescia, şi colaborând cu numeroase instituţii, centre culturale şi sociale pentru promovarea culturală, interculturală şi socială.

FASCINANTUL SCULPTOR MIRCEA ROMAN! – O atât de rară expoziţie de  sculptură la Târgu-Jiu – avându-l ca autor pe Mircea Roman – s-a vernisat zilele trecute în sălile Muzeului Judeţean al Gorjului din spaţiul central de la kilometrul 0 al oraşului. Mircea Roman s-a născut la 24 iunie 1958, la Băiaşu, în Maramureş, devenind singurul sculptor român care a câştigat Premiul pentru Sculptură al Trienalei de la Osaka, cel mai mare de acest fel din lume, la ediţia din 1992 (premiu de achiziţie în valoare de 80.000 de dolari). A studiat şi a lucrat mulţi ani la Londra (1992 – primind prestigiosul premiu “Delfina”), iar expoziţiile la care a participat au fost numeroase şi atât de valoroase. Lucrări publice de mari dimensiuni: 2002 – Cupa lui Ovidiu, Constanţa; 2000 – Omul-Barcă, Hammersmith – Londra; 1999 – Memorial Şag – România.

Mircea Roman poate fi un năzdrăvan ce adună corăbii umane bătute în scânduri cu cuie de lemn, dar şi urmaşul cioplitorilor din păduri joase, de pe lângă râuri. Sculptura sa produce trupuri îmbăiate în tonuri de culori şi umbre primitive, dar şi recuperează deopotrivă lumini şi ţipete ale antichităţii. Forma lucrărilor pare intrată în dialog definitiv cu spaţiul temporal, având o irumpere de miresme totală, eghipţiană parcă, uneori tribală. Impresionează acea desăvârşire a (im)punerii totale. Este de presupus că trăitorii din Gorj, păşind în zilele ce vor urma prin sălile instituţiei muzeale, nu vor întârzia să se minuneze de expoziţia extraordinarului sculptor Roman. Mircea Roman!

“CONFESIUNI LA MASA TĂCERII” – Simpozionul ştiinţific, organizat de Centrul Municipal de Cultură “Constantin Brâncuşi”,  a debutat miercuri, 18 iunie a.c., în sălile Muzeului de Artă din Târgu-Jiu. Invitatul manifestării de dimineaţă a fost scriitorul Octavian Sărbătoare, care, încă din anul 1986 a emigrat în Austria, apoi, în anul 1987, în Australia – stabilindu-se la Sydney. Octavian Sărbătoare este absolvent al Facultăţii Politehnice – Bucureşti, al Studiului de Tehnologia informaţională din cadrul Institutului de Tehnologie din Sydney, al Facultăţii de litere, cu distincţie, (Bachelor of Arts – Honours; Master of Arts with Merit) la The University of Sydney. A debutat în literatură în anul 1998, cu articole în reviste din Australia – temele principale fiind religiile, tematici sapienţiale, mesianism, indianistică. De asemenea, a călătorit în India – şase excursii de cercetare în domeniul religiilor. Din bogata-i biografie mai aflăm că Octavian Sărbătoare a vizitat aşrame şi instituţii, a cunoscut maeştri spirituali de renume, devenind fondator al Societăţii Literare Internaţionale “Mircea Eliade” (Mircea Eliade International Literary Society) şi directorul editurii “Sarbatoare Publications”, din Sydney. A publicat 40 de cărţi, cu ultima  – “Viaţa lui Zamolxe” – venind la Târgu-Jiu. Octavian Sărbătoare este un iubitoriu de Brâncuşi, chiar şi de-acolo, de la capătul lumii. Rădăcinile sale sunt desigur în România, neamuri – am reţinut – având şi în comuna gorjeană Albeni.

Din prea mare dragoste pentru pământul românesc, Octavian Sărbătoare s-a dedicat studierii istoriei. Din cele mai vechi vremuri, până la Brâncuşi, care, cum altfel, a fost dac, nu roman. Aşadar, un foc sacru ar trebui să ardă la Târgu-Jiu, neîntrerupt. Eu spun că Brâncuşi a aprins deja un asemenea foc situat chiar pe axa Ansamblului Monumental “Calea Eroilor”. Mi-am încălzit la el de atâtea ori sufletul, când mi s-a făcut frig…