Publicăm, în continuare, scrisoarea primită de Ziarul de Investigații GORJNEWS de la un student UCB, căruia îi vom proteja identitatea. Intertitlurile aparțin redacției.
“Bună ziua, domnule Daju. Vă scriu acest mail pentru a vă supune atenției modul în care s-a desfășurat campania electorală a lui Costoiu.
Ca ministru al Educației, a implicat studenții în campanie.
Eu sunt student la facultatea de ______, la specializarea ______, anul ___. Vă rog să nu dați aceste informații despre mine, pentru că nu vreau să aibă de suferit colegii mei sau eu. Știu cum sunt persecutați cei care nu merg cu Liga studenților și nu vreau să am probleme la licență, că președintele de comisie o să fie Horațiu Gorun.
Situația a fost următoarea: a venit Moșoi Ștefan, de la Liga studenților, și mi-a spus că dacă merg în campania lui Costoiu o să mă ajute el cu examenele și nu o să fie probleme, iar în plus o să primim și bani la sfârșit.
Am fost __ zile în campanie. Moșoi a tot insistat să merg eu și alți colegi, că o să ne fie bine dacă îl ajutăm pe Costoiu, el spunând că altfel să nu îi cerem ajutorul. El mai promitea că o să vorbească cu profesorii ca să nu ne pună absențe și să nu avem probleme că lipsim. Spunea că e în Consiliul de Administrație, și să nu ne facem probleme. Ce nu înțeleg este cum de profesorii ascultă de studenți și nu pun absențe? Acest lucru mă duce cu gândul că altcineva, mai sus – pus, e în spatele Ligii. Am citit la dvs. pe site că ați mai scris despre Ligă, acum un an și ceva, când Marcău cu Ciorei au făcut o scrisoare de elogiere lui Adrian Gorun. Acum, președinte e Moșoi și cred că el este acum lângă Gorun, de își permite să facă așa ceva.
Eu am salvat câteva poze de pe facebook, care demonstrează că studenții au fost în campanie, împreună cu Moșoi Ștefan de la Liga Studenților, și alți studenți de la aceeași Ligă. Am salvat poze de pe unele conturi de facebook ale unor studenți care sunt și în Senatul Universității: Bușe Dan, Papuc Valentin și Gigel Adămuțe.
Pe scurt, celor care au mers în campanie li s-a promis că o să fie ajutați la examene și la licență, promisiune făcută de Ștefan Moșoi. Am înțeles că el e noul președinte la Liga studenților, și se laudă peste tot că poate să rezolve orice, deși, sincer vă spun, nu cred că știe să scrie corect o frază.
Bani eu nu am primit, și nici colegii mei care au mai mers, dar știm sigur că s-au dat bani lui Moșoi.
În campania lui Costoiu au fost foarte mulți studenți de la UCB, în special de la Ligă: Ștefan Moșoi (președinte Ligă), Bușe Dan (e în Senat și e vicepreședinte Ligă), Papuc Valentin (e în Senat), Gigel Adămuțe (e în Senat si e prim – vicepreședinte Ligă), Mălăescu Adrian (e vicepreședinte Ligă).
Moșoi s-a ocupat de strâns studenții. L-au ajutat Gigel Adămuțe și Papuc Valentin. Papuc a adus studenții de la Facultatea de Sport. A adus pe Murgilă Andreea, Mălăescu Adrian si pe alții. Gigel a adus de la Facultatea de Științe Economice. Moșoi a adus de la Facultatea de Relații Internaționale, Drept și Științe Administrative.
Unii dintre colegii mei au început să primească numai 10 la examene, deși ei sunt analfabeți. Se pare că Moșoi le-a aranjat totul!
Papuc si Bușe primesc și bursă de excelență de la Universitate, iar Moșoi are bursă de performanță. Nu știu cum de iau ei asemenea burse de 1200 si 600 lei, când ei nu știu să despartă cuvintele. Moșoi primește note mari pt că e la Ligă și în Consiliu, iar ăia doi pt. că sunt în Senat.
Au fost implicați și studenți de la alte universități din Bucuresti. Am găsit un check in dat de Mirel Sbirciog, de la Politehnică, membru al Ligii Studenților Social Democrați, la hotel Laguna, împreună cu Poenaru Ion Cristian (membru al Senatului Politehnicii București, fost președinte al Uniunii Naționale a Studenților din România).
Au mai fost în campanie Mocioacă Liviu, membru al Senatului Politehnicii București, fost președinte al aceleiași federații, Necula Marius Cosmin, de la ASE București, și Neagu Ionuț, de la Politehnică.
Poenaru a adus studenți, cazați în Regie. Se lăuda că a adus peste 100 de studenți numai el.
Au fost mult mai mulți care au venit de la București, și au fost cazați la Hotelul de lângă piața de la Interex. Tot hotelul a fost închiriat de Costoiu.
De citit, în context: