Nu mai departe de anul trecut, în octombrie, premierul Victor Ponta dădea asigurări la Târgu Jiu că în 2014 va aloca bani pentru remetalizarea Coloanei Infinite. Ne apropiem de jumătatea anului și n-am auzit niciun oficial aducând vorba despre petele din ce în ce mai inestetice care au invadat modulele Coloanei.
În campania pentru alegerile parlamentare din 2012, stâlpii Târgu Jiului și majoritatea ziarelor locale erau “pavoazate” cu bannere cu Victor Ponta anunțând cât se poate de mincinos: “Am alocat bani pentru Ansamblul Brâncuși!”
Pentru ca premierul să-și respecte angajamentul de a remetaliza Coloana în 2014, în momentul de față ar trebui să avem o soluție de metalizare agreată de specialiști, un proiect de metalizare finalizat și aprobat de Ministerul Culturii și o licitație în curs de derulare. Din păcate, nu avem nimic din toate acestea. Cauza? Instituțiile care parazitează statul român cu incompetenți apți doar să-și ridice salariile.
În acest context, salut inițiativa deputatului Scarlat Iriza, care a înaintat ministrului Culturii, cu peste o lună în urmă, o interpelare parlamentară extrem de binevenită, prin care readuce în actualitate problematica remetalizării Coloanei și solicită niște răspunsuri punctuale.
Redăm din textul interpelării:
“Având în vedere că, încă din 2008, autoritățile locale din Târgu Jiu, o serie de specialiști și unii reprezentanți ai mass-media au semnalat apariția unor pete inestetice și a unor scrijelituri pe modulele Coloanei Infinite, operă fundamentală a lui Constantin Brâncuși, ținând cont că premierul Victor Ponta a promis public, în mod repetat, ultima dată la 26 octombrie 2013, la Târgu Jiu, că în 2014 va fi restaurată Coloana Infinită, vă rugăm să ne comunicați:
– Care este cuantumul sumei alocate de Ministerul Culturii pentru restaurarea Coloanei Infinite?
– În ce stadiu de elaborare se află proiectul de restaurare?
– Cine este executantul proiectului de restaurare, prin ce procedură a fost desemnat și care este cuantumul contractului încheiat cu acesta?
– Care este stadiul avizării proiectului de restaurare?
– Când va fi organizată licitația pentru stabilirea firmei care va realiza restaurarea?
– Când va demara, efectiv, procesul de restaurare?”.
Cum era de așteptat, ministrul Culturii întârzie emiterea unui răspuns oficial. Oricum, Ponta ar trebui să conștientizeze ă peste foarte mult timp va veni la Târgu Jiu să ne ceară votul pentru funcția de președinte al României. Or un om politic care își încalcă până și angajamentele legate de Ansamblul Brâncuși este apt doar pentru a ieși cât mai curând în afara prezentului politic și administrativ al României.