[youtube]ZUD1n25avh4[/youtube]
De 18 ani conduce Consiliul Județean Gorj. În acest timp, ca șef al județului, a participat la sute de manifestări culturale care, din păcate, nu l-au „afectat” în niciun fel. Călinoiu o ține pe-a lui: SCLUPTOR, SCLUPTURĂ…
Un astfel de specimen nu trebuie să rămână necunoscut la nivel național. Este momentul ca Ion Călinoiu să fie susținut de PSD pentru un post de senator în Parlamentul României. Și nu numai atât: Călinoiu trebuie trimis de partid în cât mai multe emisiuni ale televiziunilor centrale. Până și Dorel Vișan va fi copleșit de suplețea sa intelectuală și îi va ceda rolul principal în seria a doua din „Senatorul melcilor”.
Grupul senatorial al absolvenților de doctorat cam agramați din România abia așteaptă să fie fondat și prezidat de același Ion Călinoiu. Mulțumită lui, Gorjul va ajunge la fel de cunoscut cum este orașul Caransebeș din cauza lui Fernando…
În paralel, brâncușiologii din întreaga lume vor trebui să rescrie biografia „scluptorului” de la a cărui moarte au trecut nu 57 de ani, cum știau toți neinițiații, ci … 11 ani, așa cum declară, sigur pe el ca un elefant pe patine cu rotile, Ion Călinoiu…