Ecaterina Andronescu, “decorată” la Târgu Jiu cu un mărțișor “otrăvit”. Judecătorul Curții Constituționale, Toni Mihail Greblă, a fost de acord ca presa să rămână la ușă
Ecaterina Andronescu, “decorată” la Târgu Jiu cu un mărțișor “otrăvit”. Judecătorul Curții Constituționale, Toni Mihail Greblă, a fost de acord ca presa să rămână la ușă
InvestigatiiUltra - Scurte1 martie 2014

 

UPDATE: Cotidianul, Realitatea TV, HotNews , Pagina de politica.ro, România Liberă mediatizează, la nivel național, noul abuz al UCB.
Fostului ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, i s-a decernat astăzi, la Târgu Jiu, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității “Constantin Brâncuși”.
Din cauza scandalurilor publice, unele cu conotații penale, în care este implicată conducerea acestei universități de stat, majoritatea presei locale nu a avut acces la eveniment. Ziariștii de la televiziunile GORJ TV și Tele 3 și de la ziarele GORJNEWS și Manifest Național au fost opriți de purtătorul de cuvânt al UCB, Andreea Văduva, și de reprezentanții unei firme de pază să intre în această instituție publică pentru a asista la un eveniment public pe care aveau obligația profesională de a-l mediatiza.

Narcis Daju, director GORJNEWS și președinte al Grupului de Acțiune în Interes Public, i-a informat ad-hoc în legătură cu acest abuz al conducerii universității, pe judecătorul Curții Constituționale Toni Mihail Greblă, fost senator PSD, pe ministrul delegat pentru Învățământ Superior Mihnea Costoiu (telefonic), pe prefectul de Gorj, Alin Văcaru, și pe președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu.  Toți aceștia au trecut cu vederea, impasibili, abuzul respectiv , devenind  complici și participanți la o acțiune fără precedent de îngrădire a libertății presei.
ecaterina andronescuNici Ecaterinei Andronescu nu i-a păsat de ziariștii lăsați la ușă, nici măcar în momentul în care aceștia i-au strigat, prin ușa întredeschisă a universității, că nu sunt lăsați să intre.
Fostul ministru al Educației acceptă acest mărțișor, catalogat ca “otrăvit” de o parte a presei locale, cu doar câteva zile înainte ca Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior să reevalueze UCB. Aceasta riscă să primească grad scăzut de încredere, după ce Coaliția pentru Universități Curate a plasat-o pe ultimul loc, la nivel național, atribuindu-I ZERO STELE. Surse din UCB arată că președintele Senatului acestei universități de stat, Adrian Gorun, mizează pe influența pe care Ecaterina Andronescu o posedă la nivelul ARACIS, pentru a obține o evaluare avantajoasă.
Paradoxal, în trecut Adrian Gorun a acuzat-o pe Ecaterina Andronescu de numeroase fapte penale. Astfel, Gorun a arătat, public, că în perioada în care Ecaterina Andronescu a condus Consiliul Național al Rectorilor, această structură a fost finanțată ilegal de la bugetul de stat. Ulterior, tot Gorun a acuzat-o pe Andronescu că a transferat ilegal bunuri în valoare de 14,5 miliarde lei vechi de la Ministerul Educației la Universitatea Politehnică București.
Mai mult, Adrian Gorun a declarat, în repetate rânduri, că UCB a primit ZERO STELE în topul realizat de Coaliția pentru Universități Curate din cauza Ecaterinei Andronescu, care „vrea să scoată din uz unele universităţi din ţară”.
Referitor la Remus Pricopie, actual ministru al Educației, Gorun a spus în trecut că “este un om cu CV slab, impus de Ecaterina Andronescu”.
Presa locală a fãcut, recent, o dezvăluire fără precedent: Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci i-a atribuit lui Adrian Gorun, care este filosof și sociolog, două brevete de inventator în … inginerie. Mai mult, Gorun a primit sume imense de bani ca cercetător în domenii tehnice, în care nu are niciun fel de competență. Același Gorun a fost acuzat de savantul francez Paul Claval că i-a plagiat una din cărțile sale și că încalcă uzanțele academice
Potrivit unor surse, Horațiu Gorun, fiul lui Adrian Gorun, este viitorul rector al UCB. În paralel, Horațiu Gorun a constituit o structură de învățământ privată, ce funcționează în spațiile UCB, cu profesori ai UCB, cu o ofertă educațională ce se suprapune peste aceea a universității de stat. Există suspiciunea unei falimentări voite a UCB, în vederea transferării patrimoniului acesteia către acea structură privată.
În această iarnă, UCB a suspendat cursurile pentru a evita plata facturilor de agent termic.
De interes, în context:

Ministrul Andronescu, pe cale sa intre pe lista primitorilor mitei „gorunis causa”

 

13 COMENTARII
  • Ecaterina Andronescu a primit titlul de 01.03.2014 la ora 14:31 pm
    […] a Calitatii in Invatamantul Superior (ARACIS) sa reevalueze aceasta institutie de invatamant, scrie Gorjnews.ro. Universitatea “Constantin Brancusi” din Targu Jiu risca sa primeasca grad scazut de […]
  • Ion Popescu 01.03.2014 la ora 14:32 pm
    Haita, asa cum am mai spus, nu tine cont de lege! astia se cred deasupra Constitutiei !
  • adrian gorun 01.03.2014 la ora 14:50 pm
    Cum? Nu-mi vine sa cred! Nu au fost primiti prietenii mei de la Manifest, cei care mi-au publicat mie si luminitei articolele stiintifice? Bine, dar noi le purtam numele, suntem supranumiti Cuplul Manifest, le suntem datori vanduti manifestelor......ce se intampla? s-a rupt lantul de iubire? e clar, luminita a uitat sa le dea banii, n-o mai avea nici ea, e criza, trebuie s-o ajut, sa-i mai dau un proiect, ceva.
  • GORJ. Scandal în jurul decernării titl 01.03.2014 la ora 15:17 pm
    […] „Ecaterinei Andronescu nu i-a păsat de ziariștii lăsați la ușă, nici măcar în momentul în care aceștia i-au strigat, prin ușa întredeschisă a universității, că nu sunt lăsați să intre”, notează gorjnews.ro. […]
  • rodica 02.03.2014 la ora 10:34 am
    NUMAI O ASEMENEA UNIVERSITATE II PUTEA ACORDA ACEST TITLU, PENTRU DISTRUGEREA INVATAMANTULUI ROMANESC. A PRIMIT CEL MAI INALT TITLU DE LA CEA MAI SLABA UNIVERSITATE DIN ROMANIA SI CEA MAI CORUPTA!!!!!!!!!!!!
  • www.10stiri.ro 02.03.2014 la ora 11:04 am
    […] a Calitatii in Invatamantul Superior (ARACIS) sa reevalueze aceasta institutie de invatamant, scrie Gorjnews.ro. Universitatea "Constantin Brancusi" din Targu Jiu risca sa primeasca grad scazut de […]
  • gorjanul 02.03.2014 la ora 11:34 am
    la Gorj nimic nu este normal . Nu trebuie sa ne mai miram ca Gorjul este cel mai sarac judet din tara , ca este pe ultimul loc la investitii straine si pe primul loc la coruptie . Ce poti sa mai zici ? Daca esti sub 30 de ani cel mai indicat este sa emigrezi iar daca ai peste 30 sa astepti ca actualii sefi politici ai judetului sa dispara pe cale naturala (deces natural , din cauza varstei ) . Necazul este insa ca actualii conducatori ai judetului pregatesc intens alti hoti , ii creeaza dupa chipul si asemanarea lor pentru a perpetua ciuma rosie instalata in urma cu 24 de ani , acestia fiind de fapt activistii PCR din esalonul 2 , un fel de organizatie de tineret la acea data a fostului (actual ) PCR .
  • bebe turcu 02.03.2014 la ora 14:03 pm
    Marele vinovat , pe langa *********** Gorun Adrian si Gorun Horatiu plus Moise Bojinca ******** este acest ******* ******* de Florin Carciumaru care-i tine palma la cur lui Gorun Adrian !!!
  • Educatie,Cultura,Arta,Sport si Religie- 02.03.2014 la ora 15:53 pm
    […] Gorj News scrie ca aceasta universitate risca sa primeasca grad scazut de incredere din partea Agentiei Romane de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior (ARACIS), dupa ce Coalitia pentru Universitati Curate a plasat-o pe ultimul loc, la nivel national, atribuindu-i zero stele. […]
  • Ecaterina Andronescu a primit titlul de 03.03.2014 la ora 0:02 am
    […] a Calitatii in Invatamantul Superior (ARACIS) sa reevalueze aceasta institutie de invatamant, scrie Gorjnews.ro. Universitatea “Constantin Brancusi” din Targu Jiu risca sa primeasca grad scazut de […]
  • gorjanul 03.03.2014 la ora 12:10 pm
    Fabrica de Bani si Combinat de Productie a Cartoanelor ( diplome ) .
  • Simona Senzual 03.03.2014 la ora 14:40 pm
    Sunt reprezentantul Universitatii din Herculane si doresc sa-i acord titlul de Doctor H.C. doamnei Ecaterina Andronescu. Unde as putea sa o contactez? Credeti ca va accepta?
  • bebe turcu 05.03.2014 la ora 11:50 am
    Abramburica de gorun a cazut din prun !
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *