Dacă ăsta seamănă cu Sergiu Nicolaescu, atunci Cârciumaru e leit Leonardo di Caprio!
Dacă ăsta seamănă cu Sergiu Nicolaescu, atunci Cârciumaru e leit Leonardo di Caprio!
InvestigatiiUltra - Scurte5 decembrie 2013

Update: E deranj mare, mârlănia edililor a ajuns pe HOTNEWS, dar ei merg înainte!
Un ins cu o moacă turtită, borcănată, care emană aerul unui activist PCR și niciun strop de suflet. Sub el scrie SERGIU NICOLAESCU.
Pentru a fi amplasată această mizerie în orașul în care s-a născut marele regizor român, și-au dat acordul toți membrii Consiliului Local și conducerea Centrului Municipal de Cultură “Constantin Brâncuși”. Cel putin așa declară primarul Florin Cârciumaru.
Acest rebut “artistic” care perturbă dreptul târgu-jienilor de a și-l  aminti pe Sergiu Nicolaescu în carnea și în spiritul lui, a fost realizată de un anume Rodion Gheorghiță, din Craiova, și plătită de Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România, care a donat-o instituției conduse de Adina Andrițoiu. Venită cu pluta la conducerea Centrului Brâncuși, Andrițoiu nu-și permite să aibă puncte de vedere personale și să refuze astfel de eșecuri culturale.
Mâine acest bust va fi inaugurat cu mare pompă. Primarul Cârciumaru, funcționarii Primăriei și invitații lor – actori și regizori – despre care aflăm că vin special de la București, pentru acest eveniment, vor bate câmpii despre asemănarea izbitoare dintre acest bust și original, despre forța pe care o degajă, despre frumusețea, șarmul și jovialitatea lui Sergiu Nicolaescu pe care, nu-i așa, artistul craiovean le-a reprodus cu genialitate în această operă care este orice, dar numai artă, nu.
În acești ani, Târgu Jiul se zvârcolește în zodia unor dobitoci incurabili, care nu mai au nici rușine, nici limite.
[youtube]FE_MI7xgpvM#t=37[/youtube]
Notă: Adina Andrițoiu, deși îmi știe numărul de telefon, nu răspunde. Chiar voiam s-o întreb dacă s-ar fi măritat cu un frumos ca ăsta. Probabil e deja, sedusă, și acum rememorează… Totul e să nu rămână grea.

28 COMENTARII
  • Nea Costache 05.12.2013 la ora 15:52 pm
    Macar perciunii seamana cu ai maestrului defunct! Pentru aceasta "asemanare" este de vina autorul bustului (artistul), aci vina lui primarului neexistand. Si totusi, are o vina si domnia sa: de ce nu a refuzat lucrarea pe care probabil a si platit-o din banii contribuabililor. Sincer, decat un asemenea monument ce nu are nimic de a face cu fizionomia marelui regizor, mai bine acel monument nu s-ar fi facut, nu de alta dar strica imaginea celui pe care-l stie o tara intreaga din filmele sale!
  • vasilica 05.12.2013 la ora 16:00 pm
    ce scoala te lasa sa faci asemenea aprecieri? in ce domenii aveti studiile dle jurnalist? lasati posteritatea sa decida,pentru ei a fost amplasata statuia nu pentru noi care am fost contemporani cu el.DUMNEZEU SA TE AIBA IN PAZA SI PE TINE,ASA CUM ESTI!
  • cel care gandeste romaneste 05.12.2013 la ora 18:42 pm
    Daca apreciem bronzul statuii... parca ar fi din planeta maimutelor. Daca maimuta din statuie vrea sa fie sosia lui Sergiu Nicolaescu, ,,creatorul" ei a gresit profund. Sergiu Nicolescu a fost si ramane un sarmant, un cuceritor un idol pentru femeile destepte, un altruist (,,...un fleac, m-au ciuruit...'') Un gelos si frustrat pe cuceririle Maestrului poate produce, impotriva obligatiilor profesionale, ca si sculptor, o asemenea monstruozitate. Poate undeva, candva, Maestrul chiar i-a sedus sculptorului o iubire neimpartasita pe care acesta o adora... din pozele revistei Cinema.
  • ionion 05.12.2013 la ora 19:01 pm
    Cucoana vasilica doar bunul simt,nu scoala si e suficient. Dar nu cumva vasilica=adina andritoiu ,ca la minte semanati.
  • mitrut 05.12.2013 la ora 19:04 pm
    Posteritatea asta o sa aiba posibilitatea de a compara intre statuie si cinshpe mii de filme si poze in diverse ipostaze ale omului ca adult (de la 20 de ani pana la moarte). Ca si noi astia fara studii, nici Posteritatea asta nu-i chioara si nici oarba ! Doar cravata poate-i la fel !
  • gorjanul 05.12.2013 la ora 19:28 pm
    Ce aveti oameni buni , poate carciumaru a comandat mai multe busturi simultan si cand le a primit , pe bani grei , minus cei 25 % parandarat ( vorba lui Mircea Badea ) a incurcat amplasamentele pentru ca bustul lui S. Nicolaescu este identic cu al Aretiei Tatarascu si cel al sotului ei .
  • fanica 05.12.2013 la ora 19:46 pm
    Domne,ziceti ca asta zica circiumaru ca este sergiu ? Eu cred ca astia sun nebuni!!!! Ori noi nu l-am niciodata pe sergiu ,oei ei sau uitat la alte filme. Mai mult seamana cu un activist comunist din anii 50 ai secolului trecut ,,,,,, Eu cred ca e tata lu gorun ,ala de a facut colectivizarea pe la farcasesti....
  • liviu 05.12.2013 la ora 20:02 pm
    Cel putin avem comentariile voastre rautacioase de pe acest site.Numai ca mai sunt,din fericire,si artisti scoliti care pot sa-si dea cu parerea.Dar cum claca de seara nu este interzisa,ci dimpotriva,orice individ,fie si mitocan,poate sa-si dea cu parerea.Din punctul de vedere al altora,este f.bine ca targujenii si in general gorjenii isi imortalizeaza si comemoreaza personalitatile,iar acest lucru conteaza,fiind si cel mai important.In rest,gura lumii-i sloboda.
  • 1234 05.12.2013 la ora 20:28 pm
    Domnule Daju, cautati va rog, pe google: "filme romanesti cu distinctii internationale". O sa descoperiti ca "marele" regizor nu se afla pe acea lista nici macar cu o nominalizare. Sergiu Nicolaescu nu este un mare regizor roman, este, cel mult, un sinistru comunist roman. Statuia nu are nicio problema - "emană aerul unui activist PCR și niciun strop de suflet" - il reprezinta perfect pe Nicolaescu. p.s. Scoateti chestia cu marele regizor din text, va descalifica.
  • Narcis DAJU 05.12.2013 la ora 20:40 pm
    Bustul e indeajuns de socant, nu stiu daca suport transcenderea la nivel de meta-soc, din cauza acestor contraargumente inepte. Niste imbecili ii apara pe Carciumaru si derbedeii din Consiliul Local, ponegrindu-l pe Sergiu Nicolaescu. Atunci de ce ati botezat, imbecililor care sunteti voi imbecili, cinematograful cu numele lui? De ce ati aprobat amplasarea bustului unui nemernic, asa cum il catalogati pe Sergiu Nicolaescu, la noi in oras, daca acum il scuipati? Pe timpul lui Ceausescu va curgeau balele dupa filmele lui. Acum aveti ifose de curtezane intelectuale, disperate dupa Sandra Brown. Sunteti infioratori de prosti, chiar mai prosti decat Carciumaru, ceea ce e destul de rar, o specie protejata prin lege, chiar.
  • CARCIUMARU 05.12.2013 la ora 20:49 pm
    ACEST BUST ADUCE CU CARCIUMARU
  • Ovi Olaru 05.12.2013 la ora 22:29 pm
    E suficient să-i urmărim filmele.
  • Semaca 05.12.2013 la ora 22:33 pm
    Nu trage dom Semaca, sunt eu Lascarica omu dumneavoastra! :D
  • insideoutsidesign 05.12.2013 la ora 22:35 pm
    :))))))))) LOOOOOL Pai atunci,lu' Carciumaru ii convine sa sustina ca asta seamana cu Sergiu Nicolaescu !
  • alin 05.12.2013 la ora 22:36 pm
    Cred ca original a fost bustul lui Carciumaru, comandat atunci cu criza de glicemie, modificat cand s-a vazut ca nu a avut decat o criza bahica banala si pus pentru Nicolaescu ca sa nu mai cheltuie alti bani.
  • ivan 06.12.2013 la ora 6:04 am
    genial....fara ironii!
  • anton 06.12.2013 la ora 9:52 am
    borfasii targului posteaza toate idioteniile posibile pe acest site obscur.Institutiile abilitate sa se auto-sesizeze(am inteles ca deja actioneaza!),iar acesti neo-fascisti in frunte cu N.Daju,sa fie deferiti justitiei.
  • Sergiu Nicolaescu , o viziune contempora 06.12.2013 la ora 12:53 pm
    [...] de Film din România va fi dezvelit la Târgu Jiu Nu stim daca va fi prezent si Ponta ( sursa [...]
  • ion 06.12.2013 la ora 14:20 pm
    hai ma Antoane , asa sa fie , sa mori tu ????? borfasii targului ? Da io' daca sunt de la Buduhala , se pune ?
  • fiul_gj 06.12.2013 la ora 15:51 pm
    asta i drama mea .. sa ma nasc intr un oras de comunsti .. in sector am .. statuia lu paunescu si in orasu de bastina .. a lui nicolaescu .. uite .. ma mut si in alta parte si si donez bani pentru statuia lu iliescu .. post mortem ..
  • mitrutz 06.12.2013 la ora 16:15 pm
    @1234: vrei tu si eu (sau nu!), asta ramane: http://www.imdb.com/name/nm0630197/
  • neata 06.12.2013 la ora 23:40 pm
    palavragiul Ion Mocioi a declarat intr-un interviu luat la dezvelire ca individul de pe soclu „este Sergiu Nicolaescu dintr-o fotografie mai veche”... astia sunt in stare sa spele si cadavre pt a ...da bine!
  • liviu 07.12.2013 la ora 18:58 pm
    Mai"neata",pai tu nu esti nici la degetul mic al prof. Mocioi.Esti la ani lumina neneaca,dar cum gura lumii ii sloboda,ai si tu dreptul la cusca cu latrai.
  • i.p. 07.12.2013 la ora 19:49 pm
    comunistul Mocioi este acum mare mason, o lichea comunistoida cu ifose pe la cotineatza lui Gorun, un lingau si nimic mai mult!
  • cel_ce_vede_tot 07.12.2013 la ora 21:28 pm
    Nicolaescu este facut dupa chipul si asemanarea sinilor doamnei Aretia Tatarascu. ce inspiratie neamule!
  • s.c.r.t. 08.12.2013 la ora 12:24 pm
    toate sint niste facaturi de amatori si diletanti in cazul de fata, iata secretul: e Roman Barbuti, ruda cu sculptorul craiovean
  • bebe turcu 09.12.2013 la ora 22:29 pm
    Bai tovarasu anton , tu esti ala cu ...beton , ma imbecilule iar visezi legionari , tu nu vezi ca bustul il reprezinta pe adrian gorun cand ii ducea tava tovarasului marga dupa ce i-a vandut 3 tone de creta la inspectoratul scolar de la Gorj , de l-a facut marga dottore ca nastase pe ponta ! hi , hi , hi !
  • gabi 12.12.2013 la ora 23:15 pm
    Si prostu de Carciumaru ce zice acum...? Nimic, cade mort de **** ca de obicei...:)) Un incult sau betiv mai mare ca asta nu am vazut niciodata. Si beleaua e ca l vad de 3 ori oe saptamana, mi e rusine mie la cat e de prost treaz...Cand e beat deja e transfigurat...zombie direct..,
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *