L-am întâlnit ultima dată la Craiova, într-un început de august care fierbea, cu ocazia deschiderii Simpozionului de sculptură Drumuri Brâncuşiene, ediţia 2013. Auzindu-l vorbind atunci, l-am invidiat sincer pentru câte avea să realizeze la Muzeu, la Galeria de Artă şi în oraş, sub sigla boierească a lui Brâncuşi.
Trăgea spuza pe turta lui, cu aplicaţie şi cu argumente, spre a dovedi tuturor cu fapte că Brâncuşi s-a născut la Craiova… a doua oară.
S-a dăruit toată viaţă Muzeului craiovean, lăudându-se ori de câte ori a avut ocazia cu patrimoniul de incontestabilă valoare pe care-l gestiona bine şi cu pasiune, neprecupeţind nimic.
A plimbat cu rezultate faste operele lui Brâncuşi prin toate expoziţiile marilor muzee ale lumii.
Îl tachinam, rugându-l de fiecare dată să ţină cont că, totuşi, în materie de Brâncuşi, municipiul Craiova e situat în zona metropolitană a Târgu-Jiului. Şi că pentru tot ce va întreprinde în oraşul Băniei, va trebui, de fiecare dată, să facă trimitere la sursă… La Târgu-Jiu.
A scris de bine despre majoritatea artiştilor Olteniei şi chiar avea o părere bună despre plasticienii Gorjului, cărora le-a vernisat expoziţii nesperate în sălile Palatului Mihail.
Ultimul text scris şi predat la timp revistei la care colabora  face referire tot la opera lui Brâncuşi.
A fost un prieten adevărat, un om bun şi generos.
Pe vremea când ne era bine, într-o poză estivală, l-am surprins citind revista Brâncuşi.

Florin Rogneanu nu mai este. Să fi luat cu el şi revista noastră?