LA ADIO TU – În urmă cu trei ani, la 5 noiembrie 2010 poetul Adrian Păunescu îşi lua adio de la munţi, câmpii, râuri, fluvii, mări, oceane, de la păsări, gâze, peşti, de la iubite, fii, fiice, de la prieteni şi duşmani. O mare perioadă ne-a fost ca trezirea de dimineaţă, încărcată de dorinţa unei gutui în fereastră. Pe Adrian Păunescu îl port într-o amintire, de dinaintea “Craiovei Maxima” jucând o “miuţă” fotbalistică pe stadionul “Central” din Craiova, în compania lui Titi Teaşcă, Ilie Balaci, Costică Ştefănescu, Sandu Boc şi alţii. Pot spune acum că A.P. părea la fel de tare pe picioare, ca şi în poezie, le cam avea şi cu lovitul la gleznă!

Apoi, echipa de fotbal U. Craiova şi Bârca natală deveniseră mari iubiri ori puncte de recunoaştere naţionale. Pe plaiurile comunei sale am fost cândva la cules de bumbac. Strângeam cocoloaşele albe într-un sac de cânepă fără fund – iar norma de îndeplinit era ca să-l umplu…

Doi prieteni – poeţii Constantin Preda şi Emilian Mirea – l-au cunoscut bine pe Adrian Păunescu. În perioada căderii sale, de după incidentele cenacliere, i-au fost în preajmă. Cu Emilian am vorbit o seară întreagă despre Păunescu…

Am scris aceste rânduri ca un remember. Adrian Păunescu chiar trebuie recitit, măcar din când în când: “Azi lumină din lumină/ Pământu-n trupuri ne e greu,/ Dar e uşor când se închină:/ Cu noi e Dumnezeu.//Am ostenit de atâta noapte/ Dar vom ieşi din defileu/ Pentru lumina sfintei şoapte:/ Cu noi e Dumnezeu.// Nu suntem nişte animale/ Cu suflet amânat mereu/ În noi e milă şi e jale/ Cu noi, cu noi e Dumnezeu.// Luaţi lumină din lumină/ Paharuri curg din minereu/ Credinţa noastră e creştină/ Cu noi e Dumnezeu” – Cu noi e Dumnezeu.

END OF THE EMOTIONS 2013 – La Târgu-Jiu, în cadrul Galeriilor Municipale de Artă, în urmă cu o săptămână, s-a vernisat expoziţia de artă plastică „END OF THE EMOTIONS”, organizată de TRUICART EVENTS şi Dan Tudor Truică. Până la 21 noiembrie a.c., sunt expuse 40 de lucrari de pictură, grafică şi sculptură, creaţii foarte recente ale unor artişti plastici profesionişti, membri ai Uniunii Artiştilor Plastici din mai multe filiale. Evenimentul acestei toamne târzii este unul însemnat , ca o gutuie de pe-o ramură de sus picată-n amurg pe prispa unui gospodar supărat de vinul cel nou. Iar exponatele conferă privirii o liniaritate erasmică. Graţie curatorului Dan Tudor Truică, finalul de emoţie abia începe!

PRIN PRISMA TIMPULUI NEIERTĂTOR – Oficialităţile târgujiene s-au lipit ca marca de scrisoare de numele regizorului Sergiu Nicolaescu (care se considera… timişorean). În ultimele luni de viaţă ale acestuia (fiind şi campanie de alegeri) au inaugurat un cinematograf ce-i poartă numele, au postat o stea pe betonul amprentat din centru… Iar de-o vreme se aude că se mai caută un spaţiu în care să-i fie instalat un bust. Părerea mea este că graba aceasta cam strică treaba. Căci personalitatea cineastului are nevoie de o reevaluare, două, opera lui trebuind analizată prin prisma timpului neiertător (în literatura română, Mihail Sadoveanu este doar un exemplu). Sergiu Nicolaescu (având ca loc al naşterii Târgu-Jiul) trebuie pus într-adevăr pe-o listă a personalităţilor târgujiene, însă mai la coadă. Atâta vreme cât, pe întreg plaiul gorjean, cu Brâncuşi se stă… ca dracu, iar de George Uscătescu (marele scriitor, filozof europenist) sau Daniel Turcea (poetul creştin al secolului XX, născut de asemenea în Târgu-Jiu) oficialităţile nu par să fi auzit vreodată!

UN GENERAL… – O rudă a regizorului amintit mai sus este chiar generalul Nicolae Cambrea, dintr-o familie de boieri pământeni din satul Hăieşti (comuna Săcelu-Gorj), cu rădăcini în acele locuri de aproape 500 de ani. Taică-său a fost şef al Poliţiei Târgu-Jiu, fraţii săi – comisarul de poliţie Gheorghe Cambrea, Gela Cambrea (care a fost secretară a lui Ion Gheorghe Maurer) şi Sevastiţa Cambrea (mama regizorului).

În povestea vieţii generalului Nicolae Cambrea se spune cum în al doilea război mondial, fiind luat prizonier de sovietici, a acceptat comanda Diviziei de voluntari “Tudor Vladimirescu”, constituită din prizonieri români care au ales să treacă de partea inamicului. Această trecere de partea inamicului a generalului Nicolae Cambrea a fost considerată crimă de înaltă trădare pe timp de război – o încălcare a jurământului de credinţă faţă de ţară şi Rege.

Dintr-o carte de memorii (citată pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Cambrea) – Pătimiri si iluminări din captivitatea sovietică – semnată de Radu Mărculescu, camarad cu Cambrea, se pot afla amănunte din şedinţa prezidată de Ana Pauker, în lagărul sovietic de la Suzdal, de înfiinţare a Diviziei de voluntari “Tudor Vladimirescu”: „În ce priveşte formarea, pe teritoriul unui stat cu care ne aflam în stare de război, a unor unităţi militare de prizonieri români care, practic, să lupte împotriva Armatei Române, a declarat sublocotenentul de rezervă Constantin (Puiu) Atanasiu la şedinţa de pomină de la Suzdal, cred că domnul colonel Cambrea, ca ofiţer de Stat Major, trebuie să ştie sub incidenţa cărui articol din Codul Penal cade această infracţiune numită Act de Trădare în timp de război şi care-i pedeapsa. Dacă nu-şi aminteşte, să-l ajut eu. Şi, cu exactitate, mergând până la acribie, i-am citat articolul, aliniatul şi sancţiunea: pedeapsa cu moartea. Au urmat câteva secunde de liniste mormântală, apoi au izbucnit aplauzele. Ca pleznit de palmele care aplaudau, Cambrea a sărit de pe scaun, gata să se năpustească asupra mea, dar Novikov l-a prins de braţ şi l-a reţinut. Apoi, foarte calm, a declarat dezbaterile închise, invitând pe cine vrea să treacă pe la colţul mesei, unde era un teanc de formulare şapirografiate, şi să semneze unul”.

Păstorel Teodoreanu a dedicat următoarea epigramă diviziei de prizonieri: „Din falnic vânător de munte,/ Mi te-a făcut Ana Pandur -/ Întâi ţi-a-nfipt o stea în frunte/ Şi-apoi un debreţin… în cur”. Generalul Nicolae Cambrea, a murit în 1976, alegând să fie incinerat, cum a ales, peste ani, şi nepotul său, regizorul Sergiu Nicolaescu.