Mădălina Berbecel, asociata lui Marin Condescu, a ajuns în urmă cu puțin timp la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru a fi audiată în dosarul în care liderul FNME a fost reținut pentru 24 de ore.
Urmează ca în scurt timp la sediul Parchetului să ajungă și Marin Condescu.
UPDATE: Marin Condescu este, în acest moment, la sediul Parchetului, pentru a da explicații în fața procurorilor în dosarul în care a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore. De asemenea, potrivit presei centrale, în acest dosar a fost citată ca martor şi Ana Maria Prodan, impresar al mai multor jucători de la Pandurii, însă nu s-a prezentat la audieri, nefiind în ţară.