Doi medici, trei asistente, trei instructori auto și patronul unei scoli de soferi din Târgu Jiu au fost reținuti ieri seară pentru 24 de ore de procurorii DNA, într-un dosar privind modul în care mai multe persoane din județ au primit permisul auto. De asemenea, în același dosar sunt urmăriți și doi polițiști din cadrul Serviciului de Permise Auto Gorj, și anume Cristian Nicu Stroe și Daniel Ciurea, cei doi primind interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu.
Astfel, ieri dimineața zeci de mascați au descins la locuințele unor medici, polițiști, asistente medicale, dar și instructori auto, aceștia fiind acuzați că au falsificat fișe medicale și au primit șpagă pentru a ajuta mai multe persoane să obțină permisul auto. Printre cei vizați de aceste percheziții a fost și medicul oftalmolog Dana Vodislav, de la reședinșa căreia au fost rdicați mai mulți saci de acte.
De asemenea, în vizorul anchetatorilor se află și medicul psihiatru Vasile Silian, el fiind dus în jurul prânzului la dubă pentru audieri împreună cu două asistente ale sale.
Mai mult, Cristian Nicu Stroe, agent șef în cadrul Serviciului de Permise Auto Gorj, a fost ridicat de mascați în cursul dimineții, chiar în timp ce examina un elev. După câteva ore de audieri, acesta a fost lăsat să plece, primind însă interdicția de a părăsi orașul. La ieșirea de la audieri, Stroe a declarat că anchetatorii s-au comportat corect faţă de el, dar că întregul dosar este „o mizerie”.
„Vreau din suflet ca justiţia să îşi facă datoria, după părerea mea e o mizerie, dar am convingerea că justiţia îşi va face treaba. Eram în timpul examinării, m-au luat frumos, au urmat nişte percheziţii domiciliare, la autoturism. Totul a fost în regulă, că doar sunt poliţist de atâţia ani. Oamenii şi-au făcut treaba exemplar. Am fost audiat şi acuzat de trafic de influenţă pentru că am dat examen cu dl Marius Benegui, care a fost programat aleatoriu, de calculator, să susţină probele cu mine. Mi se reţine faptul că i-am solicitat bani, bunuri. Dacă e prietenul meu de 19 ani, îl ştie toată ţara, nu-i cer eu lui bani. În iunie 2013 a dat el examen, dar nu mai ştiam exact, că am până la 14 candidaţi odată. Eu sunt mai libertin şi îmi permit să spun multe, chiar am o vorbă, ce scot pe cavitatea bucală sunt responsabil. Colaborez cu anchetatorii şi am încredere în Justiţie. Dacă nu m-au arestat, înseamnă că nu sunt vinovat”, a spus Stroe.
Interesant este faptul că agentul Stroe, acuzat că a luat șpagă să promoveze elevii la examenul de conducere auto, a reușit să adune o adevarată avere din salariul anual de circa 25.000 de lei. Potrivit declarației de avere, Stroe deține trei terenuri intravilane, dobândite în anii 2011-2012; un apartament în Târgu-Jiu, o casă de vacanță în apropiere de Rânca, o casă de locuit în Târgu-Jiu, un apartament în București, dar și un spațiu comercial tot în apropiere de Rânca. Totodată, acesta este posesorul unei mașini Skoda Octavia.
Interdiciție de a părăsi localitatea a primit și Daniel Ciurea, agent șef adjunct în cadrul Serviciului Permise Auto Gorj, acesta fiid acuzat de trafic de influență.
Şeful Serviciului Permise din cadrul Prefecturii Gorj, comisarul şef Ştefan Ţacu, a confirmat faptul că ofiţerii DGA au venit şi au ridicat circa 30 de dosare ale unor candidaţi examinaţi în ultimele şase luni, dar a menţionat că de fiecare dată le-a atras atenţia şi subordonaţilor săi, dar şi medicilor că trebuie să dea dovadă de corectitudine.
„Este regretabil că planează unele suspiciuni cu privire la unii lucrători din cadrul Serviciului implicaţi în aceste fapte. Doresc în acest moment obiectivitate maximă în cercetări şi unde sunt semnale că au fost introduse dosare cu probleme la fişele medicale mă voi adresa Parchetului. Cu siguranţă apar suspiciuni în momentul în care unele persoane nu ar fi ajuns la medic pentru a-şi pune parafa şi au ajuns alte persoane în acest sens. Personal, unde am avut posibilitatea să le transmit medicilor care încheie aceste fişe medicale, le-am cerut să dea dovadă de obiectivitate maximă, dar, vedeţi, eu sunt aici, dânşii sunt la cabinetele dumnealor. Şi colegilor mei le-am cerut zilnic obiectivitate şi integritate. Acum răspunderea este individuală”, a declarat Țacu.
Detalii, aici și aici.