…DUPĂ BÂRNE – Într-o biografie a omului de mare cultură oltean V.G. Paleolog (traducătorul lui Da Vinci, exegetul lui Brâncuşi, doctorandul lui Einstein, prietenul lui Joyce), întocmită de Ilarie Hinoveanu, se regăsesc următoarele: în 1970, V.G. vizitează Parisul şi constată că atelierele sculptorului Constantin Brâncuşi nu se demolaseră; de aceea, românul nostru propune Spitalului Necker – proprietar al terenului pe care erau clădite – şi ambasadei de la Paris, dezasamblarea şi aducerea lor în ţară. Ceea ce, cu mare efort, săvârşeşte, în 1972, când, la sfârşitul lunii iunie, cu un camion “Romtrans”, vestigiile atelierelor ajung în Craiova, în curtea Muzeului de Artă, care le ia în custodie (în prezent – în curtea Colegiului Tehnic de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi”). Redau un foarte frumos text (“Atelierul”) al lui Marin Sorescu dedicat autorului şi înfăptuirii: “V. G. Paleolog este mai tânăr decât noi toţi. Numai Entuziasmul şi barba vijelioasă de vrăjitor a moşului de la Craiova au putut smulge, cu o clipă înaintea pierderii în neant, câteva vestigii din atelierul lui Brâncuşi aducându-le la Craiova. Când totul era parcă pecetluit, atelierul mutat, restul dărâmat se constată că în 69-70 atelierele încă mai dăinuiau. Aşa ia iniţiativa recuperării câtorva din lemnele aflătoare în atelier. Că bârnele au aparţinut într-adevăr atelierului nu mai încape îndoială. Ideea folosirii acestor lemne pentru a evoca la Craiova locul unde Brâncuşi învaţă şi arta şi meseria, o sprijin din tot sufletul. Nu este vorba de nişte lemne, ci de nişte moaşte. Vechi de câteva sute de ani, bârnele provenind de la pavilioanele din 1899-1900 şi, anterior, de la vreo casă de ţară, au fost reazemul mâinilor lui timp de câteva decenii. I-au stat deasupra capului, le-a mai meşterit poate cu barda, care acum rugineşte înfiptă într-un butuc în muzeul parizian. Pe ele le-a contemplat când şi-a pus ochii în grindă, ultima dată. Nu sunt nişte aşchii oarecare, nu nişte vreascuri, nu nişte lemne. Trebuie să devină grindă şi prag, căpriori şi toc de uşă. Şi vor însemna la Craiova un prilej de a ne aduce aminte că marele Brâncuşi „acolo s-a născut a doua oară”.
Însă, iniţiativa lui V.G. Paleolog, de a transporta în ţară componente ale atelierelor lui Brâncuşi de la Paris, a găsit repede şi contestatarul potrivit. Astfel, într-un articol publicat în revista “Săptămâna”, nr. 123 din 25 mai 1973, brâncuşiologul Barbu Brezianu contestă existenţa după 1964 a atelierelor de la Paris. V.G. Paleolog îi răspunde: “Realitatea este cu totul alta. Dupã retragerea sculpturilor din ateliere, acestea au durat dincolo de 1964, fiind destinate unor alţi artişti: lui Del Debbio de pildã, profesor de statuarã la Academia de Arte Jullan, care a înfiinţat cursuri de sculpturã pentru cursanţii strãini, pânã la definitiva demolare a atelierelor care a avut loc în ianuarie 1972 – nicidecum „rãmãşiţele” lor din 1964, rãmânând existente, cum B.B. eronat pretinde. Mult regretatul Petru Comarnescu, în textul sãu pe o paginã din Cronica nr. 11 din 1967, redã chiar planul complexului de ateliere din Impasse Ronsin „tale quale” cum îl gãsise cu prilejul unei cãlãtorii în acelaşi an la Paris”.
În polemica brâncuşiologilor intervine împăciuitor scriitorul Marin Sorescu: „În ceea ce priveşte polemica, amintitã la început, între specialişti, este bunã şi ea, pânã la urmã. Bunã, din moment ce duce la perfectarea unor studii valoroase ca acestea, ori la înfiinţarea, deschiderea, târnosirea, cum vreţi sã-i spuneţi, a râvnitului templu Brâncuşi, la Craiova: idee care îl face atât de sensibil pe maestrul V. G. Paleolog, şi, ca sã fim sinceri, şi pe noi. S-au adus nişte relicve de la Paris, care au aparţinut, într-adevãr, atelierului din Impasse Ronsin. Şi ele trebuie încorporate unui locaş Brâncuşi, în oraşul în care a avut prima întâlnire cu arta şi meseriile. Şi chiar dacã n-ar exista niciun fel de bârnã, Craiova tot ar trebui sã ciopleascã din stejarii sãi un prag pentru frângerea genunchilor” – (“Luceafãrul”, 31 mai 1975). Superb!
Din toată această curajoasă şi, totuşi, inedită întreprindere, V.G. Paleolog spera ca la sărbătorirea din 1976 a centenarului naşterii lui Constantin Brâncuşi, la Craiova, să fie înãlţat un frontal al atelierelor lui Brâncuşi, din Impasse Rosin – Paris. Ceea ce, din cine ştie ce ruşini şi păcate, nu s-a întâmplat!
Într-un recent articol (“Constantin Brâncuşi: la Craiova m-am născut a doua oară”) din revista de cultură craioveană “Mozaicul”, nr. 2 / 2012, aparţinând Magdei Buce-Răduţ – sunt inventariate lucrările şi semnele brâncuşiene din Capitala Olteniei. Astfel: “Craiova, care păstrează în fiinţa ei spiritul lui Brâncuşi, nemurirea şi universalitatea sa, care a descoperit geniul lui Brâncuşi, l-a acceptat şi l-a format îndrumându–i paşii spre desăvârşire, cinsteşte creaţia marelui sculptor: bârnele din lemn, aduse în anul 1972 prin grija lui V. G. Paleolog pentru a recrea aici atelierul de la Paris al lui Brâncuşi, păstrate în curtea Colegiului Tehnic de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi”, unde se află şi Bustul lui Constantin Brâncuşi realizat în piatră în perioada 1971-1977 de sculptorul Ilie Berindei”. Aşa stau lucrurile astăzi. Dar mâine?
IN MEMORIAM – Ilarie Hinoveanu a fost, o bună perioadă, singurul director de editură al Olteniei. Mehedinţean la origine, născut la 27 septembrie 1934, în localitatea Vânju Mare, vreme de 7 ani (1965 – 1972) a fost redactor şef adjunct al revistei „Ramuri”, iar 18 ani (1972 – 1990) director al Editurii „Scrisul Românesc”. Din 1965 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România şi secretar al Asociaţiei Scriitorilor din Craiova. După 1990 – membru fondator al Ligii Culturale Oltene, care editează revista „Meridian”, şi al Fundaţiei „Scrisul Românesc”. A debutat, în 1959,în revista „Luceafărul”, la rubrica „Steaua fără nume”, girată de Mihu Dragomir. Cărţi: “Cântec tânăr”,Craiova, 1960; “Cocorul din unghi”,Bucureşti, 1967; “Convorbiri cu…”,Craiova, 1974; “Vânt de vis”,Craiova, 1977; “Călăreţ stingher”,Bucureşti, 1984; “Constelaţii de lut”,Bucureşti, 1987; “Bolta cuvintelor”,Craiova, 1994; “Versuri rebele”,Craiova, 1999; “Comoara de la Ostroveni şi „brâncuşii” Craiovei”,Craiova, 2002; “Terori sfidate”,prefaţă de Const. M. Popa, Craiova, 2003; “Din lumea umbrelor”,prefaţă de D.R. Popescu, Craiova, 2003; “Odobleja”,prefaţă de Al. Surdu, Craiova, 2003. Un scriitor craiovean – Dan Lupescu – în publicaţia canadiană online „Observatorul”, ce se redactează la Toronto, în zilele din urmă, scria: „Ultimul mare pandur al Craiovei, Ilarie Hinoveanu, ne-a părăsit intempestiv, în aceste zile însorite de octombrie 2013, la nici patru săptămâni de la împlinirea vârstei de 79 de ani, pe care o ducea cu semeţie, vigoare şi seninătate leonină”.
CEL MAI FRUMOS POEM – “Scrisoare”, de Constantin Preda: “domnule prim-ministru, domnule prim-ministru/ bat clopotele peste ţară a jale pân’ la nistru// domnule vicepremier, domnule vicepremier/ aveţi surâs de temnicer// domnule preşedinte de senat, domnule preşedinte de senat/ cântă cucuvaia a trădare şi-a păcat// domnule guvernator, domnule ministru de interne/ peste ţară, ca o ceaţă, hoţia se aşterne// domnilor mitropoliţi, domnilor înalţi prelaţi/ duhovnici cu păcate grele, de guşaţi// domnule preşedinte al camerei deputaţilor, domnule preşedinte/ de-abia mai încape ţara într-un bob de linte// domnilor guvernanţi, domnilor guvernanţi/ amanţi ai nepăsării, sicofanţi// domnilor cu sutane, de la S.R.I./ de-abia clopotele mai pot a jelui// domnilor de la servicii, o, domnilor procurori/ interziceţi, vă rog, toate zborurile de cocori// domnule vicepremier, domnule vicepremier/ ne poartă toţi străinii la rever// domnilor tăietori de frunze la câini de la televiziunea română/ nu guvernanţii sunt nebuni, ci ţara e nebună// domnilor politicieni, domnilor arhimandriţi de paie/ se răsucesc în somn steinhardt şi stăniloaie// domnule hrebe, domnule ghiţă, domnule ministru de justiţie/ aduceti pentru poeţi câte-un pluton de execuţie”.
