Profesorul din Târgu Jiu diagnosticat cu sinuzită şi tratat, în consecinţă, peste un an, la Târgu Jiu şi Bucureşti, a descoperit, ulterior, că avea cancer în stadiul patru, ultimul.
A prezentat un munte de documente la Casa Judeţeană pentru Asigurări de Sănătate Gorj, în speranţa obţinerii Formularului E 112, care echivala cu finanţarea tratamentului efectuat la clinica din Freiburg – Germania. Răspunsul, şi acela negativ, a venit nu în termenul legal de cinci zile, ci la aproape trei luni de la depunerea solicitării.
Ca şi cum nu ar fi fost suficient, luni, 23 noiembrie a.c., la primul termen al procesului intentat de profesor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj, am constatat cu stupoare că această instituţie publică, finanţată din banii contribuabililor, nici măcar nu a catadicsit să delege un reprezentant, în instanţă, cu toate că vineri, 20 noiembrie a.c., îmtr-o declaraţie acordată pentru Radio Târgu Jiu, Daniel Titu Bondoc susţinuse contrariul.
Mai mult, nici măcar nu a fost depusă o întâmpinare, la dosarul cauzei. Judecătorul a disus amânarea judecării acestei speţe, pentru data de 7 decembrie a.c.
Profesorul a depus plângerea la Tribunalul Gorj în data de 26 octombrie a.c. Citaţia prin care era anunţat primul termen i-a venit două zile mai târziu, pe 28 octombrie a.c. Au trecut de atunci 25 de zile. La Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj sunt încadraţi doi consilieri juridici, remuneraţi cu câteva zeci de milioane de lei vechi, lunar, bani proveniţi de la contribuabili. Cozma Dumitrescu, directorul adjunct al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, ne-a declarat, halucinant, că instituţia pe care o conduce nu a fost reprezentată în proces pentru că cei doi consilieri juridici nu au avut timp – vreme de 25 de zile – nici să studieze dosarul, nici să elaboreze o întâmpinare.
Deloc lipsit de importanţă este faptul că juriştii CJAS Gorj au manifestat această atitudine delăsătoare într-un dosar amplu mediatizat. Refuzăm să ne imaginăm cum procedează în celelalte.
Într-o ţară cu zeci de mii de absolventi de drept, instituţiile publice continuă să îşi aleagă consilierii juridici pe criterii fără legătură cu competenţa. Şi asta se vede de la o poştă.