Trebuie sa-i stiti. Zeii micilor orase sunt jurnalistii de provincie, cei care faceau sa tremure osanza puterii mai tare ca atunci cand macelarul injunghia porcul fara respectarea normelor europene. De la inceputul anilor ‘90 si pana-n 2000, oameni talentati sau pur si simplu orientati si-au luat esarfa de cowboy si au inceput sa-i haituiasca pe puternicii zilei pana-n cele mai mici cotloane. Odata prinsi, nemernicii erau tintuiti pe prima pagina. Cam asa se facea presa atunci, iar gazetarii erau eroii in cinstea carora merita sa ridici halba de bere. Unde au disparut ei? Pentru ca e limpede: cei mai multi s-au evaporat cu aura de haiduci neinfricati. Despre ei si despre presa locala este vorba in aceasta opinie.
Cu pasiune in bocceluta
Startul presei in Romania nu s-a dat cu credite la banci, cu fonduri ingropate in gradina bunicilor si nici cu bani negri pusi pe taraba de securisti. Ma refer la marea presa, nu la cea de partid, pe care nici nu o iau in calcul. Singura avere a ziaristilor a fost pasiunea. Impinsi de la spate de entuzism, tinerii au putut transforma condeiul intr-un bici cu care sa-i pedepseasca pe comunisti, securisti, functionari publici si pe cei aflati la putere. S-a castigat enorm din presa, iar cei care au fost chibzuiti au reusit sa puna si deoparte. S-au dat si tunuri in presa chiar de jurnalisti. Sa ne gandim putin cum s-au privatizat ziarele. Oricum, nu asta e subiectul acum, ci ceea ce a disparut. Libertatea n-a durat mult, iar tot felul de bisnitari, fosti securisti si comunisti verosi s-au grupat si au inceput sa puna mana pe gastile haiducesti. Au ramas insa foisoare de unde pana-n 2000 s-au tras focuri de arma adevarate, nu inregistrate pe reportofon si pornite la comanda.
Presa in lesa
Schimbarea actionariatului s-a facut treptat prin tot felul de promisiuni de imbogatire si de garantarea libertatii de catre noii patroni. Castigurile enorme si multe la negru au inceput sa fie transferate prin sita catre buzunarele haiducilor. N-ar fi fost o problema pentru ca lefurile nu erau de ici-colo. S-a umblat insa la editorial, iar cei ce luau capetele coruptilor din goana calului au inceput sa incalece magari si sa se plimbe in loc sa alerge. Mai mult, pana si incapatanatul magar avea piedica pusa la picioare cu o sfoara ca nu cumva sa-l cuprinda nebunia si sa o rupa la fuga. Imbracat acum in frac, haiducul de dupa ‘90 si-a aruncat pixul de duzina si si-a cumparat stilou de aur, apoi jaful de telefon a fost inlucuit cu unul pe care nu stie sa-l foloseasca, iar din chirie a trecut in casa sa. A castigat material, dar a pierdut profesional. Un leu este superb, chiar si in cusca, dar niciodata nu o sa fie acasa. Cam asa am ajuns cu presa noastra locala care se plimba in lesa, iar cei care o tin sunt in general cei care erau facuti praf si pulbere de haiducii care au pornit la drum cu o bocceluta.
The end
Fara libertatea editoriala si constransi de problemele financiare, zeii micilor orase s-au inregimentat in oastea baronilor locali, calitatea muncii lor s-a redus simtitor, traiesc din amintiri si uneori isi permit sa viseze la ce-ar fi putut sa faca daca nu s-ar fi lasat atrasi in capcana argintilor zornaiti innebunitor. Sedusi si inghititi de Kali , haiducii participa resemnati la propriul priveghi. Este o privire de ansamblu asupra presei locale, care a fost ingenunchiata, umilita si redusa la miscari de marioneta. Nu vorbesc acum de exceptii, pentru ca sunt extrem de putine si greu de gasit. Din pacate, povestea nu se potriveste doar pentru presa locala. Cea nationala are acelasi diagnostic, cu precizarea ca uneori are spasme ce o fac sa arate vie. Subliniez: rareori.
Nota redacţiei: Articolul a fost publicat la 11 octombrie a.c., pe blogul autorului – ReporterVirtual.ro, şi preluat cu acceptul acestuia. Mai multe despre Tiberiu Lovin, aici.
