Cine are interesul ca partidele din eșalonul doi să fie conduse, în Gorj, de niște indivizi șterși, pe care nu-i știe nici GOOGLE? Câți dintre așa-zișii președinți de partide sunt în stare să adune măcar 50 de membri ai așa-ziselor partide la o ședință? Cât vom mai fi prostiți de liderii fictivi ai partidelor la fel de fictive? Știe cineva cine e președinte la PPDD Tg Jiu? Știe cineva cine e președinte la PRM Tg Jiu? Îi știm, în schimb, pe Călinoiu, Cârciumaru, Dian Popescu, Teodorescu, îi știm atât de bine încât ni s-a acrit de ei, de toți…
La șefia PC Târgu Jiu a fost numit avocatul Mirel Meche, în locul fostului președinte Nicolae Bobu, alt necunoscut, care a ales să plece la PD-L. Despre noul președinte interimar al conservatorilor din Târgu Jiu nu se cunoaște aproape nimic, în afara faptului că este avocat cu o vechime de cinci ani în Baroul Gorj și că, până la recenta numire în funcție, a ocupat postul de președinte executiv al organizației municipale a PC, post din care nu s-a remarcat cu nimic. Mai mult, Meche nu a ieșit public cu nicio declarație în ultimii ani, iar numele său nu a fost vehiculat deloc prin presa locală. Ce caută acest mut în poziția de președinte al PC Tg Jiu?
Nici președintele Forței Civice Gorj, Virgil-Damian Bușoi, nu este mai cunoscut. Singurele date despre acesta ne arată că este un expert contabil ce a pus bazele firmei B.V. Consulting în anul 1994, fiind și în prezent administratorul societății respective. Nici Bușoi, la rândul său, nu se poate lăuda cu realizări politice notabile, și nu există date despre activitatea sa politică dinainte sau de după numirea în funcția de președinte al organizației din Gorj a Forței Civice. Mai mult, conform datelor prezentate pe site-ul partidului Forța Civică, această formațiune politică nu are încă un sediu în Gorj, fiind în curs de amenajare.
După ce s-au vehiculat nume grele pentru preluarea conducerii organizației din Gorj a Mișcării Populare, am avut surpriza să ne trezim cu o necunoscută, Daniela Grădinaru, pe post de președinte. Fostă membră PD-L, partid în care a activat aproximativ un an de zile, Grădinaru a condus organizaţia de femei democrat-liberale din municipiu, pe vremea când Davițoiu conducea PD-L Târgu-Jiu. Spre deosebire de ceilalți doi, de când a fost numită în funcție, Daniela Grădinaru a ieșit și cu o serie de declarații publice, cu privire la “obiectivele politice ale organizației”, adică un fel de apă de ploaie.
În plus, s-a recomandat a fi implicată „într-un domeniu mai nou, mai puţin exploatat, pe terapii complementare, pe Life Care”.
Situația este, însă, și tragică la organizațiile din Târgu Jiu ale PP-DD și PRM. Dacă la partidele menționate mai sus au fost numiți la conducere niște anonimi, la ultimele două organizații politice nici măcar nu se cunoaște numele președinților.
Poate, în felul acesta, se mimează pluripartitismul și democrația în Gorj, sau poate toate aceste mișcări politice fac parte dintr-o strategie mai mare, de promovare a semi-nulităților. Care este, totuși, strategia acestor partide, și ce interese urmăresc este greu de spus, însă ar fi interesant de aflat jocurile cui le fac, în județul unde PSD-ul a pus mâna pe toată puterea, și unde Călinoiu și Cârciumaru se comportă ca doi boieri aflați pe moșia lor personală.