Locul naşterii sculptorului Constantin Brâncuşi se află în Gorj, în localitatea Hobiţa. De unde, marele artist s-a dus în lume cu gândul să scape de sărăcia şi prostia de acasă, de lipsa oricărui orizont, de feudalismul întârziat ce caracteriza zona. Numai bunul Dumnezeu ştie cum, în ce fel şi de ce gorjeanul Brâncuşi a fost atât de necesar lumii. Dovadă – şi ce mai dovadă! – opera sa, apreciată şi evaluată  cu o aşa măsură de mare…
Constantin Brâncuşi s-a lăsat dus de îngeri către cer la 16 martie 1957, la ora 2 dimineaţa, iar la 19 martie a fost înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris, alături de atâţia scriitori, filozofi, oameni de ştiinţă şi artişti importanţi. „Mor cu sufletul neîmpăcat că voi putrezi în pământ străin, departe de fiinţa cea mai dragă, mama mea”, ar fi spus însă Brâncuşi, la taina spovedaniei, cu puţine zile înainte să moară. Mărturisire – poate adevărată – pe urma căreia unii, în anii aceştia, s-au lăsat la tălpile goale, desfăşurând (în folos propriu?) atât de stranii stindarde în vederea răzbirii pe frontul repatrierii săculeţului cu osemintele hobiţeanului.
Chiar naivii guvernanţi de azi au pus la bătaie o sumă frumuşică în valută pentru ceva demersuri pariziene de aducere acasă a rămăşiţelor pământeşti ale atât de vrednicului Constantin Brâncuşi. Au procedat bine?

 Locurile de veşnică odihnă ale părinţilor sculptorului

În zilele acestui mijloc de octombrie cu soare ieşit pe fereastră, am fost la cimitirul din Hobiţa, să văd şi, totodată, să fotografiez mormântul mamei sculptorului Constantin Brâncuşi. Aveam în gând şi un zvon potrivit căruia, în urmă cu ceva ani, mormântul cu pricina a fost identificat greşit, fiind depuse coroane într-un alt loc, la un alt mormânt!
Între timp, am presupus că lucrurile au mers pe făgaşul cel bun, iar creştinii locului, neamurile lui Constantin Brâncuşi, instituţiile de cultură, să fi rezolvat nepermisa situaţie. Într-o altă ţară, întocmai s-ar fi întâmplat, desigur. Acolo unde se găsesc – şi o spun aşa de amar! – oameni dintr-o altă sămânţă…

Crucea din cornier ruginit

Constantin Brâncuşi a fost al şaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuşi (1832-1884) şi al Mariei Brâncuşi (1851-1919). Iar acolo, în cimitirul de la marginea satului, lângă un crâng, după ultimele semne găsite, mormintele părinţilor sculptorului se află la câţiva metri depărtare unul de altul.

Cel dintâi ce mi-a ieşit în cale a fost mormântul Mariei Brâncuşi, mama artistului, care – aşa, neîngrădit – se ghicea cu greu în hăţişul acela de ierburi,  buruieni şi mărăcini. Iar aşa-zisa cruce era făcută din două corniere ruginite de o jumătate de metru, cu un pătrat de tablă la mijloc, la fel de ruginit, pe care, cândva, probabil, i se scrisese cu vopsea numele. Pe mormânt cred (sau în faţa lui – nu sunt sigur nici acum, deşi am încercat să-mi dau seama atunci, la faţa locului) – doar un semn din marmură, reprezentând o carte deschisă cu următoarea inscripţie pe fila din stânga: “CITITORULE CINSTEŞTE ŞI CUNOAŞTE ORIGINEA GENEALOGICĂ A SCULPTORULUI C. BRÂNCUŞI. FUNDAŢIA FAM. BRÂNCUŞI MARIA-LUMINIŢA COSTI PĂTRAŞCU BRÂNCUŞI”; iar pe fila din dreapta: “MAMA MARIA BRÂNCUŞI 1851 – 1919. GRIGORE BRÂNCUŞI 1873 – 1939”.

Acelaşi semn din marmură al cărţii deschise se găseşte şi mai la deal, pe mormântul tatălui, având un text similar pe fila din stânga, respectiv: “CITITORULE CINSTEŞTE ŞI CUNOAŞTE ORIGINEA GENEALOGICĂ A SCULPTORULUI C. BRÂNCUŞI. FUNDAŢIA FAM. BRÂNCUŞI MARIA-LUMINIŢA COSTI PĂTRAŞCU BRÂNCUŞI”; iar pe fila din dreapta: “NICOLAE RADU BRÂNCUŞI 1832 – 1884. ILINCA BRÂNCUŞI 18– – 19–”. Însă mormântul era împrejmuit cu câteva stinghii de lemn vechi, fiind desţelenit de curând.

 Troiţă cu panglică tricoloră pentru lipitori!

La un cot-două de mormântul lui Nicolae Radu Brâncuşi, câţiva întreprinzători locali (lipitori?), plus un senator şi o instituţie de cultură, în 2006 şi-au tras (!) o troiţă de lemn, cu panglică tricoloră înfăşurată la mijloc, acum decolorată, plus un dreptunghi de marmură la bază pe care s-a scris: “Ridicată la 21 mai 2006 de: Ilie Petrescu – Senator P.R.M.; Cent.de Cult. Şi Artă C. Brâncuşi; S. Buliga, I Mocioi, E. Huidu, I.C. Voiculescu, P. Lolescu, P. Tabacu, I. Susanu, V. Popescu, Viorel Dănacu, T. Lolescu, I.M. Paraschiv, I. Croitoru, P. Cornoiu, C. Blendea, C. Secotă, Gr. Brâncuş, N. Ciolacu, I. Poenaru, I. Cucu, I.I. Voiculescu, Gr.V. Brâncuş, Const. P. Milcu”.

Pe cealaltă parte a dreptunghiului de marmură -, o fotografie a lui Brâncuşi, arsă în piatră – şi anii existenţei lui: “1876 – 1957”.

 Biciul de foc

În satul Hobiţa se găsesc destule neamuri ce poartă numele Brâncuş(i). Cele mai multe au luat calea căpătuirii în alte părţi ale ţării, ale lumii. Au rămas la plug destui gospodari, poate la fel de îndârjiţi…
Aş spune că pentru toată lumea satului Hobiţa, sculptorul Constantin Brâncuşi a reprezentat tocmai bunătatea acestor minunate plaiuri. La a căror ivire Dumnezeu a spus să fie locuite. O fi greşit?
Cu aparatul foto am ţintuit imaginile ce însoţesc acest text. Şi nu ştiu de ce, de unde, cine, cum, însă cu siguranţă cineva prea-puternic m-a lovit iute şi de mai multe ori cu un bici de foc. Ca să-mi caut de drum!