Se lucrează la construirea unui nou sindicat majoritar în cadrul CEO, sindicat ce ar urma să aibă aproximativ 9500 de membri, a anunțat Marin Condescu. Mai mult, liderul FNME a ținut să precizeze că nu va avea nici o funcție în noul sindicat, însă nici nu vrea să spună cine îl va conduce.
„Eu rămân la FNME până mi se încheie mandatul, nu fac nici un sindicat. Dar într-adevăr este în construcţie un sindicat care reuneşte 9500 de salariaţi. Încă două-trei de 2500 ar fi foarte bune“, a declarat Condescu.
Ideea, însă, nu este nouă, despre crearea unui nou sindicat discutându-se încă de acum câteva luni. Sindicaliștii îi găsiseră și un nume: Sindicatul Mine Energie Oltenia. Dacă acest lucru se va întâmpla, iar sindicatul va fi majoritar, atunci contractul colectiv de muncă ar trebui negociat doar cu acel sindicat, nu cu patru federaţii reprezentative la nivel de ramură ca până acum.
Condescu a mai declarat că CEO este o bombă cu efect întârziat și din această cauză este nevoie de prezența mai multor sindicate care să reprezinte salariații companiei.
Detalii, aici.