Un nou scandal a avut loc la Padeș, unde doi pedeliști, primarul Mihai Troacă și fostul viceprimar, actual consilier local, Cristian Elena, se acuză reciproc că unul l-a luat la pumni pe celalălalt, în ultima ședință de consiliu local. Ambii au făcut plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru, iar în urma scandalului, Cristian Elena a fost exclus din PD-L şi îşi va pierde calitatea de consilier local.
Astfel, conform lui Cristian Elena, în ședința de consiliu local care a avut loc în urmă cu o săptămână, primarul Troacă l-ar fi luat la bătaie după ce i-a solicitat câteva lămuriri în legătură cu investiții făcute la nivelul localității.
„S-a ridicat de pe scaun, a venit la mine, m-a luat de gât, a cărat pumni în capul meu, m-a tras de haină, mi-a rupt costumul, a încercat să mă arunce pe geam afară, după care să mă scoată forțat pe ușă. Au sărit o parte din consilieri, degeaba, tuna cu pumnii în stânga și-n dreapta”, a spus Cristian Elena.
În schimb, primarul Troacă susține că nu este nimic adevărat, și mai mult, el este cel care a fost lovit de către consilierul Cristian Elena.
„Nu este nimic adevărat din ce spune acest domn. Organele de anchetă o să-și facă treaba și o să scoată la iveală tot ceea ce s-a întâmplat acolo. Nu l-am agresat, ca la fiecare ședință acest domn înjură toți consilierii, îi face în toate felurile, aduce injurii fiecărei persoane, el e cel mai bun, toți sunt niște șerpi și niște vipere, așa le spune la toți consilierii. Agresiuni verbale au fost și dintr-o parte și din alta. Și eu am depus plângere la parchetul de la Motru, eu am fost lovit de către această persoană și organele de anchetă o să stabilească”, a declarat primarul din Padeş, Mihai Troacă.
Toți consilierii prezenți la acest confict refuză, însă, să discute despre incident, spunând că între cei doi este vorba despre o dispută mai veche.
Detalii, aici.