PASĂREA CARE VREA SĂ SE FACĂ OM –  Petre Pandrea, într-un text apărut pentru prima oară în revista craioveană “Meridian”, anul VII (1944), nr. 28-21 – “Sociologia şi metafizica Olteniei” – realizează un bilanţ al contribuţiilor olteneşti la cultura românească, la data redactării. Astfel, Tudor Arghezi este “cel mai mare poet al României contimporane”, Constantin Rădulescu-Motru – cel mai de seamă profesor de filo­sofie şi creator în filosofia sistematică,  Mihail Sadoveanu – cel mai mare prozator al României originar, prin tată, din Sadova-Dolj… Totuşi: “Personalitatea cea mai interesantă, mai complexă şi mai glo­rioasă pe plan internaţional este, însă, sculptorul Constantin Brâncuşi, copil de ţărani din comuna Hobiţa-Gorj, care a făcut Şcoala de Arte şi Meserii în Craiova, şcoala de Belle-Arte din Bucureşti, a lucrat în atelierul lui Rodin la Paris şi trăieşte acolo de 30 de ani, unde arta lui statuară a cucerit de mult Parisul, trecând în Germania unde are o pleiadă de şcolari, plus o notorietate zgomotoasă în America de Nord. A con­stru­it pe o piaţă publică din Filadelfia şi pe o piaţă publică din Baltimore faimoasa statuie în oţel inoxidabil denumită “Co­lum­na infinită”, o coloană construită din romburi, în mod meşteşugit, care dă iluzia legării pământului cu cerul. O altă statuie celebră a lui este “Pasărea măiastră”, o pasăre mitologică luată din folclorul oltean, dintr-o legendă care vorbeşte despre pasărea-fără-somn, pasărea care vrea să se facă om. Simbolica acestei statui este aspiraţia arzătoare a omului spre infinit, dorinţa de a depăşi materia şi a face comuniunea cu eternitatea. După cum pasărea măiastră, pasărea fără somn vrea să-şi depăşească regnul său păsăresc, pentru a se preface în om, tot aşa omul aspiră la perfecţiune pentru a deveni semizeu sau zeu. Această statuie lucrată de către Brâncuşi, mulţi ani şi în mai multe ediţii, este una din sculpturile cele mai răspândite în arta plastică mondia­lă. A fost turnată în aur de către un maharadjah indian, care l-a invitat pe Brâncuşi să construiască şi un templu special al Pasării măiastre. După părerea mea, Brâncuşi, care are aproape 70 de ani şi trăieşte la Paris înconjurat de învăţăcei şi de glorie, este una dintre cele mai prodigioase figuri ale culturii româneşti şi olteneşti”.
Admiraţia cunoscutului umanist şi eseist al perioadei interbelice pentru opera lui Constantin Brâncuşi a fost atât de trainică şi, iată, chiar în vreme de război. Desigur, informaţiile privind columnele americane şi “pasărea care vrea să se facă om” vizau doar proiectele sculptorului. De dinaintea pornirii marii conflagraţii mondiale. Iar Petre Pandrea – bun prieten al neichii Costache – a cunoscut povestea lor şi le-a dorit realizate. Aş zice eu aici că visul a fost bun şi dulce, până când s-a simţit mirosul prafului de puşcă.
USCĂTESCU, GORKI, ERASMUS – George Uscătescu (n.1919, d. 1995) a  fost filosof, estetician, eseist, poet și sociolog român, membru de onoare din străinătate al Academiei Române. A trăit în Spania, locul naşterii fiind satul Curteana-Creţeşti-Gorj. Iată cu câtă mândrie, într-un interviu de demult, îşi amintea de debutul său publicistic: “Debutul publicistic propriu-zis s-a produs mai devreme, în ziarele locale de la Târgu-Jiu şi Craiova. Primul articol pe care mi-l amintesc vag, ca printr-un fum foarte îndepărtat, l-am publicat în “Gorjanul” din Târgu Jiu, la moartea lui Maxim Gorki, scriitor pentru care tatăl meu avea un mare cult şi faţă de care, datorită influenţei lui, eu însumi manifestam în perioada respectivă un interes cu totul deosebit. N-aş putea spune că după aceea mi-am revizuit atitudinea faţă de opera lui Maxim Gorki, însă entuziasmul de atunci nu-şi mai păstrează prospeţimea”. G.U. a fost şi profesor universitar la Universitatea Complutense din Madrid, titular al catedrei de filozofie. Cărţile lui sunt scrise în majoritate în spaniolă, dar și în limbile italiană, franceză, germană și traduse în engleză, portugheză, greacă. Totodată – profesor de onoare al unor universităţi din Roma, Buenos Aires, Moderna Ciudad de Mexico, Strassburg, Florența, Genova, Valencia, Veneția, Trieste, Palermo, Bologna. A scris peste 80 de cărți și sute de articole (foarte multe publicate în importanta gazetă ABC din Madrid, unde colabora cu regularitate) – studii și eseuri din domeniul esteticii, diplomației, filozofia culturii și a dreptului. În 1982, în România lui George Uscătescu i s-a tradus “Erasmus” de către un gorjean de-al său, Darie Novăceanu, cuprinzând un Cuvânt înainte de Zoe Dumitrescu-Buşulenga.  Erasmus din Rotterdam (n. 1466, 1467 sau 1469 – d. 1536)– teolog şi erudit olandez, unul din cei mai însemnați umanişti din perioada Renaşterii şi Reformei din secolele al XV-lea și al XVI-lea, „primul european conștient”, după aprecierea lui Ştefan Zweig. În paginile de foc ale monografiei amintite se nasc combustiile unor întrebări ale viitorului, cu privire la soarta valorilor şi umanităţii. Personalităţii şi gândirii lui Erasm îi sunt acordate forţe astrale, contururi noi, umanist-creştine. “Cu asemenea umilinţă a spiritului său, Erasmus n-a fost niciodată sigur de a fi atins plenitudinea. Dar propria-i plenitudine de filozof creştin l-a făcut să caute mereu, neobosit. Şi să anticipeze un principiu pe care un filozof al timpurilor noastre şi l-a însuşit, recunoscându-l ca pe un principiu al său personal: În căutare, Viaţa” – se scrie în finalul cărţii. Iar pe potriveala eroului său, George Uscătescu şi-a dus existenţa, la mii de kilometri depărtare de rădăcinile gorjeneşti, însă neuitând a face parte – româneşte – din „familia miniştrilor spiritului” (conform lui Constantin Noica).
A VENIT TOAMNA – …Şi chiar nu ştiu din ce absurdistanie şi-au făcut drum pe la noi ucigaşii de câini. Haită îndârjită de televiziuni ca să numere chelălăielile animalelor, zbătându-se în spasmele otrăvii. Un volum josnic, al unor năclăiţi la minte de sudoare. Iată de ce privesc descurajat în jur. Şi tresar des ca frunza unui gutui atinsă de brumă. Pe când câte-o alică de răceală se înfige în despicăturile pământului. Unde se prelinge, fierbinte, sângele. Sânge câinesc, poate mai sucit decât al omului, dar totuşi sânge…
Într-o fotografie veche Constantin Brâncuşi, pe-o bancă, se odi(h)neşte alături de câinele său. O făptură uimită, aşa, cu ochii scânteind ca un înger al tuturor câinilor!