Unul dintre lucrurile care depășesc pe linia continuă toate limitele de înțelegere ale ființei umane este acesta: fostul tablagiu agramat Viorel Salvador Caragea, în prezent comandant – plin de bășini de intelectual – al Poliției din Gorj , și-a susținut, de curând, lucrarea de doctorat. La fel ca Călinoiu, Cârciumaru și alți tovarăși complexați de nivelul lor precar de pregătire generală, Caragea a calculat, total greșit, că dacă-și ia și el doctoratul n-o să mai pută după el a prost. Veți vedea că limbajul folosit aici este, totuși, blând, în comparație cu prostia și agramatismele dovedite de Caragea tocmai în propria-i lucrare de doctorat. Deși acești infirmi caută să-și oblojească neputințele personale cu teancuri de diplome, în realitate nu fac decât să și le evidențieze.
Potrivit CV-ului oficial, Caragea s-a înscris la doctorat în 2006. De când a preluat șefia IPJ Gorj, n-a avut nicio zi de concediu de odihnă. De studii, nici atât. Asta e încă o dovadă de dezechilibru, de netolerat unui inspector șef. Deși a stat zi – lumină, uneori și nopțile, non-stop, „la datorie”, Caragea a avut timp, teoretic, să facă și cercetări de teren, să și studieze în laboratoare, să și participe la conferințe științifice, să și publice în reviste de prestigiu. Cam ca Ponta, care lucra noaptea ca avocat pentru Complexele Energetice Turceni și Rovinari, și se umplea de miliarde, iar ziua era deputat, om politic și invitat cvasi-permanent al televiziunilor de știri.
Lucrarea sa de doctorat a fost scrisă, potrivit surselor noastre foarte bine informate, de fostul șef al Întreprinderii de Drumuri și Poduri Gorj, Marius Bănică, în colaborare cu alți angajați ai societății patronate de Consiliul Județean Gorj. Deci, era normal să rezulte un eșec total, din moment ce Caragea și-a ales scriitori dintre drumarii lui Călinoiu, pricepuți doar la a-i face poftele financiare președintelui Consiliului Județean Gorj.
Surprinzător este că Caragea nu s-a preocupat să arate într-un fel cât de cât academic măcar rezumatul lucrării de doctorat care, conform legii, trebuia obligatoriu postat pe site-ul Universității Petroșani. Această instituție de învățământ superior s-a încumetat, sub amenințarea pulanului, să-i acorde titlul de doctor. Vom detalia, în continuare, nivelul retard în care a fost conceput rezumatul lucrării de doctorat. El dovedește, dincolo de orice, nesimțirea lui Caragea. Doar un nesimțit se putea prezenta în fața unei comisii cu un asemenea text oficial. Doar un nesimțit putea da spre publicare, pe site-ul unei universități de stat (!), un astfel de material. Doar un membru de vază al structurilor mafiote ce au deturnat, în ultimii ani, funcționarea legală, democratică a instituțiilor statului de drept, poate fi atât de sigur pe el încât să nu-l intereseze deloc ce și cum scrie într-o lucrare pretins științifică, pe care o semnează și și-o asumă.
În continuare, subliniem și probăm cu facsimile cele mai relevante aberații din lucrarea de doctorat a lui Caragea. Nedezmințindu-și originea sa de milițian sadea, Caragea se arată surmenat intelectual încă din titlul creației sale, scriind “TEZĂ DE DOCOTORAT” în loc de “TEZĂ DE DOCTORAT ”. De unde tragem concluzia că, în cazul său, ministrul Educației Naționale va elibera titlu de DOCOTOR, și nu de DOCTOR.
Ajungem la prima frază din rezumat: “scopul tezei, reprezintă construirea căilor de comunicații terestre CCT și întreținerea structurilor rutiere (…)”. Avem nelipsita virgulă dintre subiect și predicat și o exprimare dementă, de Garcea alcoolizat. Adică Caragea, prin lucrarea asta de doctorat, și-a propus să construiască căi de comunicații terestre și să întrețină structuri rutiere. Aoleu, muică, păi să pitulăm repede lucrarea, atunci, că e cu secrete, cu invenții, și riscăm să ne-o fure americanii. Cum dreacu să construiești drumuri printr-o lucrare de doctorat?
Din același sortiment, al frazelor ce par scrise spre dimineață, după multe baterii de vin, amintim și următoarele formulări, curat academice, nenicule:
-“În funcţie de caracteristicile geomecanice ale agregatelor naturale, de clasele de admisibiliate care stabilesc şi domeniul de utilizare a acestora în sectorul rutier al căilor de comunicaţii terestre.” – unde e predicatul?
-„Această dezvoltare se impune de creșterea potențialului turistic (…)”.
-“În capitolul V intitulat, CERCETĂRI PRIVIND CREŞTEREA STABILITĂŢII TERASAMENTELOR ŞI INFRASTRUCTURII CĂILOR DE COMUNICAŢII TERESTRE.” – lipsește predicatul, virgula e pusă aiurea
-“Lichefierea – tixotropia, este un fenomen dinamic (…)” – virgulă între subiect și predicat
-“Din punct de vedere al Riscului Geotehnic punctajul stabilit pe baza celor 4 factori la care se adaugă puncte corespunzătoare zonei seismice de calcul al amplasamentului, care pentru Judeţul Gorj situat în zona „D”, este de 1 punct.” – lipsește predicatul
-“Se recomandă reabilitarea – ranforsarea infrastructurilor rutiere fără să se producă degradarea lor gravă, evitând astfel cheltuieli mari pentru întreţinere şi reparaţii curente.” – este principala descoperire făcută de Caragea: repararea degradărilor grave costă mai mult decât repararea degradărilor superficiale! Ce tare, cât de sclipitor!
În “Cuprins”, Caragea scrie:
– “cunoaterii”, în loc de “cunoașterii”;
– “metode matematice de analiză ale fenomenelor”, în loc de “metode matematice de analiză a fenomenelor”;
– “versanțiilor” în loc de “versanților”.
Pe parcursul întregii lucrări, inventează, manelistic, formula “în situ”, în locul latinescului “in situ” (la fața locului).
Mai găsim:
– “de asemena”, în loc de „de asemenea”;
– “ocupă o ponderea mare”, în loc de “ocupă o pondere mare”.
Tot la capitolul “invenții și descoperiri personale”, ca rod al laborioasei sale activități de cercetare științifică, Caragea notează că o treime reprezintă 33,3 %!!! “Peste 301,014 km de drumuri comunale sunt din pământ, adică o treime din lungimea totală a drumurilor comunale din judeţul Gorj reprezintă 33,3% (…)”. Deci, să mai zică cineva că n-a descoperit Caragea nimic, nicio invenție…
În lucrarea sa de doctorat, datată 2013, Caragea povestește ce urmează să se întâmple în 2008! Deci, suntem sau nu în plină nebunie? “La 31,949 km sunt 35 % de drumuri comunale, stratul de rulare este format dintr-un strat stabilizat, în situ, prin reciclare cu adaos de lianţi, urmând ca în anul 2008 acesta să fie protejat prin execuţia unor straturi asfaltice”. Nu poate exista dovadă mai clară că așa-zisa lucrare de doctorat a lui Caragea e, de fapt, o batjocură încropită din dări de seamă prezentate de Marius Bănică, pe timpuri, în Consiliul Județean.
Deși, cum am arătat anterior, Caragea n-a avut în ultimii ani nicio zi de concediu de odihnă sau de studii, el minte în lucrarea sa de doctorat că a stat numai și numai pe teren și în laboratoare, pentru a cerceta. “Am participat la realizarea studiului geomecanic pentru agregatele din 11 balastiere din judeţul Gorj.” (…) “De asemena, în acest capitol am descris, impactul exploatării la suprafaţă a lignitului asupra căilor de comunicaţii terestre şi caracteristicile geotehnice ale terenului de fundare determinate în laboratorul de “Analize şi încercări în construcţii”, de la Universitatea din Petroşani”. Mai mult ca sigur, Caragea n-a intrat în viața lui în acel laborator…
Rămâne de văzut dacă Ministerul Educației Naționale va valida titlul de doctor în cazul lui Viorel Salvador Caragea și, implicit, această batjocură cu pretenții de teză de doctorat,
Vom reveni.