Cârciumaru și Ermina au umplut cu kitsch vitrina!
Cârciumaru și Ermina au umplut cu kitsch vitrina!
Investigatii1 iulie 2013

kitschuri sic

„Legal e ce zâc io că e legal!”. Este replica pe care au auzit-o de nenumărate ori, în ultimii 13 ani, atât târgu – jienii de rând cât, mai ales, angajații Primăriei, din gura lui Florin Cârciumaru. Ultima dată a spus asta, la nervi, în public, atunci când o parte dintre consilierii locali s-au opus ca primarul să vândă ilegal o centrală termică securistului său preferat, Făget.  Este arhi-cunoscut că soluționarea unei cereri de către Primăria Târgu Jiu ține mai degrabă de toanele conducătorilor instituției și de cine te recomandă, decât de lege.
Domeniul urbanismului și modul în care s-au dat aprobări în ultimii 13 ani, în Târgu Jiu, este, fără îndoială, unul cu clare conotații penale. Este de ajuns să bați la pas fie și o mică parte din oraș pentru a te lămuri că șefa serviciului Urbanism, Ermina Pasăre, a făcut harcea – parcea legislația specifică și toate reglementările în materie.
Kilometrul zero al orașului este traversat de Calea Eroilor, așa numita Via Sacra a Artei Moderne. Legal, este zonă protejată și orice construcție necesită teancuri de aprobări, atât de la Primărie cât și de la Ministerul Culturii. Dar, cum acest minister a fost controlat mai tot timpul de PSD și/sau de politruci fără puncte de vedere, pentru Cârciumaru n-a fost deloc greu să ia aprobări pentru tot felul de maghernițe de bâlci care reflectă fidel nivelul său cultural. Deci, dacă ne uităm acum la kilometrul zero al orașului nu putem spune nicidecum „uite domn’e, bravo, bine că măcar au respectat legea pe Calea Eroilor!”.
Nu discutăm aici despre aspectul general de bâlci al orașului, spart, din păcate, în prea puține locuri, căci oameni precum Călin Lemnaru sunt rari în Târgu Jiu, ci despre incoerențele evidente rezultate din aprobările date de Cârciumaru și Pasăre, de-a lungul timpului. După ce a mințit fără nicio rușine târgu-jienii că în această vară for fi deschise mai multe terase în centru, așa cum există la Sibiu, Brașov și în alte locuri, primarul a răspuns cum a vrut mușchii lui întreprinzătorilor ce au cerut aprobări pentru a-și extinde cafenelele sau restaurantele din zona kilometrului zero. Vom proba, mai jos, că la doar câteva zile după ce Cârciumaru și Pasăre au respins cererea de extindere a unei cafenele, au aprobat o alta, la doar câțiva metri distanță. Acceași zonă, aceeași lege. Diferența a făcut-o semnatarul cererii sau, mai exact, anturajul acestuia. Cârciumaru trântește ușa în nas unui întreprinzător fără background politic, care nici nu deschide ușa cu capul, dar aprobă orbește orice îi cere camarila de partid și oamenii de afaceri abonați la lucrările primăriei.
Pentru o introducere în context, să vedem ce terase a aprobat Cârciumaru în imediata vecinătate a kilometrului zero, pe Calea Eroilor…

irish pub

 hotel gorj 3

 hotel gorj 2

hotel gorj 1

fast food

hotel europa

În luna mai a.c., un om de afaceri care deține mai multe unități de alimentație publică în afara țării a cerut, în scris, aprobare pentru extinderea cu o terasă a pub-ului de lângă Teatrul Elvira Godeanu. Într-un răspuns pe jumătate semianalfabet, pe jumătate … derutant, semnat de Cârciumaru, Pasăre și de secretarul Primăriei, i s-a spus că nu se poate.

raspunsPrin urmare, pub-ul a rămas în continuare așa…

pub

Confirmarea faptului că în Târgu Jiu legea o face Cârciumaru, după bunul său plac, o găsim la câțiva metri distanță de acest local, unde, după refuzul din documentul de mai sus, Primăria a aprobat unui alt întreprinzător, care n-a avut ghinion de neșansă, deschiderea unei terase. La scurt timp, terasa a și apărut…

terasa noua

terasa noua 1

Întrucât Cârciumaru este incapabil de un comportament coerent, unitar și legal, în raport cu toți oamenii de afaceri, pare imposibil de spart embargoul instituit în Târgu Jiu de cei câțiva patroni foarte pricepuți la a înfrumuseța orașul cu maghernițe de bâlci.

2 COMENTARII
  • gorjanul 01.07.2013 la ora 16:39 pm
    Ma mir ca nu a aprobat societatii respective amenajarea unei terase de carciuma fiindca primarul are un nume si un comportament predestinat : Carciumaru . Orice alte comentarii sunt de prisos .
  • Iosu 01.07.2013 la ora 22:04 pm
    Caragea , Calinoiu si Carciumaru au facut de ras orasul nostru. Toti trei ar trebui sa plece si sa lase Tg-Jiu in pace cu afacerile lor necurate.
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *