Răitaru n-a avut jucării, când era mic
Răitaru n-a avut jucării, când era mic
Investigatii27 iunie 2013

ionut raitaru

Mihai Râmescu a ajuns la a 14 – a zi de grevă a foamei. Nu doar sănătatea, ci chiar viața lui sunt, acum, sub semnul întrebării. Ionuț Răitaru este proprietarul postului de televiziune care a mințit, cu o săptămână în urmă, telespectatorii săi că Râmescu a ieșit din greva foamei. Cei care se uită la TV SUD și la alte televiziuni locale, care de o săptămână n-au mai spus niciun cuvânt despre protestul extrem de la  Motru, își imaginează că Râmescu o ține în chiolhanuri. Nimic mai fals. Râmescu este extrem de slăbit, refuză asistența medicală și, dacă nu iese urgent din greva foamei, consecințele vor fi dintre cele mai tragice.
Pentru conservarea eșafodajului mafiot țesut cu grijă, de ani de zile, în Gorj, este posibil ca Caragea să fie de neînlocuit. La sfârșitul săptămânii trecute au circulat zvonuri insistente potrivit cărora Caragea i-a amenințat pe Călinoiu și Cârciumaru că, dacă pică, îi trage după el și că, în replică, la București s-a prezentat din nou onorul, de data asta mai gros ca de obicei, pentru ca problema Caragea să rămână nerezolvată. Repet, este posibil ca inspectorul șef să rămână pe poziție.
După circul din ultimele săptămâni, cele mai mari daune le va contabiliza, cu siguranță, presa din Gorj. Cu riscul de a mă repeta, avem un trust de presă deținut de niște inși ce par mai spălați, așea, care n-au zis nimic, nici de bine, nici de rău, pe radio sau tv, despre o grevă a foamei ce depășește, deja, două săptămâni de la declanșare. Avem alte radiouri și ziare care au citat greșit „Antena 3”, mințind că Caragea ar fi scăpat cu un simplu avertisment. În ansamblu, presa din Gorj a lăsat impresia, în această perioadă, că scrie după dictarea inspectorului șef, care controlează tot, de la ședințele de sumar până la ultimul bun de tipar.
Dacă în județul premierului României proprietarii de media sunt fericiți în ipostaza de preș al șefului Poliției, ajungem din nou la concluzia că, în zonă, democrația și legea sunt doar o poveste.

Profitul mogulilor gonește realitatea din televiziuni

Pe la parastasele din satele Gorjului se întâmplă adesea să se îmbete mangă, copleșite, firește, de o adâncă tristețe, exact doamnele alea mai „importante” venite de la oraș. Când nu mai e nimic de consumat, pleacă, târând poșetele după ele, mai „importante” și mai doamne „bine”, în capul lor, decât au venit. „Văzuși, fată, cât de îndurerată am fost?” Peisajul acesta dezgustător are o certă utilitate publică: satul se lămurește în direct, de la fața locului, despre doamnele de la oraș.
Așa și cu televiziunile acestea, locale. N-aș fi crezut în ruptul capului că poate exista, vreodată, fie și în Gorj, o televiziune capabilă să mintă, în regim de Breaking News, cu o săptămână în urmă, că Mihai Râmescu a ieșit din greva foamei! În realitate, omul de afaceri a ajuns, deja, la a 14 a zi de grevă a foamei. Este răspunsul său la cererile insistente ale lui Caragea de „a face afaceri” cu el. În traducere cât se poate de corectă: să-i dea bani pe care să-i ducă la IGPR și în alte locuri, ca să stea în scaun cel puțin până  la viitoarea glaciațiune. La schimb, Râmescu ar fi primit și el, ca Lilă și alții, ecuson cu „om de afaceri agreat”. Ba, la pachet, ar fi avut și publicitate pe televiziuni, ca DACOREX-ul. Râmescu, însă, a ieșit din rând și a ales altă cale. Consecințele pot fi din cele mai grave, fie și numai în plan strict fizic. Cu două zile în urmă abia se ținea pe picioare. Căci Râmescu își duce protestul la modul onest, cu onoare și o mândrie vecină cu prostia. Acest județ și oamenii lui nu merită să-ți sacrifici sănătatea și viața pentru a-i scăpa de Caragea. Din moment ce plătesc peste 1,5 miliarde lunar, la stat, ca TVA, firmele controlate de Râmescu au un profit destul de mare, din care s-ar fi putut tăia lejer o felie inspectorului șef, adică taxa pe liniștea familiei și pe mersul și mai înfloritor al afacerilor. Cred, însă, că pe Râmescu l-au adus în a 14 – a zi de grevă a foamei două lucruri: 1.bădărănia și agresivitatea inspectorului șef, tonifiate de certitudinea lui că dacă nu colectează fonduri susținerea Bucureștiului încetează; 2.campania de presă denigratoare la care Râmescu a fost supus, se vede treaba că tot din ordinul inspectorului șef, încă dinaintea nunții fiicei sale.

Răitaru face compromisuri nerezonabile

Între oamenii din presă există un pact nescris de neagresiune. Deși, la Gorj, suntem foarte mulți pe … planetă, pe mine, unul, mă bucură orice apariție nouă pe piața media, ca o fereastră posibil aducătoare de aer proaspăt într-o încăpere mai degrabă jegoasă. E foarte posibil ca eu însumi să fi încălcat cel mai des, în ultimul timp, acest pact, și asta pentru că s-au întâmplat cu oameni din presă lucruri vecine cu demența, care n-aveau cum să fie trecute sub tăcere. Amintiți-vă cum tentativa de prefect Teodorescu, eșuată din fașă, a îndesat ziariștii, în pre-campanie electorală, într-o rată plătită din bani publici, și i-a dus în biroul premierului, să le amprenteze pixurile și să-l asigure că campania va fi pe bază de omagii la adresa lui și nenorociri la adresa adversarilor. Și ăsta e un exemplu dintre cele mai cuminți.
Pe Ionuț Răitaru îl respect ca pe un om care investește în media, până în punctul în care acceptă orice derapaj de la adevăr și realitate pentru a – și maximiza celelalte afaceri ale sale. În ultimul timp, Răitaru a depășit de multe ori zona compromisurilor rezonabile, admise unui proprietar de media. Să titrezi, ca Breaking News, acum o săptămână, în prime – time, pe TV SUD, că Râmescu a ieșit din greva foamei, deși omul de afaceri își continuă și azi, în a 14 – a zi, protestul, putând, pe bune, să dea colțul în orice moment, excede cu mult prea mult moravurile obișnuite ale presei post-decembriste. Adică, pot înțelege că, ca și șef de taraf, Răitaru trebuie să cânte pe placul cuiva. De aici și până la a minți în legătură cu un protest extrem, e cale foarte lungă.

extras tv sud

Desigur, varianta oficială e că nu Răitaru pune titlurile emisiunilor și breaking news-urile. Pot fi de acord cu această abureală. În varianta asta, ajungem la coordonatorul editorial al postului, care a pus titlul așa cum a crezut că i-ar plăcea patronului și prietenilor patronului. Deci ne întoarcem tot la Răitaru.

De la respectul pentru interesele patronului la respectul pentru adevăr

În imaginea de mai sus avem un ziarist cu o consistență culturală și intelectuală rară în presa din Gorj. Oare cu cât l-o plăti Răitaru să apară pe televizoarele din casele oamenilor cu porcăria aia deasupra capului? Eugen Măruță girează, prin prezența sa în TV SUD, postul și asemenea breaking news-uri. Daunele de credibilitate sunt imense, și Măruță e conștient de ele. Tot ce poate face e să fie sincer în Gazeta de Sud. Joia trecută, în ziua când a acceptat să apară cu porcăria deasupra capului, același Măruță a scris un articol corect ce a apărut a doua zi în cotidianul regional. Seara, pe TV SUD, Râmescu ieșise din greva foamei. A doua zi, ddimineața, în GAZETA DE SUD, își continua greva foamei!

extras gazeta de sud

1000 de protestatari pe TV SUD, peste 4000 în Gazeta de Sud

Despre astfel de aberații se discută frecvent în interiorul breslei. Faptul că ele nu sunt arătate cu degetul conduce la perpetuarea lor. Cineva din presă mi-a atras atenția, cu ceva timp în urmă, că la protestul minerilor același Măruță a numărat pentru TV SUD puțin peste 1000 de participanți la un protest care, chipurile, n-a avut loc, și peste 4000 de protestatari a numărat tot Măruță pentru Gazeta de Sud. Deci, noaptea minții.

Presa e plină de ziariști

Mai mult ca sigur, n-aș fi scris acest articol dacă n-ar fi insistat, printr-un comentariu scris pe GORJNEWS, un ins care sinucide limba română într-un fel ce-l califică fără probleme ca … ziarist. Acel „comentator” mă soma să postez dovada conform căreia TV SUD a anunțat ieșirea lui Râmescu din greva foamei. Sper că acum toată lumea e mulțumită.

comentariu tv sud

Rămân la ideea că, în România contemporană, presa poate și trebuie să fie cea mai puternică dintre instituții, care să sancționeze derapajele structurilor de stat. În Gorj, presa derapează o dată cu ele și din ordinul lor.

11 COMENTARII
  • Andrei 27.06.2013 la ora 11:18 am
    Faceti o emisiune sau cereti o opinie lui Dan Diaconescu, asa cum este el stie o gramada din cele ce se intampla la Gorj.
  • contracte cu statul 27.06.2013 la ora 12:15 pm
    raitaru spune ca este fratele lui victor ponta, la care se lauda ca intra ca la el acasa. in mintea lui, raitaru face strategii pentru binele psd, de la care a primit contracte din bani publici. de ce nu spun deontologii muncitori de la televiziunile lui raitaru si de sumele de care beneficiaza seful lor, de la consiliul judetean al lui calinoiu ion, impotriva caruia a avut o campanie, pana cand au aparut contractele si brusc l-a vazut pe calinoiu frumos si destept. cand e corect raitaru? cand spune ca ion calinoiu este un incompetent sau cand ii netezeste partea dorsala? ori protejarea contractelor se face cu ode, minciuni servite telespectatorului naiv si strategii facute in biroul lui calinoiu si prezentate la televiziune ca dezvaluiri jurnalistice?
  • CONSTANTINESCU MARIANA 28.06.2013 la ora 10:08 am
    Bună dimineaţa d-le DAJU Nici nu vă închipuiţi ce reacţie am avut la vederea acestui RĂITARU I. când l-am văzut la deschiderea GORJNEW . Nici pe departe nu este cel ce ar trebui să fie în raport cu oamenii care lucrează pentru el şi firmele lui fiindcă nimeni nu îndrăzneşte să vorbească în nume propriu ci numai în interesul acestui dictator odios. RĂITARU IONUŢ DANIEL ESTE CERCETAT PENAL DE PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CONSTANŢA ÎN DOSARUL NR. 4251/P/2013 ÎN URMA PLÂNGERII PENALE DEPUSĂ DE MINE ÎN URMA UNUI ÎNGROZITOR ACCIDENT DE MUNCĂ PETRECUT ÎN BUCĂTĂRIA RESTAURANTULUI SĂU DIN MAMAIA ,PARADIS HOLLIDAY , A CĂRUI ANGAJATĂ ERAM ÎN VARA LUI 2012 ,accident despre care nici nu a vrut să audă ,iniţial în loc să mă ajute ,el mi-a reziliat imediat contractul şi ,,pe cuvântul lui de onoare,, cu ,,promisiunea că mă va angaja la TG-JIU la BON APETIT după ce ,,mă voi face bine,, ( eu având mâna stg. fracturată din umăr) m-a făcut să cred că este ,,om serios,, şi că se va ţine de cuvânt şi, şi eu, ca şi alţii care ascultă de acest diavol cu chip de om, am acceptat să-i semnez o notă prin care eram de acord să nu cer despăgubiri morale de la el personal şi nici de la firmă şi asta pentru că el se va ţine de cuvânt şi mă va angaja la BON APETIT şi nu are rost să ,,stricăm relaţiile de colaborare,,. Desigur , cuvântul lui s-a risipit mai repede decât a fost dat. Şi totul din partea lui a fost trecut la evenimente neinteresante. Angajarea la BON APETIT ? O aberaţie exaltată din partea lui ca să scape mai repede de presiunea accidentului meu . PENTRU ABUZUL DE A NU SE PERMITE CELORLALŢI ANGAJAŢI DIN RESTAURANT-BUCĂTĂRIE DE A NU SUNA LA 112 PENTRU A SE ÎNREGISTRA EL CU ACCIDENTUL PROCURORII DIN CONSTANŢA AU ÎNTOCMIT DOSAR PENAL CARE ESTE ÎN CERCETARE dosar în care martorii mint de frică ,de frica de a nu fi daţi afară de la firma acestuia din CONSTANŢA SC CORIFEU.RO. În procesul civil pe litigii de muncă pe care l-am deschis aici la TG-JIU are nemernicia să mă ŞANTAJEZE acum cu acea notă prin care eu am refuzat despăgubirile morale dar nu aminteşte nimic despre ÎNŞELĂCIUNEA SĂVÂRŞITĂ prin promisiunea lui de angajare la BON APETIT şi nici de ABUZUL de a-mi fi reziliat contractul de muncă dacă tac şi nu spun nimănui de accident . În urma sesizărilor mele în INSPECTORATUL MUNCII BUCUREŞTI, a declarat accidentul iar ITM CONSTANŢA l-a declarat la rândul ei ACCIDENT DE MUNCĂ . Aici ar trebui să vorbesc despre influenţa acestuia la funcţionarii statului dar este foarte mult de vorbit . ÎN DOSARUL NR. 422/95/2013 deschis la TRIBUNALUL GORJ/SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ cu următorul termen de judecare pe 05 septembrie 2013 se găseşte acţiunea mea civilă cu chemare în judecată a lui RĂITARU IONUŢ DANIEL ,acţiune detaliată a producerii accidentului ,precum şi reacţiile acestuia în întâmpinare în care ,printre alte scuze şi acuze cere instanţei să anuleze acţiunea mea şi chiar să mă oblige la plata cheltuielilor de judecată!Aceasta este MAREA BOIERIE A LUI RĂITARU. NIMENI NU PRIVEŞTE ŞI DINCOLO DE FAŢA ACESTUIA ÎNSEMNATĂ CU O ALUNIŢĂ ,probabil un semn al sorţii cum că, acest exemplar cu chip uman nu trebuie să se piardă în mulţimea ce-l înconjoară şi, de ce nu, să se teamă de el. EI BINE, EU NU MĂ TEM DE RĂITARU IONUŢ DANIEL! PENTRU MINE ESTE O GREŞEALĂ A SORŢII CĂ I S-A DAT CHIP UMAN. POATE CĂ AR FI FOST MAI ÎNŢELEPT SĂ I-A CHIPUL ŞI CONSTRUCŢIA UNUI ŞARPE DE EXEMPLU. La talentul lui de a păcăli oamenii ,de a-i înşela cu promisiuni mincinoase nu ar putea fi decât un astfel de exemplar şi veninos pe deasupra. PTR CONSTANŢA: DOSAR NR 4251/P/2013....în vederea efectuării de cercetări faţă de RĂITARU IONUŢ DANIEL,CHIOROSI EMILIA, şi BURLAN ANTONICA sub asectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 314 COD PENAL 184 COD PENAL şi art. 37,38 din Legea 319/2006. ACESTA A FOST ŞI ESTE PENTRU MINE RĂITARU IONUŢ DANIEL administrator SC CORIFEU RO SRL cu adresă în MAMAIA CONSTANŢA şi BON APETIT ,BON BON, TG-JIU, MARE MOGUL MEDIA TV SUD cum este văzut de cei ce vor să-l vadă aşa, în aparenţă OM. MARIANA CONSTANTINESCU TG-JIU GORJ
  • vasile 28.06.2013 la ora 11:59 am
    Presiunea pe care o fac Condescu&Dian Popescu este foarte pe fata,,,pe fata celor cativa papusari precum Ramescu, Sandel (tobosarul),,,si altii de prin Gorj,,,ar fi mai bine sa isi pregateasca notitele fiindca nu petse mult timp acesti ciocoi locali vor fi nevoiti sa dea expliiacatii unor oameni care imbraca haina statului.....GORJUL ESTE PE PRIMUL LOC IN ROMANIA LA NR DE CONSTATARI DE FRAUDE ECONOMICE,,,,CELE MAI MULT SUNT IN ZONA MINERITULUI Se stie,,,,,veti merge la puscarie !
  • gorjanul 28.06.2013 la ora 18:00 pm
    Narcis , tu nu esti normal , esti GENIAL . Felicitari inca o data , ai o mare calitate , aceea de a fi impartial . Un profesionist adevarat . Probabil te ajuta mult si pregatirea de la fostul loc de munca dar in primul rand te ajuta calitatea de om si cei 7 ani de acasa . Continua munca inceputa la GorjNews .
  • pigui i 28.06.2013 la ora 23:15 pm
    d l pigui ionut de la prevenire cum mai faci tu prevenire cind tu esti un infractor trimis in judecata pt omor din culpa.ai putea sa te angajezi sa dai la stritii lui tactu caragea sau sa i aduci zilnic osanale la ziar la varu tu la exclusiv. d zeu va aranjeaza pe toti. cum ai reusit sa fii inculpat desii ti a promit taticu caragea ca te scapa de dosar ce pe filip
  • Floricel 30.06.2013 la ora 11:46 am
    rusine presei locale aservite unui corupt incult si needucat pe nume Viorel Caragea! aceste individ este reprezentantul de varf al coruptiei si incompetentei. lipsa lui de educatie a fost compensata prin nesimtire si tupeul de a subjuga un judet intreg.
  • Floricel 30.06.2013 la ora 11:50 am
    ati uitat domnilor din presa locala sa prezentati obiectiv o informare a cetateanului. daca tot il ridicati in slavi pe coruptul si incompetentul din fruntea unei institutii trebuia spus si cum respecta el legea. nu uitati ca Viorel Caragea este si un mare evazionist. a pagubit statul prin firma Etalon cu aproape 2 miliarde de lei. dupa ce a jegmanit statul prin contracte cu bani publici prin interpusi nu si-a platit datoriile la stat si a lichidat firma. daca respecta legea lichidatorul trebuie sa atraga si raspunderea administratotului firmei. si atunci mai vorbim de Caragea care este reprezentantul legii in Gorj cand el este un corupt si evazionist.
  • Floricel 30.06.2013 la ora 11:52 am
    Viorele, daca tot ai inceput cu fapte de coruptie pe o straduta dintr-un cartier, mai treci pe acolo si completeaza cutiile cu branza ca ti-a transmis pe cel care l-ai slugarit ca sau golit cutiile. si daca tot te-a tinut in brate in functie, macar treci si umple-i in continuare camara. rusine sa va fie domnilor decidenticare tineti in functie un corupt si incompetent.
  • Cascarache 30.06.2013 la ora 11:54 am
    Caragea, fa-ti timp sa le mai faci gratarul unor oameni politici care te-au laudat ca esti cea mai buna sluga la pus si aranjat mese. tine aproape chiar daca unii nu mai sunt la butoane!
  • Radu Stroe 01.07.2013 la ora 11:53 am
    Nu va mai faceti atatea probleme cu Caragea! Banii stransi de el in ultimele 2 saptamani au ajuns la cine trebuie. Sarcina era cel mai suparat dintre cotizanti. Numai cotizatia lui s-a ridicat la 300.000 de euro. In total s-au strans 500.000 de euro care ieri au fost inmanati persoanei de contact de la Bucuresti. Caragea a fost asigurat ca va ramane inspector-sef pana la pensie. Duminica dimineata, la el in birou, a fost asigurat si de catre Pigui Ionut, varul ziaristului Cosmin Pigui, ca o mare parte din presa gorjeana ii va acorda sprijinul dupa reconfirmarea ca inspector-sef. Din aceasta cauza, politistul Pigui (cel care a facut accidentul in care si-a pierdut viata comisarul sef Potcovaru Aurel) a fost trimis la un curs de manager de proiect, drept rasplata pentru loialitatea lui si a varului sau. Tot ieri dimineata, Caragea urla catre Feteanu ca s-a saturat de Birau, seful Politiei Targu Jiu, si de Tatomir, seful Serviciului Rutier. O fi dat startul pentru reformarea sistemului?
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *