Trecând peste durerile acute pe care le resimte în coatele domniei sale față de ceea ce se întâmplă în acest județ, prefectul s-a prefăcut joia trecută – cu presa de față – că-l interesează soarta drumului Rovinari – Târgu Jiu – Sadu, a cărui modernizare a început, pe hârtie, acum 6 ani. Fiindu-i confortabil să se înconjoare de „specialiști” de nivelul domniei sale, Teodorescu l-a recuperat pe Ion Tudor de pe traseul Securitate – Poliție Locală – Avocatură – Garda de Mediu și l-a pus șef la Secția de Drumuri Naționale. O asemenea aberație putea să-i fie trecută cu vederea lui Teodorescu doar dacă restul bărbaților Gorjului erau plecați pe front, și mai rămăseseră în zonă doar el și Tudor. Stăpânul și sluga.
Pozând în prefectu’ intransigent, l-a întrebat pe Tudor de ce nu încep lucrările de modernizare a drumului respectiv. Tudor a dat un răspuns ambiguu, de om care nu se pricepe la nimic și care nu poate manageria nimic. Se aude, totuși, foarte clar, glăsciorul lui cum spune așa: „Ridicarea topo s-a terminat, deci din punctul acesta de vedere nu mai este nicio problemă”. Dovada, aici, în primul fișier audio.
La șase zile distanță, adică ieri, o ziaristă l-a întrebat pe Tudor același lucru: de ce nu încep lucrările? Știți ce a răspuns? Că „mai au câteva modificări de ridicări topo” (!!!)
[youtube]3ktKkiYCuXo[/youtube]
Deci, Tudor a spus joi că ridicările topo erau gata, iar marți, peste șase zile, Tudor a zis că ridicările topo nu mai sunt gata și că se lucrează, în continuare, la ele! Acesta este nivelul de impostură, minciună, nesimțire și iresponsabilitate girat de prefectul Teodorescu astăzi, în instituțiile publice ale județului Gorj.
Trebuie ramarcat, totuși, că plimbându-se prin atâtea instituții, toate de stat, Tudor a învățat cuvinte specifice, paradoxal, managementului din companiile private. Ca să arate cât e de intelectual în capul lui de fost șef al polițiștilor locali, când ziarista a intrat în vorbă cu el, i-a răspuns, prețios, că fix în clipa aia se afla, împreună cu reprezentanții firmei spaniole, în „ședința săptămânală de progres”. Ce progres, Neică? Progresul gropilor din asfalt, de la adânc spre foarte adânc? De la o minciună la alta?
Tot joia trecută, Tudor a decretat, și prefectul s-a declarat de acord, că luni, adică acum două zile, va demara rezilierea contractului cu firma spaniolă, în situația în care nu va demara lucrările. Tudor a spus exact așa: „Dacă nici săptămâna viitoare, luni, nu sunt pregătiți să înceapă, vom face procedurile care sunt…”. Dovada, aici, în al treilea fișier audio. Și Tudor, și Teodorescu au uitat, de joi până luni, de angajamentul lor public. Lucrările n-au început, dar nici vorbă să se rezilieze contractul! Prin urmare, între ce molfăie prefectul jduețului Gorj și ce clevetesc babele pe marginea șanțului, pe la țară, nu e absolut nicio diferență.
În ediția de azi a cotidianului „Gorjeanul”, Tudor mai scăpat un porumbel: nici săptămâna viitoare nu e sigur că apar utilajele firmei spaniole în Gorj! Atunci, cum rămâne cu articolele pupincuriste în care era jelit Călinoiu, în a doua zi de după Paște, pe motiv că-i rămăsese pulpa de miel în gât de grija acestui drum? Imaginați-vă cât de iresponsabil trebuie să fie, ca președinte de Consiliu Județean, Ion Călinoiu, din moment ce a declarat, cu peste o lună în urmă că utilajele spaniolilor erau pe drum și trebuiau să sosească dintr-o clipă în alta.
… l-ar demite, urgent, pe Tudor și ar cere chiar astăzi să fie analizate pe fond cauzele și factorii responsabili de tergiversarea demarării lucrărilor de modernizare a DN 66. Dar, cum Teodorescu n-are de niciunele, ne mai închinăm o dată cu stânga și ne continuăm exercițiul de supraviețuire.