Condescu şi Pustai, dezamăgiţi de prestaţia pandurilor din meciul cu Steaua
Condescu şi Pustai, dezamăgiţi de prestaţia pandurilor din meciul cu Steaua
Fotbal8 mai 2013

După înfrângearea de etapa trecută, 0-2 cu Steaua pe Arena Naţională, conducerea Pandurilor s-a arătat dezamagită, şi nu atât de rezultat, cât de evoluţia fotbaliştilor gorjeni în faţa noii campioane a României. Elevii lui Pustai au făcut o partidă slabă, evoluând ca o echipă mică, temătoare, din partea inferioară a clasamentului.

Marin Condescu, preşedintele clubului, le promisese jucătorilor că îi va premia în cazul unei victorii în faţa Stelei, ba mai mult, valoarea primelor ar fi fost stabilită de jucători. „Victoria Stelei nu poate fi pusă la îndoială. N-am arătat niciun fel de voinţă…Eu cred că am o mare parte din vină şi-mi asum lucrul ăsta. M-au întrebat înainte de meci pe ce primă se joacă şi le-am spus că bateţi şi cereţi cât vreţi. Le dădeam cât voiau ei. Aşa verificam şi simţul măsurii şi le dădeam şi un imbold în plus. Dacă nu era Mingote, era 4-0, 5-0, era mai clar. 500 de euro punctul pentru locul 2 e puţin pentru ei, acum le-am zis că le dau cât vor. Nu dăm bani mulţi, dar îi dăm la timp. Salariile nu sunt mari, nici primele, jucăm pe 500 de euro punctul, dar acum le-am zis jucaţi pe cât vreţi voi. Mi-aş fi dorit foarte mult să batem Steaua”, a declarat Condescu.
Şi antrenorul echipei, Cristi Pustai a fost dezamăgit de evoluţia elevilor săi: ”  Am început foarte slab, ca o echipă mică, timorată de forţa adversarului. Nu trebuia să-i respectăm aşa tare. După ce i-am certat în vestiar la pauză, au ieşit altfel de la cabine. Dacă am fi jucat tot meciul ca în repriza a doua, era altceva. Atât am putut, e normal să-l trecem la capitolul istorie, din înfrângeri înveţi cel mai mult. Le-am spus jucătorilor să ridice capul şi să coboare nările, dar unii n-au înţeles”, a spus tehnicianul.
Pustai a ţinut totuşi să sublinieze şi aspectele pozitive, declarând că echipa este una valoroasă, iar stituaţia în care se află echipa în acest final de sezon este una demnă de laude, mai ales pentru fotbalul gorjean. ” Avem valoare, nu am ajuns întâmplător pe locul 2, mai sunt 5 etape. Pentru Târgu Jiu, pentru Pandurii, e o realizare că am ajuns cu 6 etape înainte de final să jucăm derby-ul campionatului. Să sperăm că vom face cât mai multe puncte până la final şi să aducem bucurie în Gorj.”
Următoarea partidă a pandurilor este cea din cadrul etapei numărul 30 a Ligii 1, împotriva celor de la Viitorul Constanţa. Meciul se va disputa joi, 9 mai, pe stadionul „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, de la ora 21.30.
Detalii, aici.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *