Acest text este o încercare de analiză în jurul unor adevăruri simple, intuite în legătură cu europarlamentarul român Monica Macovei, în timpul conferinței internaționale, organizate la Parlamentul European în 10 aprilie 2013. Observațiile ce urmează nu sunt științifice, ci doar intuitive și, eventual, originale, având intenția de a inventaria acele calități pe care europarlamentarul Macovei le probează și sunt relevante interesului național. Acest demers este unul al firescului reparatoriu – cred că, dincolo de mesajul negativ, bine jucat de o parte a media, folosindu-se împotriva Monicăi Macovei faptul că se află, principial, de aceeași parte a baricadei cu un președinte nepopular, trebuie să evităm, înțelept, limitarea de a nu recunoaște multiplele calități ale europarlamentarului Macovei ce pot fi folosite în interesul României; nu e altceva decât o limitare autoimpusă a rămâne la nivelul superficialelor etichetări și să ratăm esența ce poate avea efecte pragmatice pozitive pentru o țară ce are nevoie să cuantifice fiecare plus pentru a recupera decalajele.

Ce știam, ce nu știam și ce nu mă interesează în legătură cu Monica Macovei

Ce știam, pornind de la imaginea pe care, fie Monica Macovei, aleatoriu, și-a creat-o/ fie i-a creat-o mass-media din România, a fost că ar fi „manipulat”- o pe Viviane Reding vara trecută, că este băsistă și „manipuleaza” Bruxelles-ul, că a impus un cod de etică în PD-L (pentru care ”vameșul” Blaga încă o ”taxează”), sau că a fost/este „procuror comunist” și face parte dintr-un grup al „reformiștilor” din politica românească, neasumat nici măcar de grupul politic de care aparține. Nu e surprinzător, în condițiile în care lipsa de criterii sau repere în România este atât de cruntă încât rămânem ”conservatori” (a se citi cripto-comuniști, corupți și neeuropeni/anti-europeni). Oare, în România cripto-comunistă (adică România prezentului), nu tocmai oamenii care vor progresul sunt cei mai vulnerabili?
Ce nu știam, cum „sticla” ecranului TV nu a captat, era firescul Monicăi Macovei, imediat-constatabil, când o întâlnești în persoană. Este un firesc ce exprimă o eleganță neextravagantă (căreia i-aș contrapune eleganța stridentă a doi alți europarlamentari, pe care i-am văzut, în persoană, la Bruxelles – Adrian Severin și Petru Luhan), o simplitate nedisimulată (ce redă o subtilă complexitate de profunzime) și, mai ales, o onestitate de om ce a mers la Bruxelles pentru a-și servi țara (și nu pentru a-și crea alibiuri, imunități, etc.). Acestea nu le-am văzut public, pentru că – nu-i așa? – noi am fost educați că trebuie să luptăm împotriva lui Băsescu, chiar până la isterismul de a nu mai percepe adevărul simplu, direct, despre unii oameni, posibil chiar ”de treabă”…
Ce nu mă interesează este mare parte din portretul făcut de Karl Peter Schwarz, în Frankfurter Allgemeine Zeitung, prezentând-o pe Monica Macovei drept principalul instrument al luptei anti-corupție din România; acest aspect nu doresc să-l abordez, tocmai pentru că, fiind atât de mulți penali în politica românească, nu vreau să se creadă că observațiile mele din acest text au vreo miză, în legătură cu vreunul dintre polii politici, ce se bat pe justiție. Desigur, justiția este neaservită politic în România, iar corupția, nepolitizată… Ce încerc să fac aici este să privesc, dincolo de acțiunile și interpretările celor făcute sau nefăcute, încă, de Monica Macovei, în a priori-ul de personalitate, ce le precede, le justifică și le face posibile.
În acest sens, perspectiva lui K.P. Schwarz are acuratețe, doar în ceea ce privește folosirea sintagmei ”româncă de treabă”; în rest, ratează tocmai discreția, simplitatea și onestitatea, calități de esență, în sens european, ale Monicăi Macovei. Contrar opiniilor lui K.P. Schwarz, nu cred că Băsescu a învins la referendum grație acesteia (ci doar nu a pierdut, datorită amatorismului și precipitării imatur – disperate a celor din USL); așijderea, nu cred că europarlamentarul român are un ”mare” capital politic, deoarece este atipică și ininteligibilă pentru grosul populației mâncătoare de mici, din România, tocmai de aceea extrem de interesantă.
Într-un context, precum cel actual, pentru Monica Macovei este un dezavantaj si o generozitate a ne reprezenta la Bruxelles, dat fiind că, needucați cum suntem, o obligăm a fi alibiul nemeritat-pozitiv al unei Românii (doar) presupus-europene. Progresul din ultimii 23 de ani este invers proporțional cu nivelul de europenism probat de Monica Macovei. Iar acest aspect mi-a devenit evident la Bruxelles, observând interacționările europarlamentarului român cu colegii din PE, dar și cu staff-ul domniei-sale. Macovei este tratată, acolo, în izvorul principiilor europene, cu aceeași eleganță pe care o arată alților săi, vechi Europeni, ceea ce este o recunoaștere, din partea acestora, a însăși esenței sale profund-europene, cu toate că reprezintă un popor cu reflexe neeuropene și, deseori, anti-europene.

De la Luhan, Severin, sau Anghel la Monica Macovei… delimitări banale, dar semnificative

Într-un Parlament European, populat cu români Vadimi, Gigi, Luhani și Severini, Monica Macovei se distinge printr-un rafinament al unei eleganțe neextravagante, dar simple, în sensul unei complexități autentice, o complexitate adecvată maturității europene. Pentru a înțelege mai bine ideea, aleg să aduc discuția într-un banal eficient, pentru a face evidente tușele. Ca atare, ii voi contrapune Monicăi Macovei niște colegi de-ai Domniei-sale folosind, drept criteriu, eleganța, văzută ca și concept exterior.
De exemplu, e de ajuns să-l privești pe colorist – inoubliabilul – la nivel de penetrare vizuală – domn Luhan de la PD-L. Un băiat ”frumos și sănătos”, ai putea medita, cunoscându-l… Ca atare, cred că va fi susținut de PD-L pentru încă un mandat, fiind atât de disciplinat și elegant; aproape aș fi dispus să pariez că plătește ”vameșului” Blaga și ”cotizația”, desigur, acea ”cotizație” care ”trebuie”. Persista o intrebare – dincolo de opțiunile diverșilor căprari – este Luhan îndeajuns de european, încât să poată servi interesul national, suprapartinic, la Bruxelles, promovând un filon românesc de esență europeană, așa cum reușește Macovei?
Nu aș vrea să fiu ”nedrept” doar față de dl. Luhan, așa că mai iau un exemplu – partenerul meu de zbor, Dl. Adrian Severin (un politician pe care, înainte să devină și ”consultant”, îl chiar admiram, pe baza celor văzute în mass-media). La prima vedere, mi-a sărit în ochi o evidentă eleganță a europarlamentarului PSD, complementată de o lentoare de „om greu”, inflexibil, conectat (toate, calități excelente pentru un ”consultant”)…
Eleganța evidentă a Domniei – sale, dl. Severin a simțit necesar a o împăuna, din trufie românească, cu un ceas foarte scump și niște ciorapi cu logo de brand, ca pentru oamenii de valoare, ce ”sunt puțini în România” (vorba amicului Ovidiu Vanghele, care-l cita pe ”monumentalul” domn Cocoș, ”consortul” Udrei). Ciorapii cu logo, ceasul cu personalitate și atitudinea d-lui Severin își strigau, cu subtilitate agresivă și nevocală, monologul mut intenționat de consultantul superior: ”suntem reprezentări involuntare ale unui consultant bogat al PE”, care, ”de la înălțimea business-class-ului la avion, pentru care plătesc românii (n.n. care dau pe o pereche de jeans stridenți, cât plătește, probabil, dl. Severin pe un ciorap cu logo), ”face tot ce poate să convingă de faptul că este printre oamenii de valoare ai unei țări pe care o sfidează” . Fiind răutăcios, am simțit că, într-adevăr, oamenii de valoare, ca Severin, ”e” puțini și trebuie să-i apreciem la adevărata valoare – aceea a trimiterii, direct în … istorie. Eu am făcut-o în precedentele… în mod complet nedeontologic…
După interacțiunea vizuală cu cei doi, am petrecut, în prezența europarlamentarului Monica Macovei, aproximativ 6-7 ore, de-a lungul vizitei la Bruxelles, în contextul conferinței pe jurnalism de investigație; în tot acest răstimp, nu mi-au sărit în ochi elemente de vestimentație cu logo-uri de brand, nici coloristici agresive și nici privirea tulbure specifică învățătoarelor ”varanice”, martire revoluționare resemnificate… Și totuși, Macovei își trăiește propria revoluție, una lucidă, discretă, insesizabilă de televiziuni biasate, dar eficientă la nivelul impactului asupra europenismului de tip românesc, ce devine credibil la Bruxelles. Revoluția Monicăi Macovei nu este una cu efecte pragmatice – ca atare, probabil va pierde, până la final – însă este una onestă, simplă, complet neipocrită, iar aceste caracteristici sunt profund europene.
Reversul revoluției, în concepție românească, este kitsch-ul învățătoarei Anghel, care rămâne grețos de specifică tipului de Educație ce a rezultat în urma reformelor Marga-Andronescu. Nu spun că un europarlamentar nu trebuie să se îmbrace extravagant, ci spun doar că nu e suficient; a fi europarlamentar presupune, dincolo de a face pe interesantul și a fi european la nivel de eleganță de suprafață, a fi european la nivel de substanță. A te revolta în numele binelui nu înseamnă că trebuie să faci o grevă a foamei marketată elegant, ci, mai ales, a fi elegant, la modul european, ratând marketarea. Acest fapt pozitiv pentru români etse ratat, la nivel de marketare egoistă, de reprezentantul nostru în PE, Monica Macovei.

Monica Macovei,  pe holurile Parlamentului European

Complet diferită față de cei pe care i-am prezentat mai sus, Monica Macovei mi-a apărut ca un om simplu, modest, purtând un costum decent, negru, complet oubliabil, dar cu o privire de o bunătate și o candoare ce trădau o căldură serioasă, sinceră, inoubliabilă. Poate că exprimau aceste atitudini acea calitate surprinsă de Karl Peter Schwarz – „o româncă de treabă”, sau poate nu. Eu aș privi aceste ansambluri conceptuale ca fiind elemente ale acelei eleganțe neextravagante, menționată anterior, o eleganță de tip european, încă fără înțeles românului naiv, manipulabil, majoritar, la modul oier, și isteț, când vine vorba doar de bancuri.
Totuși, la Bruxelles, sensul reprezentării nu-l dau bancurile (la care sigur Vadimii, Luhani sau Gigii sunt campioni), ci această eleganță discretă, de tip Macovei, este cea care seduce și transformă o țară, din simbol al ratării perpetue, în posibil partener european; prin contrapunere, a propos de reprezentare, am auzit pe străzile Bruxelles-ului indivizi zgomotoși, pe celularele lor scumpe si snoabe – toți acești zgomotoși inutili sunt concetățenii Monicăi Macovei. Surprinde pe cineva? Pariez că și ei ”știe” bancuri ”de bancuri”, dar oare smulg vreun zâmbet figurilor inflexibile și mature ale europenilor? Prin contrast, directorul OLAF, Giovanni Kessler, a arătat o dispoziție excelentă în conferința organizată de Monica Macovei. Și totuși, nimeni nu spunea bancuri… Intrigant, nu? Cum reuseste Monica Macovei sa fie atat de românească si de neromânească/europeană, în același timp?! Această tipologie, ce sparge agresiv constituția noastră de români fără șansă, este cea necesară, la modul pragmatic, în PE. Dar vor deveni românii neaoși – filosofi recunoscuți ai bancurilor fără umor rafinat – conștienți că nu impostorii sunt admirați în Europa veche, elegantă, scorțoasă și precisă?!
Am vazut si belgieni care, spre deosebire de românii stridenți de pe străzile lor, erau simpli, erau discreți, eleganți, neagresivi și plini de candoare în zâmbet; probabil că erau Europeni, iar Monica Macovei părea să treacă indistinctă printre ei, cu costumul său office-like, simplu, cu zâmbetul discret și atitudinea nevexantă. Singurul zgomot pe care l-am auzit, dar fără să deranjeze pe cineva, a fost cel trădat de vizualizarea, fără sonor, a pașilor acesteia, fugind, pe coridoarele Parlamentului European, la finalul conferinței, spre o ședință a PE.
Era o fugă simplă, discretă, onestă, a unui om care pare a valoriza – dincolo de severinenele imprimeuri de brand ale șosetelor – reprezentarea unei țări cu imagine nefericită, la nivelul capitalei birocratice a Europei. Este o generozitate serioasă, pe care Monica Macovei o arată nouă, zgomotoșilor, motiv pentru care, cu satisfacție grobiană, o vom taxa nevotând-o la europarlamentare anul viitor.

Are rost lupta cu morile de vânt?

Și atunci, de ce să nu mă întreb – ce rost are să se lupte cu morile de vânt, nu doar Monica Macovei, ci oricare dintre românii cu ambiții europene?? Adevărul în democrație este dat de majoritate, iar, în România Educației trântite la pământ de alde Marga și Andronescu, victoria este a acelor români ai micilor și ai bancurilor proaste, ce îi justifică în a behăi și râgâi zgomotos la celularele de fițe, pe străzile Europei elegante și discrete. Împreună cu aceștia trebuie să ne dorim a fi reprezentați, la Bruxelles, de Luhan (în costumul său albastru, asortat unei cravate verzi stridente), de Adrian Severin (pe care-l plătim să dea consultanță și să facă lobby, în interes privat, în timpul job-ului de europarlamentar) sau de Vadim (amant fatal și tovarăș de joacă al Zăvorancelor pe la Capatos TV)?
În raport cu aceștia, Macovei este simplă, la modul onest: doar o doamnă firavă, atentă la fiecare gest, luând în serios faptul că trebuie să reprezinte cât mai bine o țară inutilă, în care, probabil, votanții cei mai activi sunt niște șmecheri ce-și supralicitează inteligența iluzorie. Cu toate acestea, un european scorțos, la modul birocrat (Kessler), a zâmbit, impresionat de munca Monicăi Macovei, deși nu părea să fi servit mici vreodată, în viața sa. Cred că nici bancurile nu-i plac, iar apetența pentru smecheria românească nu pare să o deguste; atunci ce-l determină să trateze cu o evidentă considerație inițiativa unui europarlamentar ce reprezintă un popor ignorant?!
Si mai e ceva ce nu inteleg: de ce vrea Monica Macovei sa ne reprezinte/să ne facă bine, cu forța? Nu am auzit să aibă vreun dosar penal, nu am auzit să-și angajeze rudele prin Ministerul Educatiei, precum învățătoarea – „martir” Anghel… What in God’s name is wrong with her?!- am putea să ne întrebăm, într-o limbă înțeleasă și de instituțiile europene…
Poate ne lămurește vreun Kessler cum se întâmplă de-i ”manipulează” Macovei asta împotriva noastră, a românului adevărat și manelist, lipsit de complexul indoielii… Doar așa ne lămurim semi-imbecil ce e în neregulă cu o doamnă simplă, onestă, neextravagantă, ce – în mod nefericit – face parte din același partid cu Senor Luhan (care nu pare a ști să trimită e-mail-uri lui Barroso, deci e român patriot). Ca atare, ar fi chiar păcat ca PD-L să nu-l propulseze, drept partener trendy pentru Luhan, în locul prea-europenei Macovei, pe Silviu Prigoană cel nespălat – vorba rafinatei sale foste consoarte consumatoare de mici – de pe căruciorul său mobil și biped direct în PE; sau poate pe vreunul dintre urmașii săi – Honorius, Primus, Optimus, whatever. O sti el, Capatos, ceva…Totul e să o eliminăm ritualic pe „obraznica” de Monica; femeia asta ne „sfidează”, cu fiecare inflexiune a discreției sale europene! E anti-națională! Oare ”nea Gigi” sau Meme n-or vrea ei să meargă europarlamentari? Ca atare, sunt absolut curios și interesat de ce-ar răspunde Monica Macovei la întrebarea mea: mai are vreun rost?!

Dacă va candida din nou la PE, Monica Macovei va convinge că ”da, chiar mai are rost!”

Dacă acest lucru se va întâmpla, atunci, coerent cu cele observate de mine, va duce lupta până la capăt, ca și când ar avea rost, deși e posibil să fie doar un strop aruncat, fără șansă, într-un ocean. Victoria va fi mică, însă ar produce un plus, necesar unei țări cu atâtea minusuri, precum România. Acest plus ar fi diferența dintre râmele istorice, care am fost de atâtea decenii, și încercarea demnității, cu ambiție bipedă. Însă, dacă va candida, Monica Macovei va rămâne coerentă acelui a priori propriu, de care vorbeam mai sus și care trebuie să o justifice, chiar dacă nu va exista un efect real, concret, chiar dacă lupta nu va fi eficientă, la nivel personal (precum în cazul ”revoluționarei” Anghel).
Tocmai în numele pragmatismului, ca orice om vanitos ce activează în presă, nu pot să nu observ că mesajul public al Monicăi Macovei nu a fost transmis cu precizia necesară redării celor surprinse de subsemnatul mai sus. Staff-ul Monicăi Macovei este coerent cu imaginea onestității, bunei-credințe, a eleganței, discreției și rafinamentului acesteia; lipsește din cadru un comunicator incoerent cu Macovei și oamenii acesteia, dar capabil să aibă reacție precisă, dură la o posibilă presă adversă. Are nevoie de un ”buldog” contrastant cu ceilalți din staff și care să spargă regulile, în așa fel încât mesajul european al Monicăi Macovei să fie la fel de inteligibil și penetrant, la nivelul maselor din România, pe cât este la Bruxelles. Opinia mea este că mesajul pe care-l poartă Monica Macovei este cel necesar României, în caz că ne propunem să fim europeni; Macovei este, prin fiecare gest, prin fiecare exprimare, românul ce revarsă europenism la PE, de aceea e tratată ca egal al acestora, de aceea Kessler, de exemplu, e numai zâmbete, deși nu i se spun bancuri, sau tocmai pentru că nu i se spun bancuri. Mai trebuie ca și noi, ceilalți, râmele cu ambiții de bipedism, să reușim să pricepem.
Între a priori-ul de substanță a personalității Monicăi Macovei și rezultatele gândurilor și actelor sale există coerență, o coerență a bunei-intenții, a bunei-credințe; consider că este pragmatic a folosi această doamnă percepută la Bruxelles drept ”românul european” în demersurile noastre europeniste, și pe viitor. Însă în războiul comunicării, imaginea nu se creează doar pasiv, prin reflectare, ci și activ prin prezentarea acesteia, la modul precis și fără complexe.
Ar fi o prostie imensă a persista în gândirea imbecilă impusă prin media, conform căreia toți oamenii asumați de Președinte sunt băsiști și, deci, la fel de eșuați ca acesta, care, aflându-se pe sfârșit de mandat este, oarecum, ”a lame duck”. Este, iarăși, o prostie a neglija interesul național, când vine vorba de a ignora plusul pe care Macovei îl aduce în PE, doar pentru că este din PD-L. România are nevoie să se ridice deasupra acestor percepții imature, ce surprind înregimentări defetiste. Cert este că oameni precum Monica Macovei au nevoie de un marketing mult mai bun și trebuie să și-l facă singuri. De multe ori onestitatea simplă a oamenilor buni se pierde în valurile răului, iar România pierde, în acest fel, de aproape 25 de ani… Păstrând tonul pozitiv, cred că, uneori, pentru a-și promova mesajul european la nivel de România, ar fi pragmatic să aibă dezinvoltura (nu o detaliez/apreciez) lui Luhan. ”Suceveanul nostru” este demn a fi studiat, până la urmă – uneori umbra și lumina acoperă același gol.

În loc de încheiere…

Aceste opinii nu sunt exprimate pentru a servi d-nei Macovei, sau pentru a o gratula, ci doar pentru că am credința că surprind niște aspecte de interes public, asupra cărora nu s-a insistat până acum și poate fi relevant a o face.  Mai ales pentru că oameni ca Macovei, Funeriu, Cristian Preda, care au pasiunea de a fi europeni în România/când reprezintă România, sunt deseori sacrificați de personaje politicianiste, precum Băsescu și alții, în numele compromisului politic.
Înregimentările de partid – grupuri corupte, la modul general – au un profund efect negativ: de dragul insignifiantelor bătălii între corupți, se sacrifică pesonaje care pot servi interesul național la un nivel și un mod atât de european, încât e păcat să ratăm această idee bună.
În acest sens, poate ar fi bine a distinge între politicienii – europarlamentari și politicienii interni, de partid; iar acest lucru poate fi o strategie de partid, în interes național… Asta doar dacă președinții de partid au în minte și altceva, în afară de cumetrii sau căprărisme.