Teodorescu face pe prostul sau chiar e
Teodorescu face pe prostul sau chiar e
Investigatii8 martie 2013

Prefectul și cei șapte juriști ai săi continuă să încalce legea și să ofere înalta lor protecție membrilor lotului Turcinești

Deși legea obligă orice primar să includă, ca invitat, un reprezentant al Inspectoratului General de Stat pentru Investiții și Construcții (IGSIC) în toate comisiile de recepționare a investițiilor publice, primarul Gogălniceanu Vasile „a uitat” acest aspect, nereușind nici la a treia tentativă să constituie legal o comisie de recepționare a alimentării cu apă din Tucinești.

Teodorescu execută întocmai și la timp ordinele PSD-ului

De neînțeles este poziția prefectului Radu Teodorescu, jurist de formație, care, potrivit unor surse, i-a constrâns pe toți cei șapte juriști ai Prefecturii să semneze documente oficiale care atestă, în fals, că actele administrative emise, recent, de Gogălniceanu, cu încălcarea legii, sunt perfect legale. Până acum aceste hârtii erau semnate doar de șeful juriștilor, Liviu Diaconescu, care, odată cu acest scandal, beneficiază de o reputație suficient de bună, ca jurist, încât să se apuce să crească oi, capre, porci sau orice-l pasionează pe el.
Este un demers disperat al lui Teodorescu, care încearcă să spoiască, astfel, noile fapte penale săvârșite în scandalul alimentării cu apă de la Turcinești, cu o aparență de legalitate. Orice jurist debutant știe că Gogălniceanu poate include, în acest moment, un reprezentant al IGSIC în comisia de recepție doar dacă admite că este constituită ilegal și și-o revocă pentru a emite alta, nouă, ce-a de-a patra!!!, cu respectarea legii.
Mai mult, este evident că legislația în vigoare obligă ca reprezentantul IGSIC să participe la lucrările comisiei de recepționare, pe toată durata lor. Practic, pe 18 martie, comisia de recepție constituită ilegal, dar validată ca legală de Teodorescu, ca răspuns la comenzile venite dintre sânii propriului partid, se reunește pentru a verifica dacă constructorul a remediat deficiențele identificate într-o manieră cel puțin batjocoritoare, adică lipsa a 6 – 7 țigle și a unui capac de canal. Deși apa e oprită și în acest moment, autoritățile susțin că instalația se va repara după ce va fi completată cu 6 – 7 țigle și un capac de canal.
Poate n-ar strica ca legiuitorul să introducă și o testare psihiatrică a membrilor comisiilor de recepție.

Prefectul face pe prostul sau chiar e?!

Deși jurist de formație, Teodorescu dovedește și o mare doză de prostie, întrucât i-a cerut recent primarului Gogălniceanu, în scris, ca la reunirea din 18 martie a comisiei de recepție să invite și un reprezentant al IGSIC.
O altă dovadă de prostie decantată, cu evidente valențe penale, a prefectului de Gorj, o regăsim într-un alt document oficial semnat de Teodorescu, în care-i cere lui Gogălniceanu ca, la reunirea din 18 martie, comisia de recepție să discute despre sentința executorie a Curții de Apel Craiova, care obligă la refacerea puțului aferent alimentării cu apă. Cererea infantilă a prefectului încalcă, din nou, legislația în vigoare, pentru simplul fapt că cea de-a treia comisie de recepție s-a pronunțat, deja, în scris, asupra puțului, și l-a găsit impecabil, în ciuda sentinței executorii a Curții de Apel Craiova, care îl consacă ca inutilizabil în actuala stare! Or prefectul cere acum comisie de recepție să diagnosticheze ceva ce a diagnosticat deja, într-o nouă tentativă de a asigura aparența de legalitate concursului de infracțiuni săvârșite la Turcinești, cu participația dovedită a prefectului și a celor șapte juriști ai săi.
Vom reveni cu o nouă investigație amplă asupra ultimelor ilegalități săvârșite în scandalul alimentării cu apă de la Turcinești.
Detalii puteți găsi și aici.
Notă: Mult timp am avut convingerea că, spre deosebire de grosul politicienilor din Gorj, Teodorescu este un om curat, ca trăsătură definitorie. Că deficitul de inteligență îl compensează cu un mimetism aplicat. Că preia în primul rând lucrurile bune de la autoritățile printre care se mișcă. Că se formează, ca om de stat, avându-l ca magistru pe Victor Ponta. Între amiciția mea cu Teodorescu și dorința mea de a duce la capăt, cu orice risc, ancheta serial privind apa de la Turcinești, alegerea mea este clară.
Poziția oficială a lui Teodorescu în scandalul de la Turcinești ne întoarce la un totalitarism mai periculos decât cel de pe vremea lui Mischie.  Pentru că în spatele lui Teodorescu e chiar primul-ministru. Rămâne de văzut dacă Ponta îl va repune pe linie pe Teodorescu sau va alege să deraieze odată cu el.
De altfel, dovedind că nu se deosebește cu nimic de Andrei, Rușeț, Caragea și alți oameni mici, Teodorescu și-a manifestat, deja, intenția, zilele trecute, de a cere unor instituții ale statului de drept lista finanțatorilor GORJNEWS. Probabil că a făcut-o deja. Mă rog, e de datoria lui, ca prefect iresponsabil, să supravegheze presa care n-are în program doar întrebări imbecile și osanale la adresa sa.
Faptul că deciziile ilegale ale prefectului sunt semnate, în premieră mondială, de toți cei șapte juriști ai prefectului (și cu prefectul jurist, opt), nu diluează nicicum răspunderea penală.

3 COMENTARII
  • gorjanul 09.03.2013 la ora 19:27 pm
    ,, Liviu Diaconescu, care, odată cu acest scandal, beneficiază de o reputație suficient de bună, ca jurist, încât să se apuce să crească oi, capre, porci sau orice-l pasionează pe el. '' Da dle Daju a-ti anticipat corect , Prefectul chiar se apuca sa creasca oi si capre impreuna cu Valentin mucenic si Purec Ion pe islazul comunal Borosteni din comuna Pestisani . Prefectul a dat ordin secretarei de la Primaria Pestisani sa semneze o porcarie de HCL prin care Consiliul Local Pestisani a facut cadou , gratuit o suprafata de 125 hectare de pasune pentru 49 de ani . Cine vrea sa afle amanunte sa sune la Gureanu Mariana [ tel 0761628236 ]. Asa ca ,,,,la capre baieti , la capre .
  • JustYce 10.03.2013 la ora 19:42 pm
    Trebuia sa va fi dat seama cat este de curat Teodorescu, cand a insotit la Bucuresti pe Liviu Andrei, ca sa-i gaseasca un locsor caldut, din ordinul cui? ! Chiar nu ati realizat ca legea se respecta de catre prosti, iar desteptii sar peste ? Presiunea este maxima in prefectura, ptr. ca cine nu executa ordinele, nu mai ia FB la evaluare...! Si pentru toata acesta tevatura, sufera cetatenii din Turcinesti si Rugi, care au vina ca au ales pe cine nu trebuia.
  • Lăudătorii mini-prefectului sunt l-a f 20.05.2013 la ora 7:55 am
    [...] lui Teodorescu sunt l-a fel ca el. Și pe [...]
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *