*LA NICHITA – Pe 13 decembrie 1983, aflat la Drobeta Turnu-Severin, Nichita Stănescu  – Poetul Necuvintelor – se grăbea să plece la îngeri, având vârsta de 50 de ani. Critica literară și publicul larg îl considerau drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română – „dumnezeiesc de frumoasă!” – Nichita Stănescu aparține poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960 – 1970. Cu privire la împrejurările morţii s-au făcut în acei ani multe speculaţii, toate pe şoptite. Îmi amintesc încă de un lucru ce l-am simţi atunci: trecerea dincolo a lui Nichita mi-a creat impresia că s-a dus un conducător de stat; iar eu, copil fiind, discutam (naiv!) atunci aşijderi morţii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. – Or, de-ar mai avea un băiat care să ne conducă!

*CADOUL – O expoziţie a membrilor filialei judeţene Gorj a Uniunii Artiştilor Plastici se poate vizita în această perioadă la galeriile de artă din Târgu-Jiu. Şi la prezenta expo de grup a artiştilor plastici gorjeni sunt expuse lucrări diverse – pictură, sculptură în lemn, sticlărie – potrivite tematicii. Încă un lucru ce trebuie menţionat aici: structura artistică gorjeană a UAP este una dintre cele mai active, rezistând restrângerilor financiare actuale.   

*CARTE FRUMOASĂ… – În Editura Institutului Naţional al Patrimoniul a apărut “Patrimoniul cultural creştin din Oltenia secolele XVII – XVIII”, ghid de bune practici destinat personalului monahal, autori: Florentina Udrea, Daniela Mihai, Dumitru Hortopan, Adriana Stroe. Cartea poate fi importantă, ca repertoriu al unor monumente istorice reprezentative şi drept îndrumar pentru administratorii lăcaşurilor religioase. Noi remarcăm grafica de excepţie şi bogatul material documentar, de cele mai multe ori în ilustraţii. “Mai bun ca Mateiiu Vodă n-au fost nici un domn” este zicerea unui anonim contemporan, ce are în ea mult adevăr. De altfel, pentru Oltenia, secolele respective rămân remarcabile – afirmă autorii – datorită eforturilor susţinute ale domnitorului Matei Basarab în ridicarea multor lăcaşuri de cult şi pentru întreţinerea altora. Paginile semnate de Dumitru Hortopan, directorul Muzeului “Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu cuprind “Oltenia. Repere spirituale şi etnografice”, din care aflăm, printre altele, că de la Constantin Brâncoveanu a pornit primul stil autentic românesc, ce a fost dus, de multe ori, până aproape de zilele noastre…

*PROMO – Pe http://www.youtube.com/watch?v=UMpJxQ8ZfSA a fost postat un promo de 15 minute al filmului “Calea Eroilor – Istoria unei capodopere” al scriitorului clujean Horia Muntenuş. Cu ocazia vizionării imediate, gorjeanul cel sincer s-ar putea bucura de interesul stârnit pe meleagurile transilvane în jurul unei realizări cinematografice, întru Brâncuşi, de excepţie. Context în care noi îi vom aminti că prietenul H.M. pare a fi pus la index de autorităţile noastre, ce nu se încumetă să-i organizeze o lansare la Târgu-Jiu a ultimului film-anchetă realizat vis-avis de operele marelui sculptor.

*A FOST OCTAVIAN GOGA OTRĂVIT ? – “Cetatea Culturală”, revistă de literatură, critică literară, istorie şi artă, seria a IV–a, an XIV, nr. 2 (100), noiembrie 2012, Cluj-Napoca, conţine un foarte incitant articol intitulat “Noi mărturii privind otrăvirea lui Octavian Goga”, semnat de dr. Dan Brudaşcu, redactor şef. Celor mai mulţi, tema le poate părea nouă, altora de-a dreptul hazardată, autorul menţionat însă susţine că a efectuat cercetări vreme de trei decenii, ajungând la concluzia că Poetului Oltului i-a fost administrată otravă din ordinul monarhului Carol al II-lea. Bineînţeles, în acelaşi timp au mai apărut şi alte ipoteze, care îndreaptă săgeata vinovăţiei către anumite cercuri răzbunătoare, oficial fiind vehiculată ideea potrivit căreia Octavian Goga ar fi murit, la 57 de ani, în deplinătatea forţelor sale fizice şi intelectuale, urmare unei aşa-zise congestii cerebrale. Ca dovadă a celor susţinute în materialul din revista amintită, este adusă o mărturie a lui  Rusalim Piscoi, care a lucrat – ajutor de birjar şi grădinar – la Ciucea şi l-a cunoscut bine pe Octavian Goga. În paginile scrise şi descoperite în anii din urmă, se povesteşte cum Rusalim Piscoi l-a aşteptat la gară pe importantul Poet şi, totodată, om politic al vremii, ce se întorcea din Austria, dintr-o misiune de parlamentar român, l-a dus cu trăsura la castelul de la Ciucea, unde, la scurt timp, i s-a făcut rău, în două zile plecând la ceruri. Concluzia medicilor de la patul bolanvului, chemaţi de urgenţă să-l îngrijească – mai relatează Rusalim Piscoi – a fost cel de… “otravă cu întârziere”. Cu siguranţă, în condiţiile performanţelor ştiinţifice de azi, acest lucru se poate afla încă, printr-o analiză a rămăşiţelor ! Revin aici la istoria noastră cea de toate zilele ce consemnează, inclusiv pe Wikipedia: “Octavian Goga a suferit un accident vascular cerebral cu hemiplegie la 5 mai 1938 în parcul conacului și a intrat în comă. A decedat după două zile, pe 7 mai 1938, la ora 14,15, la vârsta de 57 de ani. Regele Carol al II-lea a dispus să i se facă funeralii naționale care, datorită sărbătorii de 10 Mai, urmau să înceapă la 11 mai. Prin fața catafalcului din Ciucea, duminică 8 mai și luni 9 mai a continuat pelerinajul oamenilor care l-au iubit și i-au prețuit opera. Marți, 10 mai, trenul mortuar a pornit spre Bucureşti. Sicriul a fost așezat miercuri, 11 mai, în rotunda Ateneului, unde a stat până sămbătă14 mai, când s-au desfășurat funeraliile naționale. Conform dorinței sale menționate în testament nu s-au rostit cuvântări iar pe corpul neînsuflețit a fost depusă o zvastică nazistă. Goga a fost înmormântat la București, la cimitirul Bellu. Ulterior, trupul poetului a fost reînhumat la conacul său de la Ciucea, conform dorinței acestuia.”

*“DUMNEZEU NU NE JUDECĂ DUPĂ GÂNDURI” – “Hyperion”, revistă de cultură, anul 30, numărul 7-8-9/2012, ce apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România, publică interviul luat de Andra Rotaru poetului craiovean Nicolae Coande –  “Poezia poate fi adesea ceea ce nu ai vrea deloc să scrii”. La o atentă citire, tresărim şi noi ca atinşi cu o nuia de alun: “A.R.: Are Dumnezeu „darul de a umili”, un altul în zona poetică, un altul în viaţa de toate zilele? Care e sensul lipsei lui „Dumnezeu de-acasă”? N.C.: În zona poetică, posibil (te pui cu Creatorul absolut?), în viaţa de toate zilele – mă îndoiesc. Nu afirm însă, aşa cum spun unii, că Dumnezeu ar fi „gelos” pe creatorii cei mai buni, pe cei care îi pot pune în pericol Creaţia, propunând alternative livreşti dintre cele mai credibile. Nu, Dumnezeu nu este critic literar şi nu face canonul. Nu este interesat de literatură, nu-i premiază pe cei mai buni şi nici nu-i va osândi pe cei mai slabi. De toate acestea e responsabil omul, doar are liber arbitru. Nu cred că Dumnezeu ne judecă după gânduri (deşi… ), poate după fapte, iar dacă o face, o face chiar acum. Asta înseamnă să fii scriitor, poate: să ştii că eşti responsabil pentru ce ai scris, acum, nu într-o viaţă viitoare, unde cărţile poate nu-şi au rostul, de vreme ce evoluţia noastră spirituală le va aboli. Au şi cărţile soarta lor, mai ales în epoca „morţii” lui Dumnezeu, aşa cum a fost ea descrisă de Nietzsche şi comentată de numeroşi filosofi şi teologi ai postmodernităţii. Mă gândesc la mult discutatul – şi disputatul – creştinism fără Dumnezeu (adică fără Tatăl apăsător, dominator), dar asta e deja o discuţie oţioasă.”