Bube, mucegaiuri, ierburi şi mărăcini…
Bube, mucegaiuri, ierburi şi mărăcini…
Investigatii9 noiembrie 2012

Atentat de nepăsare la Casa Keber

Zilele trecute, în lumina arămie a toamnei, am redescoperit frumoasa casă memorială pictor Iosif Keber din Târgu-Jiu şi m-a cuprins, aşa, încă o tristeţe fără seamăn. Uitată de edili, casa cu pricina s-a umplut singură de bube şi mucegaiuri, iar faţada a dat în scorojire. În interior s-a amenajat Secţia de Artă a Bibliotecii Judeţene, în condiţiile create de pictorul ce a lăsat ca zestre culturală un important fond de carte cu mii de volume. Ori, cu privire la necesara restaurare, în presa de anul trecut găsesc o declaraţie a vicepreşdintelui Consiliului Judeţean de atunci Vasile Rîbu: „Sunt paşi birocratici, care urmează să fie făcuţi. Lucrările de reparaţii vor putea fi iniţiate cel mai probabil din iunie (2011, n.n.), după ce procedura de licitaţie se va finaliza şi se va cunoaşte şi specialistul, care se va ocupa de proiect. În plus, începerea lucrărilor este o prioritate, drept dovadă banii necesari fiind prinşi în buget.”
Acum ne aflăm în ultima parte a anului 2012, starea clădirii de patrimoniu este cea din foto, adică ruşinoasă pentru o urbe aşa de încărcată de artă şi istorie ca a noastră. Iată de ce mă îmbujorez eu în obraji când politicienii mint!

Un pod cât un secol

O altă problemă ar putea fi podeţul de la capătul străzii Dobrogeanu Gherea, de lângă terasamentul căii ferate (la 1888 Târgu-Jiul s-a unit pe drumul de fier cu Capitala, la 1 iunie!). Peste care se intra odată în oraşul descris la pas şi cercetat de istoricul Alexandru Ştefulescu. Eu însă nu spun că podul trebuie să fie restaurat, că nu are nevoie, însă musai să  fie curăţat periodic de crengi, buruieni, gunoaie şi neapărat să fie inventariat. N-ar fi rău să se monteze acolo şi o placă pe care să se scrie toată povestea podului ce s-a construit, după cum se vede scris în beton, de înaintaşi, pe la 1911 fix!

Fostul lagăr polonez – cartier de locuinţe ANL?

Şi tot sub soarele toamnei am fost să văd sus în deal, în spatele unităţilor militare, Cadranul solar, construit de militarii polonezi din lagăr. Era năpădit de ierburi şi de mărăcini uscaţi, dovadă a unei nepăsări locale molipsitoare. Lucru observat şi după lipsa oricărui indicator de orientare. Reamintesc faptul că obiectivul se află pe Lista monumentelor istorice din România – nominalizarea CEASUL SOLAR POLONEZ (indicativ: GJ-III-m-B-09468), ca şi mormintele polonezilor din apropiatul cimitir catolic (indicativ: GJ-IV-m-B-09485).

Cu privire la starea proastă a ultimelor obiective de patrimoniu ne-a atras atenţia şi distinsul profesor Zenovie Cârlugea, cunoscător şi cercetător în materie. Apoi, încă o tristă constatare a domnului profesor: “Pe locul fostei bisericuţe (la sfinţirea căreia a participat însuşi Arghezi, pe 6 decembrie 1943) s-au ridicat două case cu etaj, întreaga locaţie aşteptând să fie parcelată.”
O fi bine, domnule primar Florin Cîrciumaru, n-o fi bine?

2 COMENTARII
  • radu 11.11.2012 la ora 15:15 pm
    acum e campanie electorala dupa care vine iarna poate la primavara sa se mai faca ceva! pina atunci se mai ridica si vreo citeva vilutze
  • eu 13.11.2012 la ora 22:18 pm
    As vrea sa vad un material si despre Turnul de la sediul vechi al pompierilor. A fost daramat acum cateva luni si s-a facut in loc o terasa. Din cate stiu, odata era cea mai inalta cladire din Tg-Jiu. Oare nu trebuia sa fie pe vreo lista cu cladiri protejate? Cei de la Cultura ce fac? Primaria ce face? ... Nici macar presa sa nu faca nimic?!?!
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *