Mafia din Gorj paralizează statul de drept: cazul Turcinești
Mafia din Gorj paralizează statul de drept: cazul Turcinești
Investigatii9 august 2012

-Prefectura Gorj, preș la picioarele lui Călinoiu. Șeful Consiliului Județean a trimis Corpul de Control al prefectului la Turcinești, cu ordinul precis de a îngropa deturnările de miliarde de la alimentarea cu apă. În urma “controlului”, s-a emis un raport cu „recomandări” ilegale
-Subprefectul Arjoca minte public că alimentarea cu apă este recepționată și funcțională, deși Prefectura Gorj se judecă la Tribunalul Gorj cu Primăria Turcinești pentru anularea recepției.

-În duet cu Călinoiu, Arjoca cere ilegal introducerea în domeniul public al Primăriei a unei investiții nerecepționate.
-Miza transferului la APAREGIO: reconstruirea alimentării cu apă, pe segmentele esențiale, pentru acoperirea pușcăriabililor ce s-au înfruptat din cele 40 miliarde lei vechi, bani publici, alocate investiției.

-APAREGIO își va amortiza costurile printr-o nouă scumpire a apei – a șaptea, din 2007 încoace!
-Un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție încearcă scoaterea de sub urmărire penală a lui Gogălniceanu & co., pe motivul aiuritor că printr-un act de sabotaj s-a format un dop în puț, la adâncimea de 185 metri!
Dincolo de zarva, minciunile și manipulările ieftine țesute în jurul alimentării cu apă de la Turcinești, avem imaginea clară a unui județ căzut pradă unor conducători fără cap și fără limite, care au înlocuit domnia legii cu domnia lui “merge și-așa” și care, în goana lor bolnavă de a-și multiplica la nesfârșit averile, au luat până și apa de la gura omului de rând.

Dosarul Turcinești nu este închis. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Tribunalul Gorj și Curtea de Conturi încă cercetează!

La Turcinești s-au cheltuit aproape 40 miliarde lei vechi pentru o alimentare cu apă nefuncțională, care face obiectul unui dosar penal activ, aflat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și unui dosar civil – cu părți Prefectura Gorj și Primăria Turcinești – aflat la Tribunalul Gorj, în curs de judecare.  De asemenea, Curtea de Conturi a României a decis că primarul Vasile Gogălniceanu a făcut plăți nelegale de 2,7 miliarde lei vechi, pentru alimentarea cu apă.

Delapidările, descoperite în 2009: motor de Lăstun montat la locomotivă! După trei ani, defecțiunile nu sunt remediate și nimeni nu este trimis în judecată!

Conform contractului semnat între Primăria Turcinești și S.C. PRES SANITAS S.R.L., alimentarea cu apă ar fi trebuit să fie gata din 2009. Termenul a fost depășit cu trei ani, deja, pentru că nici azi, în 2012, nu curge apă în curțile locuitorilor din satele Rugi și Horezu. De ce? Pentru că în județul lui “merge și-așa” s-a pus un motor de Lăstun la o locomotivă. De plătit s-a plătit, firește, motor de locomotivă. Este motivul pentru care alimentarea cu apă nu funcționează. Furăciunea a fost descoperită în noiembrie 2009. Un expert autorizat, angajat de primărie la presiunea unor consilieri locali, a măsurat puțul – inima alimentării cu apă – și s-a pronunțat ferm: are 185 de metri, în loc de 305 metri, cum prevedea proiectul. Este motivul pentru care alimentarea funcționează o zi da, una nu, de aceea apa nu urcă în satele situate la altitudine, de aceea pompele ajung să tragă mâl din puț și, suprasolicitate, se defectează foarte des.

Constructorul prins cu ocaua mică le râde în nas autorităților! (Prietenii știu de ce)

O altă anomalie gorjeană:  unele autorități stau în poziție de drepți în fața constructorilor! De ce, e ușor de înțeles. Cea mai simplă și scurtă ieșire era forarea unui alt puț. Patronul S.C. PRES SANITAS S.R.L., Constantin Lungu, a refuzat. S-a limitat la a-l da în judecată pe Gabriel Bunăiașu, patronul S.C. SEMLUNA S.R.L., cel care forase puțul, în subantepriză. Lungu a cerut în instanță să i se restituie banii  pe care Bunăiașu îi încasase pentru o lucrare de doi lei. În fața instanțelor civile de judecată, Lungu a recunoscut că puțul are doar 185 metri. După cum veți vedea, în fața procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și Lungu, și ceilalți și-au schimbat declarațiile, afirmând că puțul este impecabil, fără cusur!

Soluția lui Călinoiu: APAREGIO să facă alimentarea cu apă din nou! Costurile se vor amortiza printr-o nouă scumpire a apei

Pentru că Lungu a refuzat forarea unui alt puț, s-a găsit o altă soluție: alimentarea cu apă să fie transferată la S.C. APAREGIO GORJ S.A. – Apă și Canal, care să o cârpească, să foreze alt puț și să repare ce se mai poate repara. Adică, după ce s-au plătit aproape 40 de miliarde lei vechi, bani publici, pentru o investiție putredă, acum APAREGIO cheltuie alte miliarde pentru a-i cumpăra chelului tichie de mărgăritar. Cum își va recupera APAREGIO banii?  Scumpind din nou apa. În 2007, APAREGIO vindea către populaţie un metru cub de apă cu 0,62 lei, fără TVA. Astăzi, a ajuns la 2,07 lei, fără TVA, și deja a fost anunțată o nouă scumpire.

Planurile pușcăriabililor care s-au înfruptat din zecile de miliarde ce ar fi trebuit cheltuite cu alimentarea cu apă au fost date peste cap de Consiliul Local Turcinești. În cadrul a trei ședințe consecutive, primarul Vasile Gogălniceanu a propus introducerea alimentării cu apă în domeniul public al primăriei și transferul la APAREGIO. Consilierii locali care provin din PDL s-au opus. Firesc, pentru că ambele operațiuni sunt ilegale, în momentul de față.  Recepția alimentării cu apă este suspendată, din momentul în care prefectul a cerut instanței de contencios administrativ anularea procesului verbal de recepție. Transferul la APAREGIO se poate realiza doar după finalizarea recepției, în condiții de legalitate.
După ce prima comisie de recepție, constituită legal, a respins recepționarea lucrării și a identificat o multitudine de deficiențe ce trebuiau remediate, primarul Gogălniceanu a numit ilegal o a doua comisie de recepție, care a semnat instantaneu recepționarea, fără obiecțiuni, a alimentării cu apă. Repet, Prefectura Gorj are un litigiu activ în justiție cu Primăria Turcinești, cerând anularea celui de-al doilea proces verbal de recepție.

Subprefectul Arjoca are dublă personalitate: este pentru, dar împotrivă!

Personajul cel mai comic și, deopotrivă, tragic, din toată încrengătura este, de departe, subprefectul Sorin Arjoca, conducătorul de conjunctură al Prefecturii Gorj. Pe de o parte, se judecă cu primarul Gogălniceanu și susține în instanță că alimentarea cu apă nu e recepționată. Pe de altă parte, cere imperativ includerea în domeniul public a unei investiții plătite, dar neterminate și nefuncționale și transferul ei la APAREGIO – lucruri ilegale și imposibil de realizat până la finalizarea definitivă și irevocabilă a procesului intentat de prefectură împotriva primăriei.

În declarațiile lui Arjoca, la Turcinești curge lapte și miere

În nenumărate declarații publice, subprefectul Arjoca a spus că alimentarea cu apă e recepționată (!!!) și funcțională (!!!), și că trebuie transferată urgent în domeniul public al primăriei și apoi în administrarea APAREGIO.  Mai mult, corpul de control al prefectului, trimis de Călinoiu la Turcinești, a emis un document oficial prin care “recomanda” aceleași două ilegalități Consiliului Local. E limpede: Corpul de Control e “pentru”, Direcția Juridică a Prefecturii e “împotrivă”, iar subprefectul Arjoca e trup și suflet cu Ion Călinoiu, cu care, de altfel, este și rudă. Pe o singură stare de fapt, două direcții ale Prefecturii au poziții divergente! Mai mult, subprefectul și Corpul de Control fac galerie pușcăriabililor, la modul că să fie bine ca să nu fie rău. În vremea asta, la Turcinești, pe o secetă cumplită, și oamenii și animalele sunt lipsite de apă.
Toate autoritățile județului cunosc din noiembrie 2009 că alimentarea cu apă are un puț nefuncțional, că locomotiva are motor de Lăstun. Nu i-a interesat să remedieze problema și acum încearcă acoperirea unor ilegalități prin săvârșirea altora.

Călinoiu e golan rău

“Impact în Gorj”, cel mai inofensiv dintre cotidianele locale, a dat, de curând, titlul anului în presa gorjeană: “Călinoiu trimite Corpul de Control (n.r. – al prefectului!!!) la Turcinești” (vezi ediția din 13 iulie 2012).

Dacă despre Liviu Andrei v-am demonstrat în GORJNEWS că purta maieu roșu pe sub cămașa portocalie, în ceea ce-l privește pe subprefectul Arjoca se vede treaba că este inexistent în planul autorității și că a aservit total Prefectura lui Ion Călinoiu, care – au aflat până și cei de la “Impact în Gorj” – conduce, mai nou, și Corpul de Control al prefectului. Din păcate, anticipăm că nici după multi-amânata instalare ca prefect a lui Radu Teodorescu nu se va sfârși dominația lui Călinoiu asupra Prefecturii Gorj.

Popescu, “generalul” de la APAREGIO, are o dilemă grea: ori încalcă legea, ori pierde scaunul!

Ion Popescu conduce, ca director general, o societate comercială ce are ca acționar majoritar Consiliul Județean. Deci, pe Ion Călinoiu. „Șeful județului”, sintagmă inventată în semn de alint de niște ziarizde incomode, nevoie mare, vrea din toți mușchii lui ca APAREGIO să facă alimentarea cu apă din nou. Popescu știe că e ilegal, dar, ca să nu-i fugă scaunul de sub fund, declară cu gurița lui: “Noi am avea posibilitatea pentru siguranţă, alături de autorităţile locale, să ne gândim la forarea celui de-al doilea puţ” – Gazeta de Sud, 17.07.2012. Odată păpați cei 40 miliarde lei vechi, Primăria Turcinești n-are de unde cheltui alți bani. Deci, nota de plată rămâne în sarcina APAREGIO.
Deși verbal s-a declarat gata să cârpească alimentarea cu apă din banii APAREGIO, în corespondența purtată cu Primăria Turcinești și într-un răspuns trimis GORJNEWS, Popescu precizează că nici vorbă de așa ceva. Mai mult, înșiră o întreagă listă cu deficiențe ce trebuiau remediate de Gogălniceanu înainte să predea rețeaua la APAREGIO.

Documentele de mai sus sunt limpezi și lasă mafioții în off-side, în văzul tuturor celor care au ochi de văzut.

Procurorul Cristodor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – avocatul pușcăriabililor din lotul Turcinești

Recent, în cauza penală deschisă în 2009 s-a dat neînceperea urmăririi penale, de către procurorul Cristodor Adriana Denisa. Adică, e legal să cheltuiești 40 de miliarde pentru o alimentare cu apă prin care nu curge … apă!!! În termenul legal, rezoluția vădit ilegală și netemeinică a acesteia a fost  atacată de Dumitru Modrea, consilier local PDL, și de Grupul de Acțiune în Interes Public.
Dincolo de evidența că după trei ani de la cheltuirea banilor și expirarea termenelor contractuale oamenii din Turcinești nu au apă – stare de fapt care aruncă în aer NUP-ul pronunțat de procurorul Cristodor – nu pot să nu vă dezvălui aberațiile însăilate de avocata pușcăriabililor în rezoluția de neîncepere a urmăririi penale.
Astfel, procurorul susține că “din materialul probator administrat în cauză nu există date sau indicii temeinice pentru a fi întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, lucrarea fiind recepționată, în funcțiune și corespunde standardelor ”.
În realitate, lucrarea nu este recepționată. Pe rolul Tribunalului Gorj se află Dosarul 5561/95/2011*, având ca obiect “anulare act emis de autorități publice locale”, cu părți prefectul județului Gorj – reclamant și, respectiv, Primăria comunei  Turcinești și primarul comunei Turcinești – pârâți. În această cauză, Prefectura a cerut anularea dispozițiilor nr. 116/2011 și nr. 117/2011, emise de primarul comunei Turcinești, și a celui de-al doilea proces verbal de recepție a alimentării cu apă. La prima judecare, prin sentința 1220 din 07.06.2011, Tribunalul Gorj a anulat cele trei documente. Ulterior, la 15.03.2012 Curtea de Apel Craiova a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, actele emise de autoritățile administrației publice locale, atacate de prefect  în fața instanței de contencios administrativ, se suspendă de drept, până la soluționarea cauzei. Prin urmare, având în vedere că Tribunalul Gorj a apreciat  procesul verbal de recepție  ca intrând în categoria actelor emise de autoritățile administrației publice locale, rezultă, conform legii, că acesta este suspendat din momentul în care prefectul județului Gorj l-a atacat în fața instanței de contencios administrativ.
Contrar concluziei procurorului, lucrarea nu este în funcțiune. Multiplele deficiențe de construcție nu permit  funcționarea alimentării cu apă.
Așa cum rezultă din expertizele tehnice existente la dosar, lucrarea nu corespunde standardelor. Puțul a fost forat la doar 185 de metri și pe perioada execuției s-au utilizat alte tipuri de materiale față de cele prevăzute în proiect.  Deficiențele de construcție au fost specificate în primul proces verbal de recepție. Până în prezent nici beneficiarul, nici constructorul nu au întreprins nimic pentru remedierea lor.

Prejudiciul de 2,6 miliarde găsit de Curtea de Conturi a fost ignorat de procuror

În textul rezoluției procurorului se conchide că “prejudiciul a fost acoperit integral, prin stornarea unor facturi fiscale (…) în valoare de 114.526,17 lei, respectiv 18.678,20 lei. ” În realitate, prejudiciul este mult mai mare și nu a fost recuperat. De altfel, acest lucru nu este posibil fără refacerea la parametrii proiectați a puțului. Procurorul a ignorat documentele emise de Curtea de Conturi a României, existente la dosar, care a stabilit că “valoarea totală a plăților nelegale efectuate este de 269.089,33 lei cu TVA”, sumă ce depășește prejudiciul invocat de procuror.

Pușcăriabilii spun că nu curge apă din cauza sabotajelor. Procurorul îi crede!

În susținerea rezoluției pronunțate, procurorul se bazează pe declarațiile hilare ale învinuiților, necoroborate cu alte probe. Astfel, se reține declarația primarului Gogălniceanu Vasile, care avansează “posibilitatea ca în puț să se fi format un dop de la 184 m până la diferența de 300 m”. Dirigintele de șantier Simescu Alexandru declară, fără a proba, că “puțul a fost forat la o adâncime de 300 m”, deși expertizele tehnice stabilesc ferm că adâncimea reală este de 185 m. Tot Simescu Alexandru declară, iar procurorul folosește ca argument în sprijinul nevinovăției celor urmăriți penal, că prin expertizele tehnice s-a stabilit o adâncime de doar 185 m din următoarele cauze: “o colmatare cu nisip, o rupere de coloană datorită unor mișcări sau un act de sabotaj”.

Blocajul nu ține de Consiliul Local Turcinești, ci de respectarea legii

Presupunând că, în cele din urmă, consilierii locali votează introducerea în domeniul public și transferul la APAREGIO al alimentării cu apă, este clar că, exercitând controlul de legalitate al acestor hotărâri de Consiliu Local vădit ilegale, Prefectura Gorj are obligația de a cere anularea lor în fața instanței de contencios administrativ. Deci, Călinoiu, Arjoca, Gogălniceanu, Lungu și Bunăiașu trebuie să înțeleagă că singura ieșire este refacerea urgentă a puțului, la adâncimea legală, pe banii constructorilor care s-au bălăcit în cei 40 miliarde lei vechi. Adică, pe locomotivă trebuie pus motorul de locomotivă care s-a plătit din bani publici. Motorul de Lăstun îi duce, pe mare parte dintre ei, acolo unde le este, de multă vreme locul: la pușcărie.

Cât despre locuitorii din Turcinești, privați până și de apă, la nesfârșit, concluzionez că trăiesc așa cum au votat și în deplină concordanță cu spiritul lor civic. În alte părți ale țării, un asemenea primar – încârduit cu pușcăriabilii în defavoarea alegătorilor săi – ar fi alungat. Nu din primărie, ci din regiune.

1 COMENTARII
  • ADRIAN MIHALCEA 24.08.2012 la ora 18:47 pm
    CAZUL ESTE DIN 2009 . PARCHETUL GENERAL CONDUS DE O PERSOANA CE SE ZICE CA LUPTA DIN GREU CU MAFIA FACE ASA CUM AU FACUT SI ALTI PROCURORI , JUDECATORI , POLITISTI ORI FUNCTIONARI PUBLICI ATUNCI CAND PATRONUL FIRMEI RESPECTIVA ( PRESSANITAS ) A FOST ANCHETAT SI JUDECAT. S-AU FACUT CA ISI FAC DATORIA. DOMNULE DAJU LA PRELUAREA LUCRARII UNUI SUBANTREPRENOR SE INCHEIE UN DOCUMENT DE PREDARE-PRIMIRE PREVAZUT IN CONTRACTUL DE SUBANTREPRENORIAT(LEGAL) SI PE BAZA CARUIA SE FACE PLATA LUCRARII. DUPA, SUBANTREPRENORUL NU MAI RASPUNDE.
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *