După altercaţia avută joia trecută de consilierul local Lucian Lambu cu primarul Sorin Bucurescu, toată presa centrală a preluat imagini din Gorjul sălbatic. Sperăm să nu se sparie candidaţii la prezidenţiale şi să nu ne ocolească, să vină, totuşi, cu mici şi bere să mănâncă şi gura noastră. Altfel, foarte ieftin circul făcut de primar, cu concursul presei: s-a lovit la cap, „a leşinat”, şi-a revenit instantaneu, „a fost luat pe braţe şi dus în primărie” dar s-a deplasat pe picioarele sale, în biroul propriu, unde s-a recules, a rumegat situaţia şi a înţeles că este în avantajul său să se simtă rău, deci s-a simţit rău şi a chemat salvarea. Atât de rău s-a simţit, imediat după ce a apelat 112, că a fost perfect apt pentru a face noi declaraţii de presă, probabil pentru a-şi asigura rudele că este tare de cap.
Mergând mai departe, dacă n-avem altă treabă şi punem cap la cap relatările presei locale, e şi mai groasă. Pandurul anunţă că sâmbătă a ieşit din spital, Gorj Domino îl dă încă internat, până astăzi. Pandurul scrie că va depune astăzi plângere penală împotriva lui Lucian Lambu, Gorj Domino ştie că a făcut-o deja. Interesant este că, pe timpul spitalizării, vineri, s-a simţit în continuare foarte rău, atât de rău încât s-a luat în gură, în direct, la Radio Infinit, cu deputatul Vasile Popeangă. Impact în Gorj spulberă orice îndoială: „”şeful administraţiei locale a zăcut pe patul de spital. (…) Primul gospodar al comunei Slivileşti nu şi-a revenit nici în acest moment din şocul pe care i l-a produs gestul alesului local.” Pentru un bagabont de talia lui, Bucurescu ar trebui să fie mai orientat.
După ce, săptămâni în şir, aproape toată presa locală a susţinut că Ionel Manţog doreşte extinderea carierei Jilţ în comuna Slivileşti pentru a se ajunge la demolarea unei „”coşmelii”” deţinute de liderul PDL Gorj în satul Ştiucani, acesta a declarat, vineri, la Radio Infinit, că a vândut de mult timp acea proprietate. Mai mult, Ionel Manţog susţine că „sunt oameni care au cumpărat suprafeţe mari de teren în zonă şi care se aşteaptă ca, interzicând accesul excavatoarelor, să obţină diverse avantaje. Oamenii care au făcut lucrul ăsta sunt în spatele grupurilor de presă care vehiculează lucrurile acestea”.
În Scandal de Gorj, Claudiu Matei este pe cale să devină, şi el, doctor în fenomenul Schela. Deocamdată, localitatea nu a intrat în circuitul turistic al feţelor palide responsabile de (ne)aplicarea legii în Gorj.
Cu o carieră de invidiat în spate, fiind, pe rând, prefect, diplomat şi parlamentar, Toni Mihail Greblă încă se simte neîmplinit, motiv pentru care i-a donat fiului său apartamentul din Bucureşti şi acum îşi decontează chiria din bani publici, până la 90 de milioane lunar. Scandal de Gorj ştie mai multe. La o privire sumară spre PSD Gorj, Greblă mi se părea a fi făcut din alt aluat, o alternativă reală la liderii expiraţi de astăzi. Sau lasă.
Peste 15 miliarde de lei vechi ar fi primit Casa de avocatură „ŞOVA şi asociaţii” de la Complexul Energetic Rovinari, pe perioada mandatului lui Laurenţiu Ciurel. Potrivit cotidianului Pandurul, corpul de control al C.E. Rovinari a evaluat, recent, la peste 13 miliarde lei vechi prejudiciul produs „prin încălcarea repetată a contractului de consultanță juridică”.
Directorul general al SNLO, Daniel Burlan, dezvăluie în Pandurul dedesubturile contractului încheiat de predecesorul său în funcţie, Eugen Davidoiu, cu firma Best Recuperare Creanţe SRL, în valoare totală de 700 miliarde lei vechi (!). Daniel Burlan afirmă că deşi nu şi-a îndeplinit obligaţiile contratuale, nevirând vreun leu în conturile SNLO, firma cu pricina a încasat, deja, 70 miliarde de lei. În această speţă, Daniel Burlan a sesizat DNA. Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, cercetările se vor derula anevoios.