Program bun în noul sezon
Program bun în noul sezon
FotbalSport15 iunie 2012


Șansa le-a surâs Pandurilor la tragerea la sorți

Mai devreme ca în alți ani, cei de la LPF s-au pus pe treabă și le-au dat echipelor din Liga I posibilitatea de a-și cunoaște programul noului sezon încă dinaintea plecării în cantonamentele verii.
Considerându-se că a avut mână bună până acum după ce prezența sa la două dintre tragerile la sorți pentru programul în Liga I a fost legat de cele mai bune performanțe ale Pandurilor, secretarul general al echipei gorjene a fost cel care a reprezentat trupa lui Petre Grigoraș la ceremonia din acest an. Daniel Băloi și-a făcut planuri încă de la Târgu Jiu, iar ceea ce și-a dorit, în mare parte, s-a și îndeplinit chiar dacă nu credea că va avea norocul de a și debuta pe teren propriu. „Vom debuta cu un meci în fața propriilor suporteri cu Universitatea Cluj și sperăm să obținem trei puncte pentru a debuta cu o victorie. Vom avea în turul campionatului câteva meciuri foarte tari la Târgu Jiu, vor veni pe „Municipal” Rapid, CFR și Steaua, meciuri pe care dacă le vom câștiga, ne vom apropia foarte mult de obiectivul pe care conducerea îl va stabili pentru acest campionat. Apoi, am scăpat și de multe deplasări din zona Moldovei, în tur vom ieși la Vaslui, la Iași și, de asemenea, scăpăm de deplasările de la Constanța și de la Bistrița”, delcară oficialul Pandurilor despre țintarul pe care echipa gorjeană trebuie să-și croiască drumul spre performanță în noul sezon.

Profită de oboseala „europenelor” din Liga I?

După un debut de campionat cu adversari facili, din runda a patra și până în cea cu numărul 13, Pandurii vor avea o serie de foc, cu întâlniri cu FC Vaslui, Oțelul, Rapid, Petrolul, CFR Cluj, Dinamo și Steaua și alte deplasări grele la Iași, Constanța și Bistrița.

Chiar dacă, la prima vedere, pare a fi vorba de un parcurs  extrem de dificil, cei de la Pandurii găsesc și aici avantaje: „Eu zică că este un program bun, cu primele trei meciuri în care ne putem face încălzirea pentru meciurile foarte grele care vor veni după etapa a IV-a. E bine pentru că vom avea un rulaj al jucătorilor, băieții își vor intra în mână. Să nu uităm un lucru foarte important, atunci când vom juca cu echipele puternice ale campionatului, ele vor fi angrenate în cupele europene, ceea ce poate constitui un mare avantaj pentru noi”, a concluzionat secretarul general al Pandurilor, Daniel Băloi.

Indiferența lui Grig

Pentru Grigoraș tragerea la sorți nu a reprezentat un punct de interes, el fiind de părere că nu programul, ci pregătirea este mai importantă: „E bine dacă eşti pregătit ca echipă, dacă nu eşti pregătit poţi debuta şi cu Vişina Nouă şi o iei în barbă. Depinde de modul cum ne vom pregăti, de cum facem lotul, să facem un 11 competitiv şi să începem ca anul trecut. E un program echilibrat. Ştiu în mare cu cine jucăm, dar trebuie să joci cu toate echipele, nu cu una şi alta”, a declarat antrenorul pandurilor după tragerea la sorți, una pe care o consideră, totuși, favorabilă.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *