Jiul Rovinari a dat o lovitură de imagine avându-l în preajmă vreme de două zile pe Hernan Crespo, jucător de legendă pentru fotbalul mondial.
Argentinianul Hernan Crespo a fost primit ca o persoană de prim rang în Rovinari, cu banner de bun venit la intrarea în oraș și întâmpinat de primar la intrarea în stadion, iar fostul atacant al pumelor le-a răspuns cu zâmbetul pe buze acordând numeroase autografe celor veniți să-l vadă și atingă pe cel care la un moment dat a fost cel mai scump jucător din lume.
Preluat de la Filiași de autoritățile din Rovinari, Crespo a ajuns în orașul gorjean în jurul orei 18:00 și, în ciuda faptului că la poarta stadionului îl aștepta un berbecuț la proțap, primul popas l-a făcut pe dreptunghiul verde, acolo unde a ajuns la gloria și notorietatea de care se bucură astăzi în orice colț al lumii. Trei grupe de copii de la Jiul Rovinari, dar și mulți alți puști rovinăreni l-au așteptat încolonați pe atacantul argentinian, s-au bucurat să dea mâna cu unul dintre cei mai titrați fotbaliști și apoi au obținut, ca amintire pentru o viață, un autograf de la Hernan Crespo. În timp ce tot mai des în fotbalul românesc vedem fețe plictisite și refuzuri ale jucătorilor când vine vorba de autografe, Crespo nu numai că n-a lăsat pe nimeni nemulțumit, dar a luat inițiativa și a coordonat personal o miniședință foto cu cele trei grupe de juniori de la Jiul Rovinari mergând alături de micuți la mijlocul terenului pe care nu s-a abținut să nu se aplece pentru a-i atinge gazonul cu mâna, mișcare obișnuită la marile vedete la intrarea pe teren.
Fostul jucător al celor de la River Plate, Parma, Inter, Chelsea, Milan sau Lazio a răspuns binevoitor și întrebărilor jurmnaliștilor mărturisind că a venit la Rovinari la îndemnul a doi buni prieteni italieni, care au găsit aici o bună oportunitate de afaceri, că are legături de familie cu România și că știe totul despre sarmale, dar și despre smântână recunoscând totuși că nu știe să vorbească românește. Apoi a trecut și la ce-i place mai mult, la fotbal. Dacă tocmai a părăsit cariera de jucător, Crespo nu va sta departe de gazon pentru că va începe școala de antrenori în Italia. Argentinianul n-a exclus posibilitatea, ca după terminarea cursurilor și obținerea licenței să-și înceapă cariera de antrenor chiar în România. Apoi a confirmat faptul că nu este deloc exclusă o implicare a sa în fotbalul rovinărean promițând că se va gândi cum poate să ajute pe viitor Jiul Rovinari.
În după-amiaza celei de-a doua zile petrecute în Rovinari, Crespo a urmărit la lucru mai mulți tineri fotbaliști gorjeni. Jucători de la Jiul Rovinari și Pandurii II Târgu Jiu au încercat să-l impresioneze pe argentinian și pe impresarul acestuia, iar cei doi au privit cu destul interes ceea ce s-a întâmplat pe teren, asta deși sesiunile de autografe n-au încetat. Scorul n-a contat foarte mult deși s-au marcat destul de multe goluri, mai importante fiind însă privirile vedetei sudamericane care, din când în când, la fel ca și impresarul său, cerea date despre un jucător sau altul.
Jiul Rovinari și Sport în Gorj au oferit atacantului argentinian un tricou inscripționat cu numele său, iar Crespo n-a rămas dator la acest capitol și a oferit la finalul amicalului un tricou al său de la Parma unui tânăr jucător rovinărean făcând însă semn că este un tricou pe care îl oferă din toată inima întregii echipe. Oficialii Jiului au discutat cu impresarul lui Crespo pentru a pune bazele unei cooperări cu italienii și au căzut de acord ca în această vară mai mulți tineri fotbaliști rovinăreni să meargă pentru o săptămână de trialuri la Parma.