30% dintre angajații UCB riscă disponibilizarea !
30% dintre angajații UCB riscă disponibilizarea !
Investigatii6 aprilie 2012

UCB nu mai are bani de salarii

După ce și-a văzut rectorul de paie Moise Bojincă în căruță, Adrian Gorun își atacă furibund colegii, în încercarea de a justifica proximele disponibilizări. Cum finanțarea de la bugetul de stat a scăzut cu 30%, se pare că Universitatea nu mai are bani de salarii. Pe lângă imoralitatea și ipocrizia ce ar putea fi identificate în acest gest de a afirma că 80% sunt incompetenți – aceste defăimări nefiind făcute publice înainte de alegerile pentru funcția de rector – vom demonstra, în continuare, că, printre acești incompetenți, se află însăși echipa  – autointitulată – ”de elită” a lui Gorun, astfel încât ultimul său raport de rector nu reprezintă decât un act demagogic. Numai în instituțiile necivilizate, disfuncționale, conduse în stil violent retrograd, anti-modern, un șef de instituție face astfel de afirmații iresponsabile, refuzând orice fel de culpă, deși a condus UCB autoritar, timp de 6 ani. În fapt, nu e vorba decât de o disperată luptă de autoconservare: conducerea Universității trebuie să-și conserve privilegiile, chiar și în dauna majorității subordonaților săi.

Răzbunarea democrației – ucebiștii, o sinucidere… anunțată

În Decembrie 2011, ultima imagine reușită a UCB, din punct de vedere mediatic, fostul Prorector, Liviu Neamțu, avertiza că o nouă candidatură a președintelui de ședință din senatul UCB pentru al treilea mandat de rector este una nepotrivită. Gorun, ca de obicei, nu a ascultat de sfatul responsabil și a candidat, câștigînd alegerile din Februarie 2012, împotriva fostului prorector Dorel Chirițescu. Ulterior, și-a retras candidatura de la validare, știind că a candidat ilegal și ministrul îl va invalida, pe motiv că-și propunea un al treilea mandat de rector (cum, de  altfel, s-a întâmplat cu confratele său, Cornel Antal, de la Oradea). Această atitudine sfidătoare la adresa oricărui sfat rațional, a devenit o constantă esențială a unui autist stil de management ucebist, de-a lungul celor 6 ani, cât Adrian Gorun a fost rector.
Rezultat – deloc surprinzător: organismele colegiale nu mai sunt funcționale în Universitate, astfel dezbaterea democratică și funcționarea democrației nemaifiind posibile. În cvasi-unanima majoritate a cazurilor, în UCB, s-a făcut voia personală a lui Adrian Gorun.
În interviul cu Prorectorul Neamțu, publicat de GORJNEWS, acesta avertiza că ”alegătorii lui Gorun vor fi șomeri ” în toamna acestui an. Nomenclatura ucebistă nu a recunoscut public aceste opinii responsabile, ba chiar, în presa aservită, actualul președinte de ședință, Adrian Gorun, îi făcea reproșuri fostului său subaltern, sugerând o lipsă de caracter a acestuia. Din nefericire, pentru președintele de ședință, Gorun, vorbele lui Neamțu par să fi fost de-a dreptul profetice: în senatul UCB, deja se discută de disponibilizarea a 30% dintre angajați, din motive financiare.
În momentul de față, acești oameni, chiar dacă e să se dovedească faptul că au dreptate sau că sunt disponibilizați abuziv, nu pot fi protejați de nimeni: sindicatul este de decor, senatul este unul unanim devotat președintelui de ședință, rectorul este … Bojincă… Pe scurt, sinuciderea s-a făcut pe etape și cu acordul angajaților ce au nevoie disperată de ajutor acum.

Prima mutare a noii conduceri: autoconservarea, prin eliminarea… financiară a ”verigilor slabe”

Primul pas a fost făcut in 31 martie 2012, când fostul rector, Gorun, și-a făcut public Raportul cerut de lege. Nu este întâmplător că, în acest raport, publicat pe site-ul UCB numai după alegerile câștigate de echipa lui Gorun (deși pe copertă este datat 2011), descoperim că fostul rector  identifică 80% incompetenți la nivelul resursei umane din UCB. Aceștia, care i-au delegat puterea absolută lui Adrian Gorun, timp de două mandate, sunt scoși, acum, responsabili de deciziile eronate ale fostului lor șef și de lipsa lui de  rezultate (practic devine evident că mult-clamatul progres a fost unul doar iluzoriu, materializat prin licitații imobiliare).
În cele ce urmează, vom demonstra nu doar că Domnia – sa poate fi încadrat în acest target anti-performant, ba chiar că întreaga sa echipă este una ce n-are nimic în comun cu performanța academică reală. Ca atare, faptul că-și asumă leadership-ul și rolul de instanță morală în această universitate, nu ține decât de o impostură ”gălăgioasă”.
După ce a acceptat, timp de 6 ani, avantajele liderului autocrat, Adrian Gorun – realizând că viitorul UCB este pus sub semnul întrebării, ca urmare a dezastrului academic pe care l-a păstorit și a continuei crize instituționale pe care a întreținut-o – încearcă, acum, să facă ce face de obicei – să fugă de responsabilitate. Se aștepta cineva ca Adrian Gorun să recunoască orice părticică de vină? Cred că nici măcar așa-zisul rector de paie, Bojincă, nu ar răspunde afirmativ la o asemenea întrebare. Vorbind de acesta din urmă, chiar are o mare problemă. Va trebui să justifice public de ce a preluat un program managerial de la Gorun și clica sa, fără să spună votanților că 80% dintre ei sunt considerați incompetenți și că, dintre aceștia, 30% trebuie urgent disponibilizați, pentru că a scăzut finanțarea de la MECTS și nu mai sunt bani de salarii.

Cum se dau banii pentru cercetare în UCB?

Interesant, totuși, că nu mai sunt bani, în condițiile în care UCB își permite să susțină financiar cofinanțări – exorbitante, chiar pentru universități mari – precum cea necesară proiectului Life, al cărei coordonator este D-na Luminița Georgeta Popescu, de la Inginerie: aprox. 240 000 euro. Bănuiesc că, oricui cât de cât rezonabil dintr-o universitate, Uniunea Europeană îi oferă încă vreo câteva sute de mii de euro, dacă acceptă să investească, din bugetul propriu, într-un proiect la care cofinanțarea este 50%; ”performanța” accesării unei finanțări pentru un asemenea proiect nerentabil, financiar, nu este doar sfidătoare la adresa inteligenței angajaților ce urmează să fie disponibilizați, dar și extrem de demagogică. Este evident pentru toată lumea că nu este o concurență foarte mare pentru a accesa un proiect ce te obligă la o astfel de cofinanțare, ca pentru VIP-uri. Între timp, UCB tot mută bani în bugetul de cercetare, pentru a susține surplusurile salariale ale echipei de ”elită”. La așa cofinanțare…

La acest tip de ”cercetare științifică” se referă, oare, fostul rector în Raport, atunci când susține că 80% dintre profesorii UCB sunt incompetenți (oare ei au primit 240 000 euro pentru o posibilă cofinanțare)? Bănuiesc că și femeia de serviciu reușea să obțină finanțare pentru un proiect ca al doamnei Luminița Georgeta Popescu, dacă UCB îi dădea atâția bani pe mână. Câte salarii se pot plăti din acești bani în UCB? Îi las pe cei 80%, declarați incompetenți de către președintele de ședință de la senat, să calculeze, atunci când ghilotina va alege 30% dintre ei pentru disponibilizare.
Important este că, în ultimul său raport de rector, Excelența Sa, Adrian Gorun vorbește de un procent de 20% dintre angajați, ultra-competenți, care fac imagine UCB, prin activitatea lor de cercetare… Asta doar dacă imaginea universității se face în paginile ziarelor aservite. Întâmplător, sunt aceleași cotidiane care acceptă ca Dl. Gorun să își calomnieze colegii, fără a le da învinuiților drept la replică. Asta da, imagine! În felul ăsta, și Sorbona pălește în raport cu echipa președintelui de ședință de la senat. Ironia face că putem verifica științific așa zisele ”performanțe” din domeniul cercetării ale super-profesorilor aserviți idealurilor ”universitare” ale lui Adrian Gorun.

Gorun și oamenii lui – zero barat în planul cercetării reale

Impresionați de lauda de sine sforăitoare a lui Gorun și a oamenilor săi (acei 20% ”performanți” și plini de privilegii), am căutat în singurele baze de date, care cuantifică științific cercetarea, SCOPUS și Web of Knowledge, pentru a le promova și noi rezultatele impresionante. Surpriza imensă este că am descoperit că ei înșiși fac parte din acel procent care nu aduce niciun beneficiu, în planul cercetării, UCB-ului și ar trebui disponibilizați, mare parte dintre ei neîndeplinind nici măcar standardele minimale necesare şi obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învăţământul superior, conform ordinului de ministru nr. 4478, din 23.06.2011 (despre aceasta, însă, altădată).
Să luăm lucrurile pe rând în ordinea descrescătoare a importanței.
Numărul 1 din UCB, Rectorul-ales, Moise Bojincă – răspunsul SCOPUS și Web of Knowledge: autorul nu există!

Numărul 2, președintele de ședință la senat, Adrian Gorun, are, conform SCOPUS, 6 încercări ISI mediocre, cu co-autori (ceea ce înseamnă că factorul de impact, după ce că era mic, se împarte la fiecare dintre co-autorii de pe articole, devenind minim), în timp ce vizibilitatea internațională, redată prin citări, deci index H de vizibilitate – 0!

Pentru că dl. președinte de ședință e simpatic, i-am mai dat o șansă, ca să-l percepem, la nivel de cercetare, și mai cu acuratețe, și l-am căutat și pe Web of Knowledge:

Ce descoperim, în legătură cu coordonatorul de doctorat în Sociologie al Universității Craiova, Dl. Adrian Gorun? Că a publicat pe nivel WSEAS, un nivel pe care MECTS intenționează să nu-l mai recunoască de tip ISI, pentru că este, în general, doar contra-cost; iar de plătit, președintele de ședință la nivelul senatului UCB, Adrian Gorun, a plătit pentru a crea iluzia activității de cercetare (de ex., peste 1500 euro lui Mihai Cruceru pentru a călători în Anglia și a depune/prezenta lucrările, pe care a trecut și numele șefului său. Câți dintre profesorii din UCB au fost răsfățați cu asemenea bani pentru a cerceta?)
Din nou…numărul de citări, adică relevanța pentru lumea academică reală? 0! Factorul de impact relativ (pornind de la clasificarea revistelor ISI care l-au publicat pe dl. Președinte de ședință) este, din nou, ZERO! Adică, putem concluziona că nivelul real al cercetării științifice a D-lui Adrian Gorun este, în lumea universitară reală, 0. Noroc că îl citează presa locală, atunci când își calomniază colegii.
Numărul 3, înaintea celorlalte esențiale doamne din UCB, Decana Facultății de InginerieLuminița Georgeta Popescu, căreia UCB, deși este semi-falimentară, i-a aprobat o cofinanțare de lux (o rugăm public să ne împărtășească dacă a primit până acum vreun euro de la finanțator, totuși). Dintr- un astfel de proiect, scump plătit – cu slujbele (?) – de către angajații pentru care Moise Bojincă nu mai are bani de salarii, este necesar să rezulte măcar niște brevete de invenție și multiple lucrări de cercetare foarte apreciate internațional. O rugăm pe doamnă să le prezinte public. Între timp, îi observăm cercetarea pe SCOPUS.

Realizăm că 0 citări devine o constantă la nivelul descrierii relevanței în plan academic al oamenilor lui Gorun.
Am mers în jos cu analiza, spre restul echipei ”de elită”: Babucea Gabriela (decan la Știiințe Economice), Monica Bîcă (director de departament la Facultatea de Sport), Laura Trocan (fost prodecan la facultatea de Drept), Alin Gavrilescu (posibil viitor rector, conform lui Gorun), Cornelia Tomescu (întocmitoare de liste cu sancțiuni, la ordinele conducerii, în Facultatea de Adiministrație Publică, și prodecan). În cazul Domniilor-lor, răspunsul SCOPUS, la nivel de relevanță academică,… autorii nu există!
Eu zic că, date fiind faptele științifice descriinde ale unor ”valori științifice” plenar recunoscute, Domniile lor merită să fie decidenții în ceea ce privește disponibilizările din UCB, pe motiv de… incompetență. Le va fi foarte ușor să recunoască non-valorile din universitate, trebuie să aibă realizări științifice similare celor ale Domniilor-lor. Mai are cineva vreun dubiu de ce UCB este în coada tuturor clasamentelor din România?
Cum era … lupul, panic la stână?

Cine sunt, totuși, cei 80% incompetenți (apud președintele de ședință)?

Eu aș sugera, ca profil, pe fostul prorector, Onisifor Olaru, pentru că e ”gălăgios” și îndrăznește să facă opoziție; apoi, desigur, Chirițescu, Manta, Neamțu, toți acești gălăgioși ”infractori”. Fără aceștia, UCB ar sta mult mai bine la nivelul ierarhiei naționale. Să-l luăm exemplu pe Olaru, ca să vedeți cât pierde UCB avându-l angajat. Cum stă cu cercetarea? Dacă membrii echipei de ”elită” aveau 0 citări și index H 0, la virtual-disponibilizatul Onisifor Olaru, descoperim în SCOPUS următoarele: 20 de citări și indice h- 3. Afară cu el!

Concluzii:

Cred că argumentele demonstrează științific faptul că Adrian Gorun, inchizitorul care împarte oamenii în buni și răi în Raportul Rectorului, face parte din incompetenții pe care-i identifică în Universitate, recunoscându-și, la nivel subconștient, astfel, multiplele vini pentru mediocritatea UCB. În concluzie, un criteriu esențial pentru a nu-ți pierde postul academic în UCB este să nu ai multe citări pe SCOPUS și cât mai puține articole ISI; o dată respectat acest criteriu, senatul te include în echipa de ”elită” a lui Gorun, îți dă sporuri salariale și avantaje, iar viitorul va fi roz.
În rest, se vor găsi scuze pentru adevărata incompetență, care a fost mereu la nivelul conducerii. Astfel, universitatea e tânără (se scuză conducerea care susține că e competentă), în timp ce Guvernul, MECTS și subordonații incompetenți (pe care-i va identifica tot Dl. Gorun), sunt co-părtași la neputința UCB în ierarhiile oficiale. UCB nu poate concura cu universitățile de tradiție, în timp ce cadrele universitare și cercetătorii se cresc în timp, va zice conducerea ”bicefală”, Bojincă-Gorun. Vede, însă, cineva vreo strategie în ultimii 6 ani în UCB, în această direcție? Au spus Gorun și Bojincă, înainte de alegeri, că ei nu au capacitatea să schimbe lucrurile în bine la UCB? Evident că nu, e mai bine să fii cel care disponibilizează, decât cel disponibilizat…
Cum managementul fostului rector a fost inutil în domeniul cercetării, poate el și echipa lui au reușit ceva în domeniul inserției profesionale, însă surpriza este că și acolo rezultatele sunt dezastruoase, ceea ce demonstrează că angajatorii nu au încredere în pregătirea pe care o primește un absolvent de la UCB.
Analizând cele de mai sus, constatăm că în domeniile coordonate direct de Dl. Gorun și echipa sa, adică programele de studiu, Relații Internaționale sau Admnistrație Publică, doar câte un singur absolvent a fost angajat în domeniul său, din 40 de absolvenți, în ultimul an de zile.
Deci care sunt adevărații incompetenți în UCB, care trebuie urgent disponibilizați?
Notă: Purtătorul de cuvânt al UCB, Mirabela Tufan, continuă să refuze orice dialog cu GORJNEWS, ca și noul rector Moise Bojincă. În ciuda apelurilor noastre telefonice repetate, nimeni de la UCB nu a vrut să ne spună cuantumul exact al cofinanțării proiectului LIFE la care se face referire în articol.
Bojincă ar trebui să știe că, atâta timp cât e plătit din bani publici și nu-l întrebăm de aptitudinile lui de păstor de porci, trebuie să ne răspundă. (N.D.)

11 COMENTARII
  • jurist 06.04.2012 la ora 9:33 am
    Acesta este adevarata realitate din UCB, foarte bine relatata! Cadrele didactice nu au decat sa mearga in instanta sa-si castige drepturile in cazul in care vor fi dati afara din lipsa de cercetare mai ales in conditiile in care la nivel de UCB nu va exista transparenta cu privire la deciziile luate in vederea disponibilizarii nici a personalului didactic, nici a personalului TESA!
  • codincodin 06.04.2012 la ora 13:22 pm
    Are dreptate Gorunake , cel cu boala lui Calache ! 80la suta sunt incompetenti! Adica exact cei care l-au votat pe el ! El este cel mai incompetent,cel mai impostor si in curand se va vedea ca este si infractor!
  • nicu 06.04.2012 la ora 22:45 pm
    JOS JASCA DE INCOMPETENTI AI LUI GORUN: Gheorghe Gămăneci, Luminita Popescu,Daniela Cârțână, Cristinel Racoceanu, Sorinel Ghimiși, Adrian Runceanu, Miodrag Iovanov, Titu Ionașcu, Alin Gavrilescu, Laura Trocan, Georgiana Holt, Roxana Gherghe, Marian Durbăcea, Camelia Plăstoi, Vasile Fuiorea, Odette Curelar, Daniel Iacob Chivu, Dorin Budescu, Lucian Medar, Aniela Bălăcescu, Diana Mihaela, Irina Cecilia, Lucia Popa Paliu şi Vasile Popeangă
  • hutanu 07.04.2012 la ora 1:18 am
    Cum arata azi UCB este o gogoasa bortoasa care a inghitit toate nulitatile, pilele si relatiile lui Gorun.Cu doctori in scule si utilaje si cu sugarul lui tata nu se face nimic, numai se papa banii fraierilor si ai statului. Marea majoritate mimeaza ca sunt cadre didactice universitare. Abia acum a realizat chiorul intre orbi ce e cu UCB?
  • ghita 07.04.2012 la ora 1:24 am
    dle daju cum sa ma fac si eu DEFUTAT din partea UCB? intre defutatii gorjului as fi cel mai titrat DEFUTAT mai ca gorunache care a luat in bot kk popular
  • puiu 09.04.2012 la ora 9:26 am
    pai ori se vrea politician ori este conducator de universitate? asa le-a amestecat toata viata domnul Gorun de nici el nu maI stie daca este sau nu compatibil trebuia sanctionat dar organili statului nu au facut o si Gorun danseaza in continuare sirba prostilor cu un om atit de bolnav de ingamfare nu se mai poate discuta si PROFESIONAL, si MORAL, si CIVIC acest profesoras este EXPIRAT de mult clonele si stafiile lui bantuie prin ucb care a devenit scoala de muzica dupa gh. zamfir si taragotist propunem TARAFUL IONITA DE LA CLEJANI ar fi excelent muzica e viata noastra
  • UnGurist 09.04.2012 la ora 17:31 pm
    @Puiu Iti recomand cu mare caldura acea carte numita "Gramatica Limbii Romane"! Am impresia ca ti-au intrat virgulele in coma!
  • Tot PUIU...cu cuiu !!!!!!!!!!!! 10.04.2012 la ora 1:14 am
    UnuiGurist (de mai sus) o clona ca acest gurist ar putea intelege unsor acest mesaj, dar CLONA gorunoasa mesteca guma, facandu-se ca nu intelege! In mediul meu nu prea-mi trebuie gramatica, dar ce faceti voi, AGRAMATILOR, mari scule si bascule universoide si paranoide. Sunteti de kk si voi va pretindeti de bb! V-am citit FOAIA de adunatura - o imbecilitate mai mare nici ca exista. Păi asta este ETICHETA voastra, Dle GURIST, bun desigur de FARAGOL si NAI, dar in suferinta pe terenul in care o scalzi! O foaie scrisa gresit de la litere la idei! Ia asa, sper GURIST-pion, acum sa-ţi dea un semnul mirarii, ca băţul, în fund!!! Cine dănţuie pe nisipuri miscătoare îi mai dă un par în arătătura Ţepeluşului, unde este el, saracul, sa va adune la judetul ceasului de maine...
  • mitache 10.04.2012 la ora 1:22 am
    de jeg si păduchi se scapă, dar de corupţia din măduva oaselor, de imoralitatea din şanţurile creierului, de imbecilitatea din ADN - NEVERMORE!
  • jitea 10.04.2012 la ora 1:34 am
    SA-I PUNEM IN RAMA întru veşnica amintire a închipuiţilor care, pigmei şi zăbăuci, s-au crezut Ymei şi Paralei aici la Cooperativa de diplome si certificate : DIORAMA PERFECTA A PITICOIZILOR: Gheorghe Gămăneci, Luminita Popescu,Daniela Cârțână, Cristinel Racoceanu, Sorinel Ghimiși, Adrian Runceanu, Miodrag Iovanov, Titu Ionașcu, Alin Gavrilescu, Laura Trocan, Georgiana Holt, Roxana Gherghe, Marian Durbăcea, Camelia Plăstoi, Vasile Fuiorea, Odette Curelar, Daniel Iacob Chivu, Dorin Budescu, Lucian Medar, Aniela Bălăcescu, Diana Mihaela, Irina Cecilia, Lucia Popa Paliu şi Vasile Popeangă. Si TATUCUL LOR : ADY GORUN, carpitor de biografie, v******r, corupt, cu o spoiala de pregatire in...POLITOLOGIE! Om trecut prin toate partidele, de la PCR la culorile icterului. Uns cu toate alifiile. Viitor Client al DNA, pentru o investigaţie la obiect pe anii rupturatului sa auzim de bine, oricum funia se apropie.
  • o faie icretina editata de UCB 10.04.2012 la ora 11:32 am
    bai fratilor, circ ula prin oras, plina de sublinieri cu carioca risie, foaia pe care o scoate UNIVERSITATEA CONSTANTIN BRANCUSI din tg Jiu e o rusine ca poarte acest nume aceasta foaie plină de greseli! parca este scrisa de agramati si handicapati, de cretinoizi si paranoci! retrageti-va la garaj fituica, descalificati caraghiosi!
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *